
Moldovean depistat la Albița cu un camion radiat din circulație de autoritățile olandeze
Polițiștii de frontieră de la Albița efectuează cercetările privind privirea la un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a prezentat controlul de frontieră conducând un autovehicul radiat din circulația autorităților din Olanda.
„În data de 02 februarie ac, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași, sa prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 52 de ani. . . , conducând un autocamion cu număr de înmatriculare specifice Olandei.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noștri au procedat la efectuarea verificărilor suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulația autorităților din Olanda și nu figurează a fi înmatriculat de un alt stat”, arată reprezentanții ITPF Iași.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizarea urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Poliţiştii de frontieră din Punctul de la Albiţa au depistat un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia, cercetat pentru infracțiuni de furturi auto săvârșite pe teritoriul acestui stat.
Articole pe subiecte simiare