Muncitor mort după ce a fost surprins de un mal de pământ în timp ce lucra la canalizare în localitatea ieșeană Cotnari
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Incidentul s-a petrecut luni în localitatea ieşeană Cotnari.
Bărbatul efectua lucrări de canalizare, iar la un moment dat malul de pământ s-a surpat şi a căzut peste el.
O echipă de pompieri a ajuns la faţa locului, victima fiind extrasă în stare de inconştienţă, fiind ulterior preluată de către medici.
S-au făcut manevre de resuscitare, dar în final s-a declarat decesul bărbatului.
„Pacientul a fost găsit sub un mal de pământ în stop cardiorespirator. La sosirea echipajelor medicale se efectuau manevre de resuscitare de persoanele de la faţa locului, care l-au extras parţial de sub malul de pământ. Ulterior a fost extras complet de către pompieri şi preluat de către echipajul cu medic de pe ambulanţă. S-au continuat manevrele de resuscitare, fără răspuns. A fost declarat decesul”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.
Atât Poliţia, cât şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat anchete, fiind vorba de un accident de muncă.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un pompier-șef din Alabama a murit după ce a fost împușcat, după ce a oprit pentru a ajuta un șofer care lovise o căprioară cu vehiculul său, a anunțat poliția.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare