O femeie a fost prinsă la volan sub influența drogurilor, în Mamaia. Nu avea permis de conducere
O femeie este cercetată penal după ce a fost depistată de poliţişti în trafic, în staţiunea Mamaia, conducând un autoturism deşi avea acest drept suspendat, şoferiţa fiind şi sub influenţa substanţelor psihoactive.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat miercuri, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Mamaia, în staţiunea Mamaia. Şoferul a fost legitimat şi identificat, stabilindu-se că este vorba de o femeie de 36 de ani.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive”, se arată în comunicat.
Femeia a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost găsite o ţigară confecţionată artizanal şi patru pastile ce conţineau substanţe posibil psihoactive, precum şi mai multe foiţe folosite la confecţionarea ţigărilor şi două grindere.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Totodată, au fost sesizaţi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, potrivit competenţei în astfel de cazuri.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat în vârstă de 79 de ani şi o femeie de 75 de ani au fost loviţi, duminică dimineaţă, pe o trecere de pietoni din municipiul Piatra-Neamţ, de un autoturism condus de o şoferiţă de 53 de ani, ambii fiind răniţi şi transportaţi la spital, unde bărbatul a decedat.
Editorial
Panorama
Articole pe subiecte simiare
Alte articole