
O fetiță de cinci ani a fost rănită după un accident la Șaru Dornei, în județul Suceava
Un copil a ajuns, duminică, la spital, după ce a fost victima unui accident de circulație produs pe raza localității Șaru Dornei, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total șase persoane.
„În eveniment au fost implicate 6 persoane, dintre care două, un adult în vârstă de 36 de ani și o minoră în vârstă de cinci ani, au necesitat îngrijiri medicale. În urma evaluării medicale, adultul a refuzat transportul la spital. Minora a fost preluată și transportată la spital de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au precizat oficialii ISU.
La fața locului au intervenit pompierii militari suceveni cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un cetățean italian, în vârstă de 74 de ani, cu reședința în județul Hunedoara, a murit vineri într-un accident rutier care a avut loc pe DN76, în comuna Șoimuș, după ce dubița pe care o conducea a intrat pe contrasens și s-a lovit de un autotren, a informat Inspectoratul de Poliție Județean.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole