
O fetiță l-a făcut să plângă pe un salvamar: „Ați făcut treabă bună, chiar dacă unii turiști au fost neascultători“
O fetiță din Suceava, care a fost la mare alături de părinți, i-a scris un mesaj emoționant unui salvamar. Fata i-a înmânat biletul, iar bărbatul nu și-a putut stăpâni lacrimile atunci când l-a citit. Fiica salvamarului a făcut publică toată povestea.
„Domnule salvamar,
Vă mulțumesc că ați avut grijă de noi! M-am simțit în siguranță, chiar și atunci când marea era furioasă. Ați făcut treabă bună, chiar dacă unii turiști au fost neascultători. Cu respect, Ecaterina Cârdei, Bilca, județul Suceava”, a scris fata într-un bilet pe care i l-a dat bărbatului în ultima zi a vacanței pe care a petrecut-o pe litoral.
Impresionat de gestul micuței, bărbatul a povestit cele întâmplate familiei, iar fiica sa a postat biletul pe pagina sa de socializare, alături de un mesaj.
„Dacă postarea aceasta ajunge la părinții Ecaterinei, fetița care i-a dat acest bilețel tatălui meu, care vara aceasta este salvamar, să știți că ați crescut un copil extraordinar.Dacă ajunge chiar la tine, Ecaterina, să știi că tatălui meu i-au dat lacrimile citindu-l.
„După toate înjurăturile, jignirile și aproape bătăile primite în ultima perioadă, pentru faptul că încearcă zi de zi să mențină turiștii aventurieri în viață, chiar salvând de curând din apă un băiețel care la acel moment nu mai respira, bilețelul tău a fost exact lucrul de care avea nevoie să știe că există cineva acolo care îi apreciază munca. Dacă o fetiță de vârsta ei a putut să înțeleagă aceste lucruri, sunt sigură că și voi puteți. Cu respect, o fată de salvamar”, a scris Andreea Toma pe Facebook, conform DC News.
Sursa: Adevărul
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O fată de 12 ani, din Lupeni, a suferit grave traumatisme după ce s-a aruncat de pe o clădire din oraș, de la circa 10 metri înălțime, tânăra fiind fiind internată, ulterior, la un spital din Timișoara pentru îngrijiri medicale, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare