Arcadia Spitale si Centre Medicale
<span class="rosu">O salvare</span> a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui <span class="rosu">a luat foc</span> în substaţia Huşi
isu vaslui

ISU Vaslui

O salvare a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui a luat foc în substaţia Huşi

Ultima actualizare: 27 octombrie 2024Autor: Vizualizări: 102

O salvare de tip B2 aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui a luat foc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în substaţia Huşi, au informat reprezentanţii instituţiei.

Ambulanţa era în program pe tura de noapte, iar la acel moment se afla în staţie între solicitări, fiind conectată la priza de încărcat. Ultima solicitare fusese finalizată trei ore şi jumătate înainte.

„Incendiul a fost observat de un trecător care a alertat colegii aflaţi în sediu. Aceştia au evacuat rapid tuburile de oxigen din ambulanţă, dar nu au reuşit să stingă focul. Au fost alertaţi pompierii prin 112 care au sosit şi au stins incendiul în câteva minute. Acesta s-a declanşat în faţă, sub capotă, la compartimentul motor şi s-a extins către habitaclu în dreptul volanului, nefiind afectată cabina medicală. Nu au fost victime. Aparatura medicală, formată din defibrilator, aspirator, injectomat, geanta termică, nu a fost afectată. Nu a avut de suferit nici trusa sanitară. Ambulanţa are asigurare CASCO. Se va face evaluare de către asigurator şi se va vedea ulterior dacă mai poate fi reparată sau dacă va considerată daună totală. De asemenea, Poliţia va investiga cazul pentru a stabili circumstanţele producerii incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

REPORTERIS îți recomandă și ...
PRESShub / Potrivit unei cercetări Thomson Foundation, utilizatorii TikTok din Dobrogea nu au afinităţi faţă de partidele politice tradiţionale

Ambulanţa implicată în incident este fabricată în 2012 şi are la bord peste 890.000 kilometri rulaţi. În prezent, în substaţia Huşi mai sunt şase ambulanţe, dintre care doar cinci funcţionale, patru cu peste 800.000 de kilometri şi una sub 800.000 kilometri rulaţi.

SAJ Vaslui are, în total, 37 de ambulanţe, patru tip A, patru tip C şi restul de tip B, plus trei ambulanţe de consultaţii. Peste jumătate dintre ele au peste 800.000 kilometri, iar un sfert chiar peste 1.000.000 kilometri rulaţi, au informat reprezentanţii instituţiei.

„Chiar şi cele mai noi ambulanţe de urgenţă primite în 2019 au peste 600.000 km. Situaţia este cunoscută la forurile superioare de la Bucureşti – Ministerul Sănătăţii, respectiv Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – care solicită trimestrial raportarea acestor informaţii. La acest moment se derulează o licitaţie naţională pentru achiziţia de ambulanţe, fiind posibilă înnoirea parcului auto la mijlocul anului viitor”, a menţionat Daniel Ungureanu.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Tânăr şofer, urmărit în trafic de poliţişti din judeţele Suceava şi Iaşi, după o altercaţie cu un bărbat, într-o benzinărie (VIDEO)
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi