Pistolari fără acte: percheziții la persoane care dețin fără drept arme neletale și muniție
Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat, în această dimineață, 10 percheziții, în 4 județe și București, la locuințele mai multor persoane bănuite că ar fi achiziționat fără drept arme neletale și muniție.
Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. împreună cu cei ai Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei au efectuat marți 10 percheziții domiciliare, în județele Călărași, Bacău, Galați și Ilfov, precum și în municipiul București.
„Activitățile au fost realizate în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, ancheta în cauză fiind demarată în luna februarie a acestui an.
În cauză există indicii că mai multe persoane specializate în comiterea de infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor ar fi achiziționat arme și muniție de la o persoană din județul Galați”, se arată în comunicatul Poliției Române.
Până în prezent, au fost depistate ca fiind deținute ilegal 10 arme neletale supuse autorizării, 1.450 de alice calibrul 4.5, 366 de cartușe, 28 de cartușe letale calibrul 16, 1 kilogram de ciuperci halucinogene și 1.540 de articole pirotehnice.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul I.P.J. Galați și I.P.J. Bacău.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
DIICOT a anunţat vineri că a deschis un dosar penal in rem în legătură cu campania lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, tentativă la infracţiunea de perturbare a funcţionării sistemelor informatice şi tentativă la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole