
Tânăr ucrainean prins cu mașina burdușită cu țigări de contrabandă, în Satu Mare (VIDEO)
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acțiuni desfăşurate la frontiera cu Ucraina, peste 6.600 pachete cu ţigări de contrabandă în valoare de peste 77.650 lei. Un cetăţean ucrainean este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit pentru transportul ţigărilor a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
Sâmbătă, 12 octombrie 2019, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial PF Satu Mare, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări.
Astfel, în jurul orei 07.00, a fost identificat și oprit în trafic, pentru control, pe raza localității Drăgușeni, jud. Satu Mare, un autoturism marca Ford Focus, despre care existau date că transportă țigări provenite din contrabandă.
Autoturismul era condus de către cetățeanul ucrainean P.A., în vârstă de 24 de ani, iar în urma unui control asupra mașinii au fost descoperite în interiorul acesteia patru colete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Drept urmare, s-a luat măsura conducerii mașinii cu țigări împreună cu șoferul la sediul instituţiei, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în urma inventarierii coletelor din autoturism a rezultat cantitatea de 1.670 de pachete cu țigări, având proveniență ucraineană. Țigările în valoare de 19.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autovehiculul în valoare de 12.000 lei, folosit la transportul ţigărilor, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – ITPF Sighetu Marmației au fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.
Astfel, un echipaj al poliției de frontieră a descoperit, în zona de frontieră, patru colete care conțineau țigări, de proveniență ucraineană.
S-au luat măsuri de monitorizare și supraveghere a zonei, iar în cel mai scurt timp au fost anunţate despre eveniment şi autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.
Cele patru colete cu țigări au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.970 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare este de 58.150 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale, precum și pentru depistarea persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole