
Timbre cu imaginea lui Marcel Iureș, emise de Romfilatelia în semn de prețuire față de marele actor
Romfilatelia, singura societate abilitată în emiterea timbrelor şi efectelor poştale româneşti, îi dedică un întreg poştal marelui actor Marcel Iureş, în semn de preţuire pentru întreaga activitate.
În acest demers, Romfilatelia s-a alăturat Festivalului Serile Filmului Românesc, organizat la Iaşi în perioada 3-7 august, care îl are ca invitat special şi a cărei ediţie este dedicată lui Marcel Iureş.
În cele cinci zile dedicate artei cinematografice şi teatrale sunt memorate momente importante din cariera strălucită a actorului, apreciat atât în ţară, cât şi la nivel internaţional, cu peste 50 de roluri în film şi peste 30 în teatru.
Gala festivalului a fost deschisă miercuri seara cu proiecţia aniversară a filmului „Hart’s War – Războiul lui Tom Hart”, în care a jucat şi Marcel Iureş. Printre invitaţi s-au numărat cineaşti români cum ar fi Carmen Tănase, Tora Vasilescu, Stere Gulea, Irina-Margareta Nistor, dar şi directorul Festivalului Serile Filmului Românesc, Andrei Giurgea.
„Vă mulţumim mult, domnule Marcel Iureş, pentru momentele unice şi pline de emoţie prin care ne-aţi purtat cu multă dragoste”, au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, cei de la Romfilatelia.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Au început Serile Filmului Românesc (SFR), un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone, iar ca în fiecare an, în ansamblul Palas vor rula o parte dintre pelicule. Cinefilii sunt așteptați în Amfiteatrul în aer liber din cadrul Palas, unde vor putea [...]
Articole pe subiecte simiare