
Tragedie în Mureș. Fetiţele de 2 şi 4 ani care au căzut într-o baltă din apropierea râului Târnava au murit la spital
Cele două fetiţe care au căzut într-o baltă din apropierea râului Târnava, în judeţul Mureş, şi care au fost scoase în stare gravă au murit la spital. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Minorele, în vârstă de 2 şi 4 ani, căzute la data de 12 februarie 2025 într-un bazin de acumulare a apei pluviale, au decedat în cursul zilei de ieri. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tututor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a transmis, joi, IPJ Mureş.
Potrivit www.ardealnews.ro, surorile se jucau la câţiva metri de casă, în apropierea bazinului de acumulare. Zona este împrejmuită, dar au reuşit să treacă de gard, iar fetiţa cea mică a căzut în apa înghetaţă.
Sora ei ar fi vrut să o ajute, însă a căzut şi ea.
Fetiţele au fost scoase în stop cardio-respirator de un pompier aflat în timpul liber.
Echipajele medicale specializate, sosite la faţa locului, au încercat să-i resusciteze pe copii, aflaţi în stare de hipotermie, fiind transportate la spital în stare gravă.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un incident deosebit de grav a avut loc vineri în zona Târgu Cucu, unde un călător agresiv a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lovea violent cu pumnul șoferul unui autobuz. Înainte de atac, individul a avut un comportament recalcitrant, hărțuind și agresând alți călători. Individul este acum Poliție.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare