Arcadia Spitale si Centre Medicale
Un copil de 7 ani și mama lui au căzut de la etajul 5 al blocului în care locuiesc, în București
PRO TV

Un copil de 7 ani și mama lui au căzut de la etajul 5 al blocului în care locuiesc, în București

Ultima actualizare: 20 mai 2025Autor: Vizualizări: 270

O femeie și copilul ei de 7 ani au căzut de la etajul 5 al blocului în care locuiesc, din Sectorul 2, marți seara, a anunțat Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat atât polițiști, cât și echipaje medicale, care acordă primul ajutor celor două persoane.

„La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că atât un minor, în vârstă de aproximativ 7 ani, cât și mama sa, ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuiau, din Sectorul 2.

La fața locului s-au deplasat atât polițiști din cadrul subunității menționate, cât și echipaje medicale, care, la acest moment, acordă primul ajutor celor două persoane.

Precizăm că intervenția este în desfășurare, iar în acest moment se efectuează verificări pentru stabilirea identității persoanelor implicate și a circumstanțelor exacte în care s-a produs incidentul”, a transmis DGPMB.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Vizită regizată: Călin Georgescu a mers la piață cu pază, șofer și televiziune

 

Sursa: Știrile PRO TV

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Ionel Ganea a fost implicat într-un accident rutier. Băieţelul său ar fi ajuns în sala de operaţie, la neurochirurgie
Palas Iasi