Arcadia Spitale si Centre Medicale
USLIP îi ia apărarea învăţătorului care a scris „patinuar”
f2b68e9e8385f690a982cb667cfd54f9

USLIP îi ia apărarea învăţătorului care a scris „patinuar”

Ultima actualizare: 5 martie 2019Autor: Vizualizări: 52

f2b68e9e8385f690a982cb667cfd54f9

Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi îi iau apărarea învăţătorului de la Colegiul „Mihai Eminescu” din oraş, care a corectat greşit lucrarea unui elev din clasa a doua, invocând o abordare „rău-voitoare”.

USLIP Iaşi a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că exerciţiul efectuat de învăţător trebuie cercetat în integralitate, deoarece scoaterea din context poate duce la interpretări eronate. ”Chiar dacă am putea vorbi de o greşeală a cadrului didactic, ni se pare inadmisibilă maniera de a aduce în faţa opiniei publice viaţa profesională a unui om pentru a fi lovită cu ”, spun reprezentanţii USLIP Iaşi în comunicatul de presă citat. Potrivit documentului, până în prezent, cariera dascălului a fost una „ireproşabilă”, fiind respectat deopotrivă de colegi, părinţi şi elevi.

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

  • Prețul locuințelor din România tot crește, iar chiriile se scumpesc constant. Totuși, 2,5 milioane de case și apartamente sunt declarate neocupate. Adică un sfert din locuințele din România, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Numai în București sunt peste 218.000. În Iași, peste 127.000 de locuințe sunt nelocuite. O bună parte sunt goale, spun specialiștii, și așteaptă cu anii să fie ocupate. Altele ar putea fi închiriate, spun aceștia, fără contract și venituri declarate la Fisc.

    Autor: |Ultima actualizare: 22 aprilie 2025|Timp citire: 2 min|Vizualizări: 22045|
Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Un tânăr beat care înjura trecătorii a fost bătut până la moarte de patru bărbați și o femeie, în Timișoara
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Peste 340 de amenzi și 22 de permise de conducere ridicate joi de polițiștii ieșeni