Arcadia Spitale si Centre Medicale
Radu Tărniceriu, 3 ani de închisoare cu suspendare
27e468b0ad00079e577c3343a4b8a0ef_XL

Radu Tărniceriu, 3 ani de închisoare cu suspendare

Ultima actualizare: 28 martie 2017Autor: Vizualizări: 153

27e468b0ad00079e577c3343a4b8a0ef XL

Judecătorii Curții Supreme l-au condamnat astăzi la trei ani de închisoare cu suspendare pe fostul preşedinte al Tribunalului Iaşi, Radu Tărniceriu, găsit vinovat pentru trafic de influenţă.

 

Pe lângă judecătorul Tărniceru, au mai fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei şi Ioan Leonte, fostul primar din Gorban, precum şi Emanuel Osoianu, un apropiat al judecătorului.

 

În același dosar, Florin Diaconu, consilier juridic la Agenția Domeniilor Statului, și lichidatorul judiciar Gina Păcuraru au primit câte șase luni de închisoare cu suspendare.

 

Magistraţii Curții Supreme au menţinut astfel condamnările acordate în primă instanţă pentru toți inculpații din acest dosar.

 

Potrivit motivării primei instanţe, Curtea de Apel Suceava, fapta de trafic de influenţă imputată lui Radu Tărniceriu şi Emanuel Osoianu – un apropiat de-al judecătorului, ar data din 2010, cumpărătorul de influenţă fiind Ioan Leonte, fostul primar din Gorban. Magistraţii au precizat că, în perioada august – septembrie 2010, cei trei s-au întâlnit la un local din zona Moldova Mall, Leonte plângându-se de faptul că nu reuşeşte să intabuleze o suprafaţă de 250 de hectare de pe raza comunei Gorban, având în acest sens şi un proces. Pentru că procesul civil intentat de Leonte se afla pe rolul Tribunalului Iaşi, în stadiu de apel, fostul primar le-ar fi promis lui Tărniceriu şi Osoianu suma de 50.000 de euro pentru a-l ajuta să câştige procesul de la Tribunalul Iaşi,.

 

În acelaşi document se mai arată că, în ziua pronunţării, judecătorul Tărniceriu i-ar fi spus lui Osoianu să tehnoredacteze un înscris, pe care magistratul ar fi dispus să fie ataşat la dosar.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Corina Corbu a fost validată de CSM pentru funcția de președinte al Înaltei Curți

 

Imediat după soluţie, Emanuel Osoianu ar fi fost cooptat într-o firmă de-a lui Leonte, primind un procent de 20% din părţile sociale, echivalentul a aproximativ 85.000 de euro. Osoianu a ieşit din firmă în mai puţin de o lună, aflând că e posibil să fie anchetat. În cele din urmă, Leonte a reuşit să câştige procesul şi a obţinut terenul dorit. Încă de la momentul trimiterii în judecată, judecătorul Radu Tărniceriu a declarat că este nevinovat.

 

În fața instanței, acuzatii au contestat probele procurorilor DNA.

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Chirica, pe eșafod: „PSD a avut tot timpul în istoria lui Chirici"
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
A murit Mircea Snegur. Primul preşedinte al Republicii Moldova avea 83 de ani
Palas Iasi

Alte articole