fbpx
 
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan întrerupe un interviu în direct din cauza unei gripe intestinale (VIDEO)

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan întrerupe un interviu în direct din cauza unei gripe intestinale (VIDEO)


Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a întrerupt marţi un interviu în direct la televiziune, înainte de a reveni şi de a-şi cere scuze, invocând o gripă intestinală, notează AFP.

Liderul în vârstă de 69 de ani a ţinut trei discursuri de campanie marţi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi legislative care se anunţă foarte strânse pe 14 mai.
El urma să încheie seara în direct cu un interviu comun la posturile Ulke TV şi Kanal 7.

Apariţia lui la televizor a început cu peste 90 de minute întârziere, apoi a fost întreruptă în mijlocul unei întrebări după 10 minute de interviu.

Camera era în mişcare, iar reporterul care punea întrebarea s-a ridicat de pe scaun când transmisiunea a fost întreruptă. "Oh, uau", a spus o voce neidentificată în spatele camerei.
Erdogan s-a întors 15 minute mai târziu şi-a cerut scuze pentru că este bolnav.
Luni şi marţi "a fost mult de muncă. Din cauza asta am făcut gripă intestinală", a spus el. "La un moment dat, m-am întrebat dacă ar fi o idee proastă să anulăm emisiunea. Însă am promis. Vă cer iertare vouă şi publicului vostru", a adăugat Erdogan.
Faţa lui părea obosită, iar şi înlăcrimaţi în timp ce vorbea. Preşedintele turc a răspuns apoi la câteva întrebări înainte de încheierea emisiunii.
Erdogan şi partidul său islamo-conservator AKP au dominat politica turcă timp de 20 de ani. Campania electorală în curs este una dintre cele mai mari provocări pentru preşedintele în exerciţiu. Sondajele îl dau fie la egalitate, fie înfrânt de Kemal Kilicdaroglu. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30