fbpx
 
ISU Suceava ISU Suceava

Autoturism lovit de tren la o trecere de cale ferată din Gura Humorului: o persoană a fost rănită


O persoană a fost rănită şi a ajuns la spital, vineri, în urma coliziunii dintre un tren şi un autoturism, la o trecere la nivel cu calea ferată în Gura Humorului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD, o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi un echipaj de prim-ajutor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, s-a înregistrat o singură victimă, respectiv şoferul autoturismului, neîncarcerată, conştientă şi cooperantă.
Persoana rănită a fost monitorizată de către echipajul paramedical SMURD şi transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare.
În trenul implicat în accident, care circula pe relaţia Suceava - Ilva Mică, se aflau 40 de călători, dar niciunul nu a necesitat îngtijiri medicale. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30