fbpx
 
O femeie şi fiica ei de 14 ani, găsite moarte într-o casă incendiată din Botoșani. Principalul suspect este tatăl fetiței

O femeie şi fiica ei de 14 ani, găsite moarte într-o casă incendiată din Botoșani. Principalul suspect este tatăl fetiței


O femeie de 47 de ani dintr-o comună din judeţul Botoşani şi fiica acesteia, în vârstă de 14 ani, au fost găsite moarte, cu urme de arsuri pe corp. Pe trupul femeii a fost observată şi o tăietură. Poliţia anunţă că există un suspect care se află în custodia poliţiştilor, duminică. Jurnaliştii locali scriu că suspectul este tatăl fetiţei, care îşi alungase de acasă soţia şi copilul după ce se certase cu femeia.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o locuinţă, din comuna Manoleasa, este posibil să fie un incendiu, întrucât iese fum dens. Echipajul direcţionat la faţa locului a identificat locuinţă la care făcea referire apelantul, iar în interior, au fost identificate două persoane, o femeie, de 47 de ani şi o minoră, de 14 ani, decedate, care prezentau arsuri la nivelul corpului. De asemenea, femeia prezenta o plagă tăiată la nivelul părţii superioare a corpului. În camera în care se aflau victimele, a fost descoperit un recipient din metal, în care erau resturi carbonizate”; a transmis Poliţia judeţeană Botoşani.. 

Poliţiştii precizează că au în custodie o persoană bănuită de comiterea faptei, dosarul fiind coordonat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor. 

Jurnaliştii de la Monitorul de Botoşani scriu că principalul suspect este soţul femeii şi tatăl fetei de 14 ani, care îşi alungase familia de acasă, în urma unui conflict cu femeia. 

Femeia şi fiica ei se refugiaseră , în primă fază, la mama femeii, însă după câteva zile femeia le-a cerut să plece, iar cele două s-au adăpostit într-o casă părăsită de mult timp, aflată în apropierea locuinţei bunicii. Bătrâna a fost cea care a observat că iese fum din casa în care se adăpostise fiica ei şi a cerut ajutor.

Conform sursei citate, iniţial s-a crezut că cele două au murit intoxicate, întrucât în camera în care se aflau au fost găsiţi ştiuleţi de porumb arşi într-un lighean metalic. 

Ulterior, pe trupul femeii a fost observată o tăietură în zona gâtului. Principalul suspect, soţul femeii decedate, are 53 de ani iar în urma audierilor anchetatorii urmează să decidă ce măsuri preventive dispun în privinţa bărbatului.

 

Sursa: News.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Martie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31