fbpx
 
Il Mattino Il Mattino

Cum a reușit un român stabilit în Italia să dea foc spitalului în care era internat. „Era muncitor, dar îi plăcea paharul”


Un român în vârstă de 53 de ani a murit într-un spital din Sicilia în urma unei explozii pe care chiar el ar fi provocat-o.  

Bărbatul a vrut să își aprindă o țigară într-un salon, în timp ce era conectat la un aparat cu oxigen, arată primele date. Imediat după deflagrație a izbucnit un incendiu violent.

Alarma s-a dat în momentul în care flacări uriașe au înghițit un salon aflat la al doilea etaj al spitalului din orașul sicilian Agrigento. Acolo era internat și românul în vârstă de 53 de ani, de loc din Caraș-Severin, rezident de ceva vreme în Canicatti, relatează Știrile PRO TV.

Bărbatul avea probleme de sănătate, iar acum o săptămână starea lui s-ar fi agravat și a ajuns în grija medicilor.

Prietenul românului: „L-au transferat acolo, fiind un spital pentru plămâni. În anii precedenți nu a mai putut munci, a ajuns într-o situație defavorabilă.”

Constantin Codreanu, prietenul românului: „N-are pe nimeni aici. Era un om muncitor, dar îi mai plăcea câte un păhărel, îi placea țigara”.

Bărbatul era conectat la un aparat cu oxigen. Primele date arată că și-ar fi scos masca și a încercat să își aprindă o țigară. Dar scânteia de la brichetă a provocat o explozie, urmată de incendiu. În scurt timp, mai multe echipaje de pompieri și polițiști au fost trimise la fața locului.

Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento: „Acest dispozitiv a luat foc odată cu aprinderea unei țigări. Au fost evacuați și alți pacienți, cei din imediata apropiere. O adevărată tragedie”.

Românul a fost găsit fără suflare de salvatori. Alți cinci pacienți afectați de fumul gros au fost evacuați. Focul a distrus doar salonul în care a avut loc deflagrația, însă autoritățile vorbesc despre pagube însemnate în întreaga secție.

Irene Milisenda, jurnalist Grandangolo Agrigento: „Au ajuns și specialiști din Palermo pentru a investiga și afla în amănunt dinamica exploziei. Autoritățile sanitare vor evalua daunele și vor decide dacă vor muta pacienții în alte unități medicale”.

Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului din Sciacca. Potrivit primelor cercetări, dispozitivele medicale funcționau normal și fluxul de oxigen era asigurat în parametrii corespunzători.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30