fbpx
 
FK Csikszereda Miercurea Ciuc FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Ungaria ar putea avea două echipe de fotbal în prima ligă din România. Câți bani primesc de la Guvernul Viktor Orban


Ungaria ar putea ajunge să aibă 2 dintre cele 16 echipe ale primei ligi de fotbal din România, dacă FK Csikszereda Miercurea Ciuc va trece de Dinamo București în meciul de baraj pentru Superligă, acolo unde se află deja Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Fotbalul românesc este pe cale să înregistreze o premieră inedită, dacă echipa de fotbal FK Csikszereda din Miercurea Ciuc va trece de Dinamo București în baraj și va promova astfel în prima ligă: Ungaria va avea 2 dintre cele 16 echipe din Superligă.

FK Csikszereda va juca meciul tur cu Dinamo pe 20 mai la București, iar returul este programat o săptămână mai târziu, pe 27 mai, la Miercurea Ciuc. Chiar dacă oficialii echipei harghitene sunt rezervați în declarații publice și dau Dinamo ca favorită, „câinii” nu ar trebui să cadă în capcana politeții celor de la Csikszereda.

Mai ales că Dinamo nu a bătut-o, practic, niciodată pe FK Csikszereda până acum. În noiembrie 2022, echipa din Miercurea Ciuc scotea un 0-0 acasă cu bucureștenii, pentru ca în noiembrie 2018 să-i elimine din optimile Cupei României după un meci spectaculos decis la penalty-uri, cu 17 goluri înscrise (2-2 în timpul regulamentar de joc).

Dacă va trece de Dinamo, Futball Klub Csíkszereda Miercurea Ciuc va deveni a doua echipă finanțată de Guvernul Viktor Orban din prima ligă a României, după OSK Sepsi din Sfântu Gheorghe.

Practic, Ținutul Secuiesc care aprinde ocazional spiritele în relațiile româno-maghiare devine o forță a fotbalului din România, dar cu banii Ungariei.

Înființată în 1904, FK Csíkszereda este finanțată masiv de Guvernul Viktor Orban de cel puțin un deceniu. În 2019, o investigație publicată de Hotnews arăta că echipa pe atunci din Liga a III-a primise începând din 2013 un total de 11,5 milioane de euro de la structuri apropiate lui Orban: Asociația Maghiară de Fotbal și Fondul Bethlen Gabor, cu scopul oficial declarat de a forma jucători care să ajungă apoi la Academia Puskas de la Budapesta.

Futball Klub Csíkszereda și-a format propria academie, care preia copii din întreaga secuime, în special din Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc și Târgu Secuiesc, iar echipa care aparține teoretic de orașul Miercurea Ciuc beneficiază de un buget anual de 2 milioane de euro, care vine integral de la Budapesta, după cum se arată într-un material publicat de Europa Liberă în august 2022.

Traseul banilor este neclar și pare foarte probabil ca finanțarea dinspre Viktor Orban să fi crescut între timp, odată cu ascederea FK Csíkszereda în Liga a II-a.

Echipa din Miercurea Ciuc nu este însă singura finanțată de Guvernul Viktor Orban.

OSK Sepsi nu mai ascunde de mult că primește bani de la Budapesta, iar premierul Orban nu ratează nicio o ocazie de a merge la meciurile lui Sepsi atunci când mai vine în câte o vizită neoficială prin secuime.

Viktor Orban ne-a felicitat. Nu am am negat niciodată că Guvernul Ungariei ne-a construit stadionul. Tot Guvernul a venit la meci. Ne-au felicitat, ne-au spus că avem o echipă bună”, spunea patronul de la Sepsi, Laszlo Dioszegi, după meciul din Conference League jucat acasă cu Olimpija Ljubljana în iulie 2022 și la care a fost prezent și premierul maghiar.

Budapesta a finanțat, de altfel, construirea noului stadion al lui Sepsi de la Sfântu Gheorghe, iar la nivelul anului 2019, ancheta sus amintită a celor de la Hotnews vorbea despre fonduri totale de 6,2 milioane de euro virate de guvernul maghiar în conturile Sepsi.

Sepsi recunoștea și pentru Europa Liberă că este finanțată de Budapesta. „Nu avem secrete. Două treimi din buget este asigurat din surse maghiare, de la guvernul ungar. Aceasta este partea din buget pentru programul de tineret, copii și jucători de tineret. După cum se știe, regulile europene interzic guvernarea finanțarea echipelor profesionale”, a explicat Dioszegi pentru sursa citată.

În aprilie 2024, Laszlo Dioszegi spunea că Sepsi primește un milion de euro pe an de la Budapesta, dar presa maghiară scria că cei mai mulți bani vin prin intermediul sponsorizărilor private, inclusiv de la compania MOL: nu mai puțin de 4,5 milioane de euro.

În plus, stadionul de 25 de milioane de euro al celor de la Sepsi a fost construit, de asemenea, cu o importantă finanțare venită din Ungaria.

Una peste alta, sumele investite de Budapesta în FK Csíkszereda și Sepsi depășesc 20 milioane de euro în ultimul deceniu, pe baza estimărilor făcute de presă, întrucât sursele oficiale de finanțare sunt neclare.

Iar banii vizați sunt doar pentru funcționarea echipei, fără a mai vorbi despre construcția stadioanelor.

Trebuie amintit însă și că fotbalul este doar unul dintre sporturile finanțate în România de Ungaria. Conform Europa Liberă, ”din 2016, Budapesta a investit peste 83 de milioane de euro în sport în comunitățile etnice maghiare din Ținutul Secuiesc, potrivit cercetării site-ului de știri maghiar Index.hu, o mare parte din acestea fiind destinate fotbalului și hocheiului pe gheață, aparent două dintre sporturile preferate ale lui Viktor Orban. Bucureștiul a investit (în Ținutul Secuiesc- n.red.) doar o fracțiune din suma pe care a investit-o Budapesta”.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31