fbpx
 
Items filtered by date: Luni, 29 Mai 2023

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs, luni dimineaţa, la ora locală 6:25, în Crişana, judeţul Arad, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Publicat in Social
Internaţionalul francez Kylian Mbappe, atacantul echipei Paris Saint-Germain, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului în campionatul de fotbal al Franţei, pentru a patra oară consecutiv, în cadrul ceremoniei de decernare a Trofeelor UNFP (sindicatul jucătorilor profesionişti francezi), care a avut loc duminică la Pavilionul Gabriel din Paris, informează AFP.

Publicat in Fotbal international
Oraşul Halifax, din estul Canadei, a declarat stare de urgenţă locală duminică seară în urma unui incendiu de vegetaţie care a dus la evacuări şi pene de curent, informează Reuters.

Publicat in Eveniment
Pompierii au fost solicitaţi să intervină în Gara Scânteia pentru a stinge un incendiu izbucnit la locomotiva trenului Regio care circulă pe ruta Tecuci - Iaşi, 200 de persoane fiind evacuate.

Publicat in Social

Nici dacă vor, ieșenii nu pot renunța la mașini. În orele de vârf, CTP poate transporta maxim 30.000-35.000 de oameni/oră, iar necesarul este de 100.000 de călători/oră

În Iași sunt doar 60 de tramvaie și 100 de autobuze la stradă. E nevoie de 100 de tramvaie și 200 de autobuze pentru un transport eficient

Liniile de tramvai trebuie extinse la periferie: Lunca Cetățuii, Breazu, Valea Lupului, Bucium, Tomești-Holboca. Nu se construiește nimic

E nevoie de parcări în capetele de rețea pentru ca ieșenii din suburbii să vină cu tramvaiul la serviciu

E nevoie de hub-uri școlare în suburbii pentru ca traficul să nu mai secționeze orașul dintr-un capăt în celălalt

E nevoie de Centura ușoară dintre capăt Păcurari și Nicolina

Toate aceste lucuri există în orașe din Occident comparabile cu Iașul și funcționează

Oradea a extins o bucată de linie de tramvai, face un hub școlar în suburbie, construiește inelul doi de Centură, investește în cinci pasaje subterane în marile intersecții și a făcut parcări

Clujul își face metrou și cea mai mare șosea de Centură din România

La noi, Mihai Chirica a plătit 360.000 de euro pe un plan de transport fantomă, de care nu s-a mai auzit nimic

Chirica și Alexe participă la sindrofii, controlează mediatic Iașul, joacă fotbal, împart „cașcavalul” cu membrii de partid loiali pentru a elimina orice concurență

Bihor și Oradea derulează investiții de miliarde de euro care vor crea un decalaj uriaș de dezvoltare față de celelalte orașe din țară. Iașul nu face absolut nimic

Publicat in Slideshow HOMEPAGE

Publicat in Anchete
Pagina 3 din 3