fbpx
 
Items filtered by date: Miercuri, 23 August 2023

Stupoare în rândul profesorilor ieșeni. 15 cadre didactice, printre care și dascăli reputați și chiar șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Luciana Antoci, apar în Registrul național al profesorilor mentori întocmit în noiembrie 2022, fără, însă, a fi dobândit această calitate. Au existat două modalități de a deveni mentor: fie printr-un concurs care a avut loc în 2012, fie prin absolvirea unor cursuri speciale. Cei 15 par a fi fost făcuți din pix. „Acesta este un fals. Este penal. Profesor mentor ocolind legea. E grav, acești mentori trebuie să instruiască profesorii la început de carieră”, a comentat, sub rezerva anonimatului, o sursă din sistem.

Publicat in Anchete

Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Profesorul Tudorel Toader, rectorul Universității „Al.I. Cuza”, a sunat la redacția REPORTER DE IAȘI în urma publicării articolului publicat marți, 22 august, referitor la respingerea, în Senatul instituției, a achiziției clădirii Apollonia. Rectorul a insistat să aducă precizări suplimentare privind derularea acestei investiții, considerând că poziția sa, redată în articolul nostru, nu a fost destul de lămuritoare pentru marele public.

Publicat in Educatie
Un avion care îi aparținea lui Evgheni Prigojin s-a prăbușit, miercuri, în regiunea rusă Tver. Aeronava zbura de la Moscova la Sankt Petersburg. 

Publicat in Eveniment
Miruna și Mihai Pascu, părinții șoferului ucigaș, dețin peste 700 de proprietăți în cele mai scumpe zone ale Bucureștiului, dar și la malul mării.  

Publicat in Social
Un bărbat în vârstă de 29 ani a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, după ce a agresat şi sechestrat o tânără în vârstă de 18 ani în camera unui hotel din Oneşti, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Publicat in Moldova
Angajatele unui centru de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi din judeţul Suceava au fost reţinute, miercuri, pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Publicat in Moldova
Un tânăr a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi viol, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Publicat in Moldova
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași (DIICOT Iași) au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Publicat in Justitie
Patru șefi din Poliția constămțeană au fost demiși.

Publicat in Administratie Locala
Pagina 1 din 3