fbpx
 
Majoritatea sunt pensionari MAI sau SRI și au funcții de conducere la Primărie, Consiliul Județean, alte instituții administrative

Frapează averile, case, terenuri, mai multe mașini în fiecare familie, precum și faptul că au soțiile angajate tot la stat, pe salarii mari

În câteva zile, dacă legea e promulgată, vor trebui să opteze: pensii sau salarii

REPORTER DE IAȘI vă dă 11 exemple de pensionari de lux, cu venituri mult peste nivelul mediul al ieșenilor de rând

Proiectul de reformă a pensiilor speciale, adoptat miercuri de Senat, aduce câteva modificări de fațadă ale acestei legi, astfel încât pensiile respective rămân neatinse vreme de câțiva ani și nici vârsta de pensionare nu va fi afectată o vreme. În plus, au fost introduse anumite excepții de la cumulul pensiei cu salariul, scrie economedia.ro.

Doctorul n-a mai profesat de 22 de ani, timp în care a ocupat doar funcții administrative, dar și-a rezervat postul de la Spitalul Parhon în tot acest timp

A ieșit la pensie în octombrie 2022, are 68 de ani, dar și-a cerut din iarnă transferul la Institutul Regional de Oncologie, medic în Medicină Internă

Pensia e de 2.000 de euro la care se adaugă salariul de bază la noul loc de muncă, tot 2.000 de euro

Managerul IRO, Mirela Grosu, care e protejata lui Vasile Cepoi de mulți ani, spune că e criză de medici în spital, dar cei tineri nu primesc posturi

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30