fbpx
 
Primăria Municipiului Iași este codașă la implementarea unui sistem devenit, deja, comun în marile orașe: cel al eliberării certificatelor de urbanism în regim online

O monitorizare REPORTER arată că, la Oradea, un astfel de certificat, esențial pentru a obține autorizația de construire, este eliberat în termen de 2 zile în regim de urgență și 5 zile în regim normal

La Cluj-Napoca, cel de informare îl primești în câteva minute, iar cel pentru construcție – în maximum 15 zile

Galați: 24-48 de ore pentru notariat și 7-10 zile pentru construire; Timișoara: 20 de zile normal și 7 zile la urgență

La Iași, actele de depun la ghișeu, iar durata medie de eliberare este, oficial, de 3 luni, fiind multe cazuri în care perioada de întârziere ajunge la un an

O sursă REPORTER susține că, anul trecut, a existat posibilitatea achiziției unui sistem ca acela din Oradea, dar edilul Mihai Chirica l-ar fi refuzat

Legea oferă autorităților un termen între 15 și 30 de zile, așa că, de multe ori, ieșenii disperați să adresează instanței de judecată pentru a-și primi, în final, actul solicitat

Mihaela Cuțui este medic stomatolog în Timișoara din 1998. Sunt ani de când încearcă să determine o schimbare în sistemul medicinei stomatologice, cotropite de un grup care ia decizii peste capul profesioniștilor.

E un semnal evident că Sistemul nu vrea să se schimbe. Racolările PNL din PSD şi de peste tot, precum şi eternizarea în funcţii a baronilor, ale căror pretenţii şi indolență cresc de la o zi la alta, sunt manifestări ale unui Sistem care e obişnuit să se menţină intact, indiferent cum s-au rotit la Putere PDL-PSD-PNL.

Să dai o spargere de 1 milion de euro la vistieria publică și să fii în continuare șef peste buget, ce poate fi mai plăcut în viață? Trei ani a refuzat Mihai Chirica să achite facturile, care erau decontabile din fonduri europene, motivând că e dosar penal în acest proiect. În realitate, Ministerul Dezvoltării a aprobat recepția, frauda de care este acuzat Gheorghe Nichita neavând legătură cu realizarea obiectivelor tehnice. La Nichita nici măcar nu s-a reținut prejudiciu, că șpaga nu s-a materializat. Dacă primarul plătea 1 milion de euro restanța la Grupul UTI, MDRAP ar fi decontat banii din fonduri europene. Termenul a expirat, iar zilele acestea UTI a trecut la executarea sumei. Banii vor fi plătiți din buzunarul ieșenilor. Cu 1 milion de euro, se făceau patru creșe a câte 500 mp fiecare. Este cea mai absurdă fixație a lui Chirica, acesta având pe conștiință 1,1 milioane de euro din banii ieșenilor.

Încăpățânarea primarului Mihai Chirica îi costă pe ieșeni peste 1,1 milioane de euro. Banii vor fi achitați de Primărie în contul UTI Grup pentru o parte dintre lucrările realizate la proiectul „Sistem de management al traficului”.

Managementul traficului se reduce la doi timpi de așteptare în intersecțiile modernizate: unul de zi și altul de seară, cu o diferență de 15-20 de secunde între acestea. Am testat în teren cum funcționează sistemul de management al traficului în 20 de intersecții din oraș. După câteva ture de oraș în care timpii au fost măsurați, avem o concluzie: sunt mici diferențe între timpii de dimineață și cei de seară. Angajații de la monitorizarea traficului spun că se merge în pricipal pe setări prestabilite, nicidecum pe corecții automate ale sistemului. În câteva intersecții mari sistemul este ori nefuncțional, ori inexistent. Percepția șoferilor din Iași despre semafoarele inteligente: sunt praf.

Am măsurat timpii la semafoarele din 20 de intersecții din Iași, cele mai multe modernizate prin proiectul european de management al traficului. Surprinzător, câteva intersecții mari din zonele aglomerate din Centru au rămas clasice: Târgu Cucu, Tudor Vladimirescu (Iulius Mall) sau Baza 3.

Deputatul PNL Dumitru Oprea îşi exprimă convingerea că, prin recentele acţiuni, coaliţia PSD-ALDE demonstrează că este gata să meargă până la capăt pentru a întoarce România în „epoca demaur“ a lui Adrian Năstase. Într-o declarație politică, parlamentarul ieşean consideră că solicitarea Ministrului Justiţiei de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, are drept scop final lipsirea Justiţiei de independenţă, „singura garanţie că se vor bucura de «fructele» fărădelegilor făcute fără ca cineva să îi mai întrebe de lege sau să răspundă în fața justiției“.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29