fbpx
 
Un grav accident feroviar a avut loc, luni dimineață, în comuna Căiuți, județul Bacău. O persoană a murit după ce un tren a lovit un buldoexcavator care traversa calea ferată. 

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieșit singure din automotor. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale.

O geantă în care se aflau un computer şi două stick-uri de memorie USB care conţineau planurile de securitate ale Poliţiei pentru Jocurile Olimpice de la Paris a fost furată dintr-un tren în gara Gare du Nord din Capitala Franţei, transmite AFP.

Autorul unei luări de ostatici într-un tren, în vestul Elveţiei, un iranian în vârstă de 32 de ani, înarmat cu un topor şi un cuţit, a fost „rănit mortal” în timpul unui asalt, iar persoanele pe care le ţinea ostatice au fost eliberate tefere.

O femeie a fost decapitată de tren duminică, la intrarea în staţia CFR Barboşi din judeţul Galaţi, informează ISU Galaţi.

Un tren în care se aflau 30 de călători a lovit, vineri, o maşină. Accidentul feroviar a avut loc în comuna Dofteana, judeţul Bacău.  

Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un tren, în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Un accident feroviar a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localităţii Zlătunoaia din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Un copil de 14 ani a ajuns la spital cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului după ce s-a electrocutat, vineri, în Gara Focşani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

O cutie care conţinea donaţii de celule stem a fost furată marţi dintr-un tren Intercity Express (ICE) care se deplasa între localitatea olandeză Arnhem şi oraşul Duisburg din vestul Germaniei, informează DPA.

Pagina 1 din 18

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30