fbpx
 
Eficiența energetică a clădirilor – cum să plătești facturi mai mici? Ce garanții oferă Silk District

Eficiența energetică a clădirilor – cum să plătești facturi mai mici? Ce garanții oferă Silk District


Cât de mult poți să economisești la facturile curente și prin ce metode? Este una dintre întrebările tot mai des ridicate în ultima perioadă, mai ales în contextul crizei energetice cu care ne confruntăm. Dacă luăm în calcul și schimbările climatice, care impun aplicarea de soluții ecologice în toate domeniile, ajungem la concluzia că sustenabilitatea trebuie privită în context global, iar planurile noastre trebuie să fie făcute pe termen lung în acest sens.

Eficiența energetică a clădirilor devine tot mai importantă, iar reglementările europene confirmă acest lucru, inclusiv prin impunerea respectării standardelor nZEB (Nearly Zero Energy Buildings – Clădiri cu consum aproape egal cu zero) pentru construcțiile noi.

Ca să înțelegem mai bine ce înseamnă eficiența energetică și cum ne poate influența viața de zi cu zi (și, nu în ultimul rând, buzunarul) tipul de locuință în care alegem să trăim, am solicitat informații detaliate de la Dr. ing. Tiberiu CATALINA, Doctor în Inginerie Civilă, Conferențiar universitar în cadrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor – Universitatea Tehnică de Construcții București, Cercetător științific grad I la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN INCERC.

Vata bazaltică de 15 cm grosime are o eficiență energetică mult mai mare decât a polistirenului și o durată de viață foarte îndelungată

Tipuri de materiale pentru izolație

  • Domnule profesor, ce înseamnă, mai exact, izolație standard?
  • Izolația standard pentru clădiri se face de obicei cu polistiren de 10 cm grosime, iar tâmplăria standard are un coeficient de rezistență termică R’ = 0.77. Din păcate, această izolație standard nu reușește să ofere o protecție suficientă din perspectivă termică și acustică. În plus, polistirenul este ușor inflamabil și nu este nici o soluție prietenoasă cu mediul înconjurător. 
  • Prin ce se diferențiază tipul de izolație utilizat în Silk District față de o izolație standard?
  • În Silk District, standardele construcției și implicit ale izolației sunt mai ridicate. De exemplu, izolația se face cu vată minerală bazaltică de 15 cm grosime. Avantajele acesteia sunt multiple: este un material ecologic, ignifug, reciclabil și cu o durată mare de viață. Pe de altă parte, tâmplăria – și mă refer îndeosebi la ferestrele înalte, cu 3 garnituri de etanșare – oferă o izolație de calitate superioară, prin suprapunerea de 4,5 mm a garniturii de mijloc și datorită garniturii din falțul cercevelei.
    Ferestrele înalte asigură lumină naturală mai multe ore pe zi față de cele obișnuite, iar asta înseamnă că vom avea nevoie de mai puțin curent electric pentru iluminat. De asemenea, lumina naturală asigură și un confort vizual sporit. Iar dacă la un moment dat dorim să reducem cantitatea de lumină, este suficient să montăm jaluzele sau draperii opace pe care să le utilizăm în funcție de moment și preferințe.
    De cele mai multe ori, atunci când vorbim despre economie, ne referim la un consum redus de combustibil sau energie pentru încălzire. Dacă printr-o bună izolație a casei reușim să reducem pierderile de căldură, atunci vom consuma mai puțin, respectiv vom plăti facturi mai mici.
    Ca să ne fie și mai clar, putem face un calcul comparativ pentru cantitatea de gaz natural consumat lunar pentru încălzire, respectiv menținerea temperaturii de 20 de grade Celsius într-un apartament cu 2 camere, cu suprafața de 45 m2:
  • apartament izolat standard (10 cm polistiren, tâmplărie standard R’ = 0.77) – consum mediu lunar: 2 587,5 kWh pentru încălzire;
  • apartament izolat la standarde ridicate, cu 15 cm vată bazaltică și tâmplărie cu performanța R’ > 0.9 (așa cum sunt cele din Silk District și din alte proiecte dezvoltate de Prime Kapital) – consum mediu lunar – 1 518,3 kWh pentru încălzire.

Comparând consumul mediu al celor două tipuri de apartamente, rezultă o economie de 27,7 %, pentru că izolația de calitate a redus pierderile de căldură, iar centrala a avut nevoie de mai puțin combustibil gazos. 

  • Este suficient să utilizăm vată minerală bazaltică pentru izolație și să alegem uși și ferestre de calitate?
  • Totul contează, atunci când vorbim despre calitatea unei locuințe, de la elementele structurale și până la utilități. Iar aceste elemente sunt calculate și planificate cu atenție încă din faza de proiectare. Soluțiile arhitecturale se îmbină cu tehnologia și cu tipurile de materiale folosite, pentru a obține maximum de spațiu, confort și funcționalitate.

MATERIALE ȘI TEHNOLOGII SUSTENABILE UTILIZATE ÎN SILK DISTRICT

Vată minerală bazaltică

Cu o grosime de 150 mm și cu o densitate mare, care reține aerul, vata minerală bazaltică este unul dintre cele mai bune materiale utilizate pentru izolația termică și fonică a clădirilor. Vata minerală este ignifugă; în consecință, nu arde și nu propagă focul, ci îi încetinește înaintarea, chiar și când căldura degajată depășește 1 000°C. Prime Kapital a ales această soluție pentru toate ansamblurile pe care le dezvoltă, atât pentru a spori confortul termic și acustic al rezidenților, cât și pentru a le oferi o siguranță sporită în cazul unor evenimente nedorite.

Tâmplăria de calitate

O cantitate considerabilă de căldură se poate pierde în general pe timp de iarnă prin intermediul ușilor și ferestrelor de calitate slabă. În Marmura Residence, noi am diminuat aceste pierderi cu ajutorul unor produse noi, performante, cu un grad sporit de izolare termică și fonică: tâmplărie PVC  Kömmerling 76 MD, cu 3 garnituri de etanșare, și geam tip termopan (cu excepția apartamentelor de la parter, unde tâmplăria este din aluminiu). Prin asta ne-am asigurat că locuința ta va limita transferul termic, prin urmare iarna îți vei încălzi doar apartamentul, nu și aerul din jurul blocului.

Încălzirea centralizată

Ne-am propus să le oferim rezidenților noștri apartamente cu un nivel optim de încălzire, însă cu un consum energetic cât mai mic. Astfel, am optat pentru un sistem performant de încălzire centralizată, care are ca principal avantaj faptul că oferă un randament global superior față de centralele de apartament. 
Fiecare clădire din cadrul Silk District dispune de o centrală termică proprie, amplasată la ultimul nivel, în camera tehnică, pentru corpurile A,B, C și D. Excepție face corpul E, unde centrala termică este situată la parter.
Folosind echipamente și materiale premium, precum centrale termice cu randament mare și sisteme de distribuție a agentului termic cu pompe electronice cu eficiență energetică ridicată, scădem consumul și cheltuielile. În plus, rezistența ridicată în timp înseamnă pierderi mai mici și costuri de mentenanță scăzute.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30