fbpx
 
O locuință nouă este un vis împlinit și dacă ți-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar încă nu ai găsit locul ce te va ajuta să-ți trăiești acest vis zi de zi, vino la Salonul Imobilar Palas, primul eveniment de profil din regiunea Moldovei! Timp de două zile, în perioada 19 – 20 aprilie, dezvoltatori și agenții imobiliare te vor ajuta să alegi inspirat viitoarea casă, iar instituțiile bancare te vor îndruma să găsești soluția optimă de finanțare a căminului pe care ți-l dorești. Vei avea acces simultan la oferte multiple: case, apartamente, proprietăți, dar și alte oportunități de investiții. În cadrul Salonului Imobiliar Palas va fi prezentat și proiectul rezidențial dezvoltat de IULIUS în zona Sf Andrei din Iași – TATAMI SEVEN.

Pe acoperișul TATAMI SEVEN, prima clădire rezidențială din portofoliul IULIUS, aflată în zona Sf Andrei din Iași, au fost montate panourile fotovoltaice. Instalația cuprinde 78 de panouri, , iar energia produsă va asigura iluminatul spațiilor comune și tehnice, iluminatul exterior, funcţionarea lifturilor și a altor sisteme tehnologice de care vor beneficia rezidenții TATAMI SEVEN.

Să ai aproape de casa ta tot ce ai nevoie, de la locul de muncă, instituții de învățământ, până la zonă de entertainment și alte servicii și facilități, să nu mai depinzi de mașină pentru a ajunge în centrul orașului este un deziderat la care răspunde TATAMI SEVEN. Prima clădire rezidențială a companiei IULIUS, ce se construiește în prezent în zona Sf. Andrei, redefinește confortul prin poziționarea sa ultra-centrală, dar și prin accesul la varietatea facilităților din zonă: clinici medicale, cafenele, restaurante, sală de fitness și, în curând, un hypermarket. În Palas Campus este deschis și showroom-ul de prezentare al Tatami Seven, ce poate fi vizitat de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 - 17:00.

Lucrările pentru prima etapă a dezvoltării proiectului rezidențial Tatami Seven au fost finalizate. Astfel, pentru cele 45 de apartamente a fost turnată structura de rezistență, s-au încheiat compartimentările dintre apartamente și din interiorul acestora și se lucrează la asamblarea instalațiilor sanitare, electrice, de alimentare cu apă, canalizare, dar și la montarea fațadei. Clădirea se distinge, atât prin poziționarea în zona centrală a orașului Iași, cât și prin calitatea de top a materialelor folosite pentru construcție, atenția sporită la fiecare detaliu și know-how-ul unei echipe ce a lucrat la proiecte de mare amploare, marca IULIUS. Termenul de finalizare al imobilului este începutul anului 2024. Recent, s-a inaugurat și noul showroom de prezentare al Tatami Seven, pe strada Tănăsescu, Nr. 8, în Palas Campus.

Compania IULIUS construiește prima sa clădire rezidențială din portofoliu, la Iași, pe strada Iancu Bacalu nr. 24 – 26, lângă Palas Campus

TATAMI SEVEN are o ofertă limitată de locuințe noi, premium, la două minute de Palatul Culturii

Sunt disponibile doar 45 de apartamente cu una, două și trei camere, cu dotări exclusiviste și facilități care ușurează viața

Prețul mediu pentru suprafața totală a apartamentului este de 2.200 euro/mp

Prețul pe metru pătrat util pornește de la 3.000 euro

Clădirea va fi dotată cu panouri fotovoltaice, care vor asigura necesarul de energie pentru spațiile comune

Detalii sunt disponibile pe www.tatamiseven.ro.


Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31