
Două dintre cele mai mari ferme de păsări din Constanța, amendate cu 110.000 de lei pentru nerespectarea autorizației de mediu
Amenzi usturătoare aplicate de inspectorii Gărzii de Mediu Constanța la două din cele mai mari ferme de păsări din județ. În urma unor inspecții, s-au descoperit mai multe nereguli, inclusiv poluare provenită de la dejecții. Activitatea uneia dintre ferme a fost chiar suspendată, informează Europa FM.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de Garda de Mediu Constanța celor două ferme de păsări este de 110.000 de lei.
Vizate au fost două ferme de creștere intensivă a păsărilor cu o capacitate mai mare de 40.000 de locuri. La ferma din comuna Lumina s-a constatat că nu au fost respectate condițiile din autorizația de mediu. Se depășise capacitatea locurilor aprobate. Mai exact, pe lângă cele trei hale autorizate, ferma avicolă construise încă două. Neautorizate.
În afara de asta, nu se respectase frecvența de monitorizare a factorilor de mediu. Aer, apă, sol. Așa că ferma din Lumina a fost amendată cu 50.000 de lei pentru nerespectarea legii privind emisiile industriale.
S-a cerut și obținerea autorizației de mediu pentru noile hale.
Reprezentanții fermei au declarat însă că vor contesta amenda pentru că cererea privind autorizarea integrată este depusă de peste un an la Agenția de Protecția a Mediului Constanța.
A doua fermă de păsări controlată, de la Mihail Kogalniceanu, a fost amendată cu 60. 000 de lei pentru că nu își reînnoise viza anuală.
S-a decis și suspendarea activității până la intrarea în legalitate. Și aceasta a contestat amenda în instanță. Asta înseamnă că până la soluționarea cauzei, are dreptul să funcționeze.
Sursa: Europa FM
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat din Ibănești s-a ales cu un dosar penal și a primit șapte amenzi contravenționale în valoare totală de 25.000 de lei, după ce a fost identificat că și-a abandonat câinele pe un câmp din Gurghiu, iar la domiciliul său au fost descoperiți alți cinci câini neînregistrați și nesterilizați.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare