Arcadia Spitale si Centre Medicale
Dacia Duster a devenit cea mai vândută mașină în Islanda, deși costă de la 38.000 de euro în sus
Lava Car Rental

Dacia Duster a devenit cea mai vândută mașină în Islanda, deși costă de la 38.000 de euro în sus

Ultima actualizare: 19 ianuarie 2025Autor: Vizualizări: 142
Dacia Duster a devenit cea mai vândută mașină în Islanda, deși are prețuri care pornesc de la 38.000 de euro. Micul stat nordic a devenit astfel prima țară din lume în care Duster este cea mai bine vândută mașină.

Dacia Duster bifează o performanță unică, după ce Islanda a devenit prima țară din lume în care automobilul de teren produs la Mioveni este oficial cea mai bine vândută mașină, scrie Profit.

Succesul mașinii românești este atât de mare, încât anul trecut a reușit să vândă de două ori mai multe exemplare decât Tesla.

Cu 15.500 autovehicule noi înmatriculate în 2024, din care 10.200 sunt autoturisme, Islanda este una dintre cele mai mici piețe auto din Europa. Țara nordică este puternic orientată către vehiculele 4×4, datorită specificului climei și reliefului, cu zăpezi frecvente și zone de deal și munte pe întreaga suprafață a țării.

Până acum, mașinile Toyota reprezentau standardul pentru orice islandez, iar astăzi SUV-urile japonezilor sunt în continuare printre cele mai vândute mașini, de la RAV4 la Land Cruiser, așa cum sunt și modelele Suzuki sau Land Rover.

În 2022, generația a doua Dacia Duster, în special versiunea cu motor diesel, a devenit însă brusc populară, devenind a doua cea mai vândută mașină din această țară.

Din cauza taxelor uriașe, un Duster se vinde în Islanda cu prețuri care încep de la 38.000 de euro, iar noua generație poate fi comandată la prețuri și mai mari. Acest lucru n-a fost un obstacol pentru islandezi, pentru că celelalte mașini sunt cu mult mai scumpe, și i-a permis lui Duster să devină, în 2024, cel mai vândut automobil din această țară, cu peste 800 de unități vândute.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Grav accident rutier între Lețcani și Podu Iloaiei. Patru persoane rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Practic, vânzările de automobile au scăzut pe fondul creșterii taxelor, iar marca Dacia a fost văzută de mulți localnici ca o soluție, fiind a patra cea mai vândută din această țară, după Toyota, Kia și Hyundai, urcând astfel o poziție față de 2023.

În momentul de față, potrivit statisticilor, în Islanda sunt circa 350.000 de automobile înmatriculate, dar numai 95.000 sunt în circulație.

Dacia pare că a profitat de creșterea accelerată a prețurilor automobilelor produse de mărcile istorice, ajungând să aibă în circulație 5.172 de mașini Duster, dintr-un total de 6.458 de vehicule Dacia, ceea ce arată foarte clar proporția covârșitoare pe care o are SUV-ul produs la Mioveni.

 

Sursa: Știrile PRO TV

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
O mașină a salvamarilor a rămas împotmolită în mare, de Crăciun, pe plaja din Mamaia (VIDEO)
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Mai aveți puțină răbdare! Când va putea fi cumpărat în România noul Duster cu cutie automată
Palas Iasi