palas febr
Aventura vieții: a găsit un portofel cu carduri și a „spart” toți banii într-o noapte!
62a18b37b43a91fb1e62a29548e89d92_XL

Aventura vieții: a găsit un portofel cu carduri și a „spart” toți banii într-o noapte!

Ultima actualizare: 8 mai 2017Autor: Vizualizări: 6

62a18b37b43a91fb1e62a29548e89d92 XL

Riscă între 2 şi 7 ani de închisoare pentru că a scos de 11 ori banii de pe carduri care nu-i aparţineau. Un ieşean a găsit un portofel cu carduri, a golit conturile de 4.800 de lei şi i-a cheltuit într-o noapte. S-a ales cu un dosar penal, dar nici acum nu îşi aminteşte ce a făcut cu banii.

 

Un portofel cu carduri găsit de un ieşean în 2015 i-a adus acestuia doar bătăi de cap.

 

A scos la foc automat

Marin Beceru (50 de ani) l-a găsit în data de 12 septembrie 2015, în zona Complexului Tudor Vladimirescu. Nu l-a predat poliţiştilor, ci a văzut o oportunitate de a-şi spori veniturile, având în vedere că lângă carduri a găsit şi PIN-urile. Astfel, în intervalul 17.50 – 19.17 a retras sume, de opt ori, dintr-un cont 3.500 de lei, de la mai multe bancomate din oraş. De la trei ATM-uri diferite, de pe un al doilea card, Beceru a scos în 9 minute 1.300 de lei.

 portofel

Ancheta în cazul portofelului pierdut în Tudor a durat surprinzător de mult: un an şi jumătate

 

4.800 de lei în două ore

A doua zi, proprietara conturilor şi-a dat seama că şi-a uitat portofelul pe oglinda maşinii personale. Pierduse cardurile de credit şi debit deţinute la Raiffeisen Bank, cartea de identitate şi 10 lei. A luat legătura cu funcţionarii băncii şi, astfel, a aflat că, în mai puţin de două ore, conturile îi fuseseră golite de 4.800 de lei, motiv pentru care femeia s-a dus direct la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi a depus o plângere. 

 

Prins după o lună

REPORTERIS îți recomandă și ...
Bombă pe roți: Ieșean prins cu mașina burdușită cu petarde

Anchetatorii au cerut şi obţinut imaginile video înregistrate la ATM-urile de unde Marin Beceru a scos banii şi astfel l-au identificat. O lună mai târziu, ieşeanul s-a trezit cu oamenii legii la uşă, aceştia percheziţionând imobilul în care locuia. 

În cele din urmă, ieşeanul a fost trimis în judecată, zilele trecute, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Iaşi pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic (11 acte materiale), operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi însuşirea bunului găsit.

 bancomate

Beceru a luat banii, dar nu ştie cum i-a cheltuit

 

Nu îşi aminteşte nimic

În faţa anchetatorilor Marin Beceru a recunoscut că a găsit un portofel, dar nu îşi aminteşte dacă a retras sau nu banii şi ce a făcut cu aceştia. „Cu ocazia audierii, Beceru Marin a declarat faptul că, «în cursul lunii septembrie 2015, aflându-se pe o stradă din zona complexului studenţesc Tudor Vladimirescu din municipiul Iaşi, a găsit un portofel de culoare deschisă în care se aflau nişte carduri şi întrucât era băut nu îşi mai aminteşte exact ce a făcut cu acele carduri, fiind posibil să fi retras bani de pe ele de la diferite bancomate din municipiul Iaşi însă a doua zi nu mai avea niciun ban»”, se arată în rechizitoriu. Bărbatul le-a mai spus anchetatorilor că a doua zi a încercat să mai folosească cele două carduri însă au fost reţinute de bancomate. Femeia care şi-a pierdut portofelul s-a constituit parte civilă cu 4.800 de lei. Procesul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Iaşi.

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Fisura care îl îngroapă pe Asimionesei: avocata Iacob A RECUNOSCUT la DIICOT falsul de 2 milioane de euro
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Unde dai și unde crapă! Ancheta în dosarul cântăreței Lidia Buble a pornit de la un bărbat care se droga și o firmă ce vindea kerosen Armatei
Palas Iasi