
Corupție la Primărie: Vicol a intabulat ilegal două blocuri, al treilea s-a blocat. Au 58 de apartamente în loc de 44
Cazul e uluitor: Petro Grup a construit 5 apartamente pe etaj, deși în autorizație trebuiau să fie doar 4
Le-au micșorat atât de mult încât nu mai respectau Legea Locuinței, dar cineva din Primărie a făcut edificarea la primele două turnuri, deși aveau apartamente în plus
La al treilea turn, un cumpărător a sesizat Poliția Locală și frauda n-a mai putut fi mușamalizată. În 2021, dosarele penale deja făceau ravagii în Primărie
Inspectoratul de Stat în Construcții e categoric: Petru Vicol trebuie să dărâme pereții și să amenajeze doar 4 apartamente pe etaj
Însă blocul e locuit în întregime de doi ani, iar oamenii nu au acte
Petru Vicol a fost obișnuit că în Administrația Chirica totul se rezolvă, și-a intabulat două blocuri, l-a făcut la fel și pe al treilea, dar a rămas în ofsaid
Patronul Petro Grup spune că are reautorizări la blocurile precedente, dar modificările nu respectau legea. REPORTER nu a găsit aceste reautorizări
58 de familii dintr-un bloc ridicat de către dezvoltatorul Petru Vicol (Petro Grup) pe malul lacului CUG 2, în cartierul Ideal Residence, trăiesc de doi ani cu riscul permanent de a se trezi în stradă. Teoretic oamenii au apartamente dar legal nu dețin nimic, deși au dat bani grei ca să se mute într-un bloc nou.
Dezvoltatorul nu a respectat autorizația de construire, a făcut 10 apartamente în plus și acum Primăria nu-i dă edificarea. Fără edificare, blocul nu este intabulat. Fără intabulare, niciun notar nu va semna vreodată contracte de vânzare-cumpărare. Este o situație aproape fără ieșire, instituțiile spun din start că, în contextul scandalurilor imobiliare de la Iași, nimeni nu-i va semna edificarea.
O precizare care dovedește că funcționarii Primăriei au renunțat abia în 2021 la intabulările ilegale: instituția i-a dat lui Vicol edificare pentru alte două blocuri situate în același loc, având depășit numărul de apartamente autorizat.
Pe lista de plată la Blocul C9 sunt 58 de apartamente. În autorizație trebuiau să fie doar 44
Petru Vicol s-a gândit să facă mai multe apartamente și mai mici
Petro Grup SRL, firma dezvoltatorului imobiliar Petru Vicol, a ridicat un cartier de blocuri pe malul lacului CUG 2. Botezat Ideal Residence, cartierul are 9 tronsoane cu 7 și 11 etaje. Prin PUZ-ul aprobat de Consiliul Local în 2016, Vicol a construit pe 2 ha lângă lac cu următorii indicatori: POT 50% (procent de ocupare a terenului), CUT 1,8 (coeficient de utilizare a terenului).
La cele trei blocuri turn, cele situate în zona mai înaltă, cu regimul P+11, Vicol trebuia să aibă 4 apartamente pe fiecare nivel – total 48 de apartamente în fiecare clădire. În acest fel, autorizația era în concordanță cu Legea Locuințelor, care prevede suprafețe minime pentru fiecare unitate locativă.
Petru Vicol a schimbat planul și a construit locuințe cât niște cutii de chibrituri. Acestea au băile, dormitoarele și bucătăriile sub suprafețele minime prevăzute în lege. Blocurile C6 și C9 au la parter câte 3 apartamente, iar pe fiecare etaj câte 5 locuințe, în loc de 4. În total sunt 58 de unități locative în fiecare din cele două imobile. La C8, blocul plasat la mijloc, parterul nu are niciun apartament, iar la fiecare etaj sunt tot câte cinci locuințe în loc de patru. Total 55 de apartamente.
Suprafața fiecărui apartament este mai mică decât prevede legea, iar schița apartamentelor pe fiecare etaj, vizată prin autorizația de construire, nu a fost respectată. A fost modificată și fațada, pentru a cuprinde geamurile pentru 5 apartamente, cu alt număr total de camere decât cel aprobat inițial.
Apartamentele în cartierul Ideal Residence sunt atât de mici încât nu respectă nici Legea Locuinței, care prevede suprafețe minime pentru băi, bucătării și celelalte încăperi
Petru Vicol a încercat să mintă: „Sunt patru apartamente pe etaj”
Imobilele de 11 etaje au fost finalizate în urmă cu doi ani, în 2021, iar oamenii s-au mutat în locuințe. Poliția Locală și-a făcut apariția și l-a amendat pe dezvoltator abia în 2022, în decembrie, după ce acesta solicitase în 2021 „modificarea proiectului aflat în execuție” pentru C9. Cererea a fost respinsă la acea vreme.
De fapt, Primăria a refuzat să mai dea edificare pe ultimul bloc din proiect. Celelalte două blocuri, identice, C8 și C9, sunt intabulate, deci au primit fără probleme edificarea. Între 2021 și 2022 s-au produs câteva cutremure cu dosare penale pentru blocuri ilegale din Iași, funcționarii au refuzat să mai semneze ulterior.
Petru Vicol a precizat inițial că are doar 4 apartamente pe fiecare etaj în blocurile intabulate, deși REPORTER i-a precizat că le-a numărat și sunt cinci. A revenit ulterior, spunând că sunt de fapt 5 apartamente pentru care a obținut reautorizare. „Mi-am amintit că acolo a fost reautorizare, de asta sunt 5 apartamente pe etaj”, a precizat Vicol.
La întrebarea dacă a obținut reautorizare în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea lor, a precizat: „În timpul executării lucrărilor, la fel ca în cazul ultimului bloc, C9, pentru care am cerut și nu mi s-a dat”. Precizarea este importantă: la finalizarea lucrărilor nu se mai acordă, legal, reautorizare.
În plus, autorizațiile emise în Nicolina nr. 150, pentru Petro Grup, nu spun nimic despre creșterea numărului de apartamente. REPORTER DE IAȘI a consultat două reautorizări emise de Primărie, aflate pe site-ul instituției. Niciuna nu menționează locuințele din C7 și C8 și sunt singurele reautorizări existente.
Dacă veți avea curiozitatea să numărați cutiile poștale din turnul C7, veți vedea că sunt 58. Și trebuiau să fie doar 44. 14 apartamente sunt în plus
Polițistul nu s-a dus și la blocurile alăturate
În 2022, inspectorul de la Poliția Locală constata că autorizația de la C9 a fost încălcată, deși același lucru se întâmplase și la blocurile C7 și C8: „Contravenientul SC Petro Grup SRL, în calitate de proprietar-executant a efectuat lucrări de construire în Iași, șos. Nicolina nr. 150 la imobilul C9 (…), respectiv a modificat fațadele stânga/dreapta și a modificat compartimentările interioare la nivelurile parter până la unsprezece, realizând câte cinci unități individuale de locuit în loc de patru pe fiecare nivel, așa cum prevede proiectul anexă autorizației de construire vizat spre neschimbare”. Polițistul s-a oprit doar la C9 pentru că C7 și C8, situate la câțiva metri distanță, aveau deja edificări și erau intabulate.
Firmei i-a fost dată o amendă de 20.000 de lei și i s-a impus intrarea în legalitate: aducerea construcției la forma autorizată. Petru Vicol a mers în instanță, cerând anularea acestui proces verbal care îi impune, de fapt, demolarea apartamentelor.
Unul din locatari și-a exprimat disperarea în mediul online din cauza impasului în care se află: imposibilitatea de a avea acte pe apartamentul pe care l-a plătit. 58 de familii sunt în această situație, iar Petru Vicol, care și-a marcat profitul de 4,6 milioane de euro, nu mai este interesat de problema oamenilor
Cumpărătorii sunt optimiști: „Ni se dau asigurări că va fi bine”
Cele 58 de familii care au cumpărat apartamente de la Petro Grup în imobilul C9 nu dețin alt act decât o promisiune de vânzare din partea firmei. Fără a fi proprietari, oamenii au plătit integral sau plătesc rate direct dezvoltatorului.
„Sunt chiriașă aici, dar nu am un contract cu proprietarul. Din ce am înțeles, nici el nu are contract pe apartament, dar situația va fi rezolvată”, explică o tânără care locuiește în blocul ridicat de Petru Vicol.
Un deținător al unui apartament din bloc vrea să rămână anonim pentru că a auzit alte povești din oraș și nu vrea să pățească la fel. „Nu aș vrea să se răzbune pe mine. Am auzit de oameni care aveau doar promisiuni de vânzare și cărora dezvoltatorii le-au dat banii înapoi și i-au scos din case. Nu vreau să pățesc la fel. Este un stres să nu ai actele pentru apartament. De fiecare dată când întreb mi se spune că se va rezolva. Am achitat aproape integral apartamentul, am dat 50.000 de euro, îl consider al meu, nu aș vrea să mă trezesc că nu mai am casă. La prețurile actuale, dacă ar fi să caut ceva, nu aș găsi cu banii aceștia”, a precizat omul.
O altă deținătoare a unui apartament a spus că nu-și face griji, pentru că i s-a spus că problema actelor va fi rezolvată.
Adrian Morariu, șeful ISC Iași: „Petru Vicol trebuie să dărâme pereții interiori, să desființeze 10 apartamente, să dea banii înapoi la oameni, iar pe cei care au pereți comuni să-i mute provizoriu pe cheltuiala sa. Altă soluție nu există”
Șeful ISC: „Să demoleze pereții și să dea banii înapoi la oameni”
Primăria ignoră în acest moment cererile lui Petru Vicol pentru reautorizare, deși până acum șefii administrației au fost complici.
Adrian Morariu, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Iași, spune că, la stadiul actual, cu o clădire terminată, fără respectarea autorizației, singura soluție este demolarea interioarelor. „Nu cunosc dacă a fost cineva de la ISC să verifice clădirea respectivă la fiecare stadiu al construcției. Cel mai probabil nu, pentru că avem 10 inspectori pentru tot județul, de multe ori ne bazăm pe documente depuse de către dezvoltator, asumate de el, de șefii de șantier, de diriginte și așa mai departe. Singura soluție este compartimentarea interioară conform schiței vizate spre neschimbare. Dacă acolo sunt 4 apartamente, cu niște suprafețe declarate, tot atâtea trebuie să fie în realitate. Prin urmare, dezvoltatorul ar trebui să mute oamenii, pe cheltuiala lui, să modifice interiorul și, pentru apartamentele în pus, să dea banii oamenilor înapoi și ei să-și caute altceva. În situația actuală, nimeni din Primăria Iași nu va semna edificarea”, a precizat Adrian Morariu.
Singurele reautorizări obținute de Petro Grup în cartierul Ideal Residence urmăreau alte obiective decât suplimentarea numărului de apartamente: renunțarea la un subsol și construirea turnului C9
Clienții trebuie să se intereseze de situația juridică a unui bloc
Acesta a mai precizat că potențialii clienți trebuie să ceară oficial informații despre apartamentele pe care intenționează să le cumpere de la Primărie, de la ISC și chiar de la dezvoltator.
„Dacă acesta minte într-un răspuns oficial, este înșelăciune, e cu totul altceva. Și noi, dacă întreabă cineva orice despre o clădire, suntem obligați să răspundem. La fel, Primăria. Oamenii pot afla situația reală a unui imobil pe care îl doresc și să aleagă în cunoștință de cauză. Așa cum stau pe recenzii cu două săptămâni înainte de a cumpăra un telefon, tot așa trebuie să caute informații despre un bloc, mai ales că aici dau zeci de mii de euro. Pot să vă spun că în trei ani de conducere a ISC Iași, nimeni nu a depus vreodată o hârtie să întrebe ceva despre un imobil. Mai mult ca sigur, nici Primăria nu a fost întrebată”, a mai spus Morariu.
Mihai Chirica la DIICOT pentru intabulări ilegale la blocuri fără autorizație. Petru Vicol a fost ajutat să intabuleze primele două turnuri, deși nu respectau autorizația. A fost abandonat la al treilea bloc, fără avertisment, pentru că începuseră dosarele penale
Vina îi aparține, dar Vicol nu este dispus să dea bani
Contactat de REPORTER DE IAȘI, Petru Vicol a precizat că nu poate spune cum va ieși din impas. Cert este că nu dorește să compartimenteze conform autorizației. „Ar fi extrem de scump să fac asta. Așteptăm o soluție de la instanță, unde am atacat procesul-verbal de amendă. Oamenii locuiesc acolo de doi ani, unii dintre ei au rate direct la firma noastră, fiind singura soluție prin care își puteau luat casele. Nu putem acum să le cerem să plece. Noi avem documentație pentru intrare în legalitate depusă, dar nu avem un progres la acest dosar”, a precizat Petru Vicol.
Cartierul de la Capăt CUG al lui Petru Vicol s-a arătat a fi extrem de profitabil: în ultimii doi ani, Petro Grup a avut cifre de afaceri cumulate de 74 milioane de lei și un profit net de 26 milioane de lei.
[article id=”125919″ /]
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Parcul trebuia să fie funcțional de anul trecut dar va mai dura cel puțin până în 2026 deschiderea sa Motivul pentru care spațiile nu se închiriază este lipsa unei stații de transformare E nevoie de minim 5 MW pentru alimentarea viitoarelor fabrici, o investiție cuprinsă între 5 și 10 milioane de euro Șefii Consiliului Județean n-au nicio logică în proiectarea acestui parc: stația trebuia făcută în paralel cu amenajările și cu licitațiile pentru închirieri Costel Alexe și Marius Dangă anunță finalizarea unui parc industrial care n-are curent electric și nimănui nu i se pare ceva în neregulă
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole