Cum arată o șpagă Mercedes în garaj. Imobiliarii care l-au îndestulat pe inspectorul Spînu: Stârpu, Placinschi, Popescu
Imobiliarii agreați la nivel înalt în Primărie lucrau exclusiv cu Andrei Spînu de la Control Urbanism: toți construiau mai mult decât aveau în autorizație, după care cereau intrarea în legalitate. Am găsit mașina pe care dezvoltatorul Ștefan Stârpu spune că a vândut-o în iarnă unui necunoscut: este în garajul inspectorului Spînu de la Poliția Locală. Acesta declară că a cumpărat un apartament de 68.000 de euro cu doar 37.000 de euro, de la Tolea, în Cartierul Vișoianu. De unde au apărut ceilalți 31.000 de euro? Spînu făcea parte din Brigada ATV Iași, alături de mulți imobiliari, ATV-ul său valorând 15.000 de euro. Placinschi, asociata lui Stârpu, a obținut două etaje în plus pe Aleea Sadoveanu. Ștefan Popescu a construit un bloc în Bularga cu 4 etaje, deși avea doar 2 etaje în autorizație. Săptămâna trecută, Andrei Spînu a demisionat, iar DNA cercetează recepțiile la blocurile din Iași.
Primele efecte după dezvăluirile REPORTER DE IAȘI: Andrei Spînu a demisionat de la Serviciul Control Urbanism din cadrul Poliției Locale. Pe surse, există informația că procurorii DNA fac verificări la recepțiile realizate în utimii trei ani de polițiștii de la Control Urbanism.
ML-ul în subsol
Puzzle-ul nu e complet, însă piesele se adună una câteva una. Spînu a declarat apartamentul de 103 mp din cartierul Vișoianu, dar îi lipsește o diferență de vreo 30.000 de euro ca să justifice achiziția.
Mercedes-ul ML înregistrat pe numele dezvoltatorului Ștefan Stârpu l-am găsit în parcarea subterană de la blocul lui Spînu.
În plus, același Spînu face parte din Brigada ATV Iași, un grup de amatori de senzații tari care-i cuprinde, printre alții, pe dezvoltatorii imobiliari Adrian Gabriel Ețcu, Ștefan Stârpu, Giani Zapodeanu, Catălin Tudosă (cunoscut ca Tolea), Ștefan Popescu, dar și pe constructorul Constantin Rotaru Penișoară. Un grup pestriț, generația milionarilor cu fițe de Dubai.
Mașina pe care Spînu a primit-o de la dezvoltatorul Ștefan Stârpu se află în garajul de la subsolul blocului în care locuiește inspectorul de la Control Urbanism
A apărut apartamentul
Săptămâna trecută, polițistul local Andrei Spînu a demisionat de la Serviciu Urbanism. „Da”, a fost răspunsul sec prin care Georgel Grumeza, șeful Poliției Locale, a confirmat informația.
Tot zilele trecute, înainte de a părăsi instituția, Spînu și-a completat declarația de avere aferentă anului 2017. Potrivit acesteia, Spînu a notat cumpărarea unui apartament de 103,30 mp. Achiziția a fost realizată împreună cu soția sa, Mădălina Sirițeanu Spînu, anul trecut.
În același document, fostul polițist a trecut și un credit contractat la CEC Bank, din 2017, în valoare de 168.394 lei, scadent în 2037. În euro, împrumutul se ridică la aproximativ 37.500 de euro. Cel mai probabil, banii au fost folosiți la achiziția apartamentului din blocul 13, din comuna Ciurea, din ansamblul Vișoianu, ridicat de basarabeanul Cătălin Tudosă.
În acest bloc, Andrei Spînu deține un apartament de 68.000 de euro. Declară doar un împrumut de 37.000 de euro, iar în declarațiile de avere anterioare nu există economii
O discrepanță de 30.000 de euro
Pe site-ul dezvoltatorului, un apartament similar, cu patru camere și o suprafață de 105 mp, exact în blocul 13 unde a cumpărat și Spînu, este cotat la 65.000 de euro + 3.000 de euro un loc de parcare în subteran. Deci, în total, 68.000 de euro.
Dar Spînu a declarat un credit de 37.500 de euro. Iar în declarația de avere nu există menționate alte economii, nici în aceasta semnată acum câteva zile, nici în cea din 2017. Rezultă o diferență de 30.000 de euro care nu este deloc justificată în declarația de avere.
Ca un element suplimentar, veniturile familiei Spînu au fost de 72.000 lei net în ultimul an, adică de 6.000 de lei ca medie lunară. În declarația pe 2017 care a cuprins veniturile pe 2016, lucrurile au stat și mai rău pentru familia Spînu, media veniturilor lunare nete fiind de 5.000 de lei.
Blocul din Atelierului nr. 10 construit de Ștefan Popescu. Inițial, erau autorizate două etaje, a construit patru
Au șters video-ul din Dubai
În ciuda veniturilor oficiale modeste, familia Spînu a fost în călătorii în străinătate (în Dubai cu familia Rotaru Penișoară, film video care a dispărut de pe pagina de Facebook după dezvăluirile REPORTER DE IAȘI). Iar Andrei Spînu e pasionat de ATV-uri, surse afirmând că are un astfel de vehicul, deși nu e declarat oficial, și chiar unul evaluat la aproximativ 15.000 de euro.
La fel stau lucrurile și cu un Mercedes ML maro, din 2013, cu numărul de înmatriculare IS-81-FAN. În acte, e pe numele dezvoltatorului imobiliar Ștefan Stârpu. „Eu am vândut mașina astă iarnă. Nu mai țin minte cui”, a spus Stârpu pentru REPORTER DE IAȘI.
Nicio surpriză. Acum câteva zile, Mercedes-ul ML cu numărul de înmatriculare IS-81-FAN era parcat la subsolul blocului 13 din cartierul Vișoianu în care locuiește Andrei Spînu. Cu această mașină, Spînu merge de astă iarnă. Valoarea unui Mercedes ML, din 2013, variază între 20.000 și 30.000 de euro, în funcție de dotări și de numărul de kilometri parcurși
Andrei Spînu a fost chemat și la recepția altor două blocuri construite de Ștefan Popescu, în zona Tudor Neculai. Și acestea au parametrii depășiți
Două apartamente în plus
Ștefan Stârpu a admis că-l cunoaște pe Andrei Spînu. De fapt, cei doi fac parte din Brigada ATV Iași, cea a împătimiților de excursii pe teren accidentat. Dar Stârpu e și în gruparea tinerilor dezvoltatori imobiliari. Acesta a ridicat câteva case în Bucium, dar a fost asociat între 2014 și 2016 în firma Energy Mit cu Irina Magelona Placinschi.
La rândul său, Placinschi a intrat în ultimii ani în zona imobiliară, având mai multe proiecte. Recent, în februarie acest an, i s-a aprobat o supraetajare la un bloc pe care-l face pe strada Ion Budai Deleanu. Inițial, construcția trebuia să aibă S+P+2E și 12 apartamente, iar în urma reautorizării imobilul va fi S+P+2E+E parțial și două apartamente în plus cu câte două camere fiecare. Deci, numărul total de apartamente va fi de 14 cu câte două camere. Surse au declarat pentru REPORTER DE IAȘI că această supraetajare ar fi fost aprobată, personal, de primarul Mihai Chirica cu care Placinschi s-ar afla în relații bune, după ce aceasta a fost la el în audiență.
Într-o speță similară, la un proiect din aleea Mihai Sadoveanu, lui Marius Gabriel Aprodu nu i s-a aprobat modificarea indicatorilor urbanistici, aliniament, retrageri, regim de înălțime, ci doar o modificare funcțională și a fațadelor. Adică, pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
Reautorizarea Magelonei Placinschi, prin care i s-au permis să construiască un etaj în plus și încă două apartamente. Vecinului Marius Aprodu i s-a respins cererea
Alibi: „Intrare în legalitate”
În același grup Brigada ATV Iași, fostul polițist local Andrei Spînu apare în compania altui om de afaceri din imobiliare, Ștefan Popescu. Acesta a realizat un bloc pe strada Atelierului 10 (în Bularga) pentru care a obținut, în 2015, etajare imobil existent – intrare în legalitate.
Concret, potrivit autorizației din 2014, Popescu avea aprobată o arie desfășurată construită de 520 mp, pentru ca în actul din 2015, cel cu „intrarea în legalitate”, aria desfășurată construită să crească la 790 mp, adică un plus de 270 mp ce s-ar traduce în patru apartamente în plus.
Fiecare metru pătrat în plus înseamnă un profit de 600 de euro. La 270 mp câștigați, profitul suplimentar este de 162.000 de euro.
Lui Ștefan Popescu i se permite intrarea în legalitate după ce a construit două etaje în plus în zona Bularga
Controversa de pe Strugurilor
Același Ștefan Popescu tocmai ce a finalizat alte două blocuri cu câte două etaje fiecare pe strada Strugurilor, în Nicolina. Majoritatea apartamenelor sunt deja vândute, mai sunt doar câteva la parter. În acest caz, potrivit autorizației de construire, Popescu avea, pe suprafața de teren de 1.077 mp, un coeficient de utilizare de 0,896, adică aria desfășurată construită nu trebuia să depășească 966 mp.
La fața locului, cele două imobile sunt mai mari cu câțiva metri. Suprafața totală desfășurată iese la 1.100 mp, cu 140 mp mai mult decât în autorizație. Și în acest caz, spațiul suplimentar înseamnă profit mai mare.
La cele două blocuri desfășurate pe 1.000 mp, locurile de parcare sunt puține și înghesuite.
Andrei Spînu era un executant care în trei ani s-a umplut de bani, dar spatele era asigurat de șefii Primăriei
Grumeza răspunde selectiv
Acesta este cercul de dezvoltatori imobiliari în jurul căruia a gravitat fostul polițist local Andrei Spînu. Oaie deghizată în lup, ar spune unii. Ce autoritate mai avea Spînu în acțiunile de control în condițiile în care a participat la excursii cu ATV-urile, la chermeze și concedii exotice cu investitori în imobiliare?
Răspunsul oficial al Poliției Locale e praf în ochi. Semnată de Georgel Grumeza, șeful Poliției Locale, adresată precizează: „În perioada ianuarie 2016 – mai 2018, polițistul local Spînu a aplicat 20 de sancțiuni contravenționale și a întocmit un număr de 145 de procese verbale de recepții la terminarea lucrărilor de construire”. Răspunsul lui Grumeza nu precizează tocmai ceea ce era mai important: a controlat și recepționat lucrările Spînu la vreunul dintre amicii săi cu business-uri în domeniu?
Brigada ATV Iași îi cuprindea pe dezvoltatori imobiliari și pe inspectorul Primăriei, Andrei Spînu
Cu verișoara primarului
Spre exemplu, există informația potrivit căreia Spînu a fost cel care a făcut recepția unui bloc la Ezăreni ridicat de persoane paravan în spatele cărora se află Adrian Boca, consilier local PSD, un apropiat al primarului Mihai Chirica. Consilierul local Boca, membru și în Comisia de Urbanism a Consiliului Local, a fost cel care l-a „cerut” pe Spînu la recepție, deși polițistul local avea altă zonă arondată, cea centrală. În cazul blocului din Ezăreni, s-a obținut reautorizarea de la Primărie, parcarea din subsol fiind transformată în apartamente, iar clădirea primind un nivel suplimentar.
Astfel de practici au fost frecvente, surse din interior afirmând că deplasările lui Spînu în afara zonei sale s-ar fi făcut cu aprobarea șefei Serviciului Control Urbanism, Mihaela Tulică, cumătră și verișoară de rangul doi cu primarul Mihai Chirica.
A intrat forțat în concediu, apoi a demisionat
În martie 2018, Andrei Spînu a intrat în concediu pentru ca în iunie, săptămâna trecută, să demisioneze din cadrul Poliției Locale.
Tot în concediu a fost și Mihaela Tulică, șefa Serviciului Control Urbanism din Poliția Locală, verișoară și cumătră cu primarul Mihai Chirica și, totodată, soție a colonelului Mircea Tulică, șeful Inspectoratului de Jandarmi din Iași. Mihaela Tulică a revenit zilele trecute la serviciu, anunțând că este însărcinată.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, și-a anunțat demisia din guverm printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Editorial
Panorama
Articole pe subiecte simiare
Alte articole