
Dosarele penale ale lui Costel Alexe, întârziate aiurea 10 luni în completurile de judecată. Timp pierdut: iunie 2023-martie 2024
În 2023 și 2024, dosarele penale ale liberalului Costel Alexe s-au blocat convenabil, 10 luni însumat, la Curtea de Apel Iași și Înalta Curte de Casație și Justiție
La Înalta Curte, în Dosarul Tabla, prima decizie de la Camera Preliminară a fost anunțată pe 6 iunie 2023, iar noul dosar după apeluri a fost înregistrat pe 25 octombrie
La Curtea de Apel Iași, decizia definitivă de la Camera Preliminară din Dosarul Școala de Arte a fost pronunțată pe 17 octombrie 2023, iar dosarul a fost returnat la Tribunal pe 27 martie 2024
Legea spune că durata unei proceduri la Camera Preliminară poate dura maximum 60 de zile
S-a înregistrat în ziua răspunsului către REPORTER
Tergiversări suspecte, la două instanțe din Iași și București, în dosarele penale ale președintelului Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Cronologic, prima situație de acest gen s-a înregistrat în Dosarul Tabla, în care acesta este acuzat de luare de mită pe vremea când era ministru al Mediului.
Ajuns la Secția Penală a Înaltei Curți pe 20 iunie 2022, dosarul a trecut prima data prin cele două filtre ale Camerei Preliminare – completuri de judecată care verifică legalitatea urmăririi penale și analizează excepțiile ridicate de apărătorii inculpaților. Prima decizie de la Camera Preliminară, prin care a fost confirmată legalitatea rechizitoriului și respinse toate excepțiile, a fost pronunțată pe data de 6 iunie 2023, în următoarele zile Alexe și ceilalți inculpați depunând contestații. După această dată, în parcursul spre următoarea fază de Cameră Preliminară s-a produs o lungă perioadă de dispariție.
Pe 19 octombrie 2023, REPORTER a trimis Biroului de Presă de la Înalta Curte o solicitare legată de această dispariție, răspunsul din 25 octombrie 2023 (foto sus) informând că dosarul în care se vor judeca contestațiile inculpaților fusese înregistrat în scriptele Înaltei Curți excat în aceeași zi de 25 octombrie 2023! Ce coincidență.
Altă „coincidență”?
A doua situație, care implică Dosarul Școala de Arte, în care Alexe este judecat pentru abuz în serviciu, a avut loc la Curtea de Apel Iași, unde, pe data de 17 octombrie 2023, un complet de judecată a decis definitiv să respingă toate excepțiile ridicate de inculpați, dând mână liberă judecății pe fond. Această judecată pe fond nu putea începe, însă, decât după motivarea deciziei din 17 octombrie 2023 și predarea dosarului la instanța de unde venise dosarul, Tribunalul Iași.
A trecut o lună, două, trei, patru, cinci – dosarul nu apărea înregistat la Tribunal. La jumătatea lunii martie 2024, pentru a afla cauzele acestei noi dispariții, REPORTER a trimis o adresă acestei instanțe întrebând care este stadiul dosarului, răspunsul fiind că nu a fost primit, aflându-se încă la Curtea de Apel Iași. În cursul demersurilor REPORTER, pe 27 martie 2024, această instanță a trimis, în final, dosarul înapoi pentru a începe judecata pe fond. Din nou, ce concidență.
Lege clară, interpretată drept „recomandare”
Conform legii, durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, dar acest termen este depășit în mare parte din cauzele penale de acest gen și nu există sancțiuni pentru încălcarea acestei durate. În dezbaterile pe acest subiect din lumea justiției s-a ajuns la concluzia că acest termen este mai degrabă „o recomandare”, deși textul de lege nu menționează acest lucru.
Există, astfel, un paradox: deși legea spune imperativ, clar, un lucru, judecătorii, pe care această prevedere îi privește direct, susțin că este vorba de „o recomandare”, în timp ce atunci când aplică alte texte de lege, în momentul pronunțării unei sentințe de (ne)nevinovăție a unui inculpat, nu mai lasă loc interpretărilor și aplică legea ad litteram.
Alte completuri s-au mișcat rapid
În cazul lui Alexe, durata totală a ambelor faze de la Camera Preliminară de la Înalta Curte s-a întins între 20 iunie 2022 și 5 februarie 2024. De precizat că, la Înalta Curte, a doua instanță de la Camera Preliminară a motivat decizia definitivă, din 29 ianuarie 2024, în mai puțin de o săptămână, spre deosebire de primul complet căruia i-a luat mai mult de patru luni și jumătate.
În ceea ce privește dosarul de la Tribunalul Iași, parcursul de la Camera Preliminară a fost următorul:
Tribunalul Iași 11 iulie 2022 – 6 iunie 2023, decizie motivată într-o lună și jumătate;
Curtea de Apel Iasi 25 iulie 2023-17 octombrie 2023, decizie motivată în cinci luni și jumătate.
La întrebarea adresată Biroului de Presă al Curții referitor la cauza pentru care această redactarea motivății întârziat atât de mult, răspunsul dezarmanat a fost: „În evidențele noastre dosarul (…) a fost restituit Tribunalului Iași în data de 27.03.2024”.
Precedente în sens opus
Completul de judecată de la Curtea de Apel care a ținut dosarul lui Alexe blocat timp de cinci luni și jumătate după pronunțarea deciziei a fost format din judeccătoarele Maria Gabriela Stănculeanu și Andreea Nicoleta Grancea.
Sediul Curții de Apel Iași
Blocajul din dosarul lui Alexe de la această instanță iese cu atât mai mult în evidență prin comparație cu alte dosare cu exact același traseu. Astfel, un angajat al Primăriei pe nume Victor Gavriluță a fost trimis în judecată de DNA la Tribunalul Iași. I s-au respins toate excepțiile depuse în faza de Cameră Preliminară, atât la Tribunal, cât și la Curtea de Apel Iași, la instanța din urmă prin decizie definitivă din 19 martie 2024. Dosarul a fost retrimis la Tribunal pentru judecata pe fond în câteva zile, având prim termen stabilit pe 17 aprilie 2024.
Alt dosar venit de la DNA cu angajați din administrație, Flux, înregistrat tot la Tribunal, speță în care apare și primarul Mihai Chirica. Curtea de Apel Iași a anunțat decizia definitive a Camerei preliminare pe 16 ianuarie 2024. Din nou, în câteva zile, dosarul a fost returnat la Tribunal, cu tot cu motivarea deciziei.
Care sunt acuzațiile
În dosarul Școala de Arte, Alexe este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată). DNA susține că Alexe, beneficiind de ajutorul altui inculpat, Radu Apetrei, șef la Resurse Umane, ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, detașarea inculpatului Vlad Babă de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”. Aceasta, în condițiile în care inculpatul Alexe cunoștea că respectiva numire nu îndeplinea condițiile legale. Pe fond, primul termen al dosarului a fost stabilit pe 29 mai 2024.
În Dosarul Tabla, Alexe este acuzat de luare de mită și instigare la delapidare, deoarece, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Pe fond, primul termen al acestui dosar a fost pe 12 martie, următorul fiind programat pe 23 aprilie 2024.
[article id=”129783″ /]
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Parcul trebuia să fie funcțional de anul trecut dar va mai dura cel puțin până în 2026 deschiderea sa Motivul pentru care spațiile nu se închiriază este lipsa unei stații de transformare E nevoie de minim 5 MW pentru alimentarea viitoarelor fabrici, o investiție cuprinsă între 5 și 10 milioane de euro Șefii Consiliului Județean n-au nicio logică în proiectarea acestui parc: stația trebuia făcută în paralel cu amenajările și cu licitațiile pentru închirieri Costel Alexe și Marius Dangă anunță finalizarea unui parc industrial care n-are curent electric și nimănui nu i se pare ceva în neregulă
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole