
Investiție de 15 milioane de euro, blocată în Primărie de cel mai absurd cusur birocratic din ultimii ani: acces de trecere pe un drum public
- Mon Jardin, din Copou, era un PUZ aprobat în care strada Antonin Ciolan figura ca arteră în Municipiul Iași
- În momentul autorizării, s-a descoperit că acesta e drum de exploatare al Stațiunii de Cercetare Vini-Viticole
- Dar în zonă nu mai există producție agricolă de 35 de ani, terenurile au fost retrocedate, pe amplasament se construiesc case și blocuri
- Chiar și cu statut de utilitate agricolă, cât timp sunt blocuri și se circulă liber, drumul are caracter public, nefiind închis cu bariere
- Din cauza blocajului la care este supus de 3 ani, administratorul proiectului rezidențial a intrat în insolvență
- „Mi se interzice dreptul la proprietate, prevăzut de Constituție”, spune dezvoltatorul Lucian Caras

Mon Jardin este un proiect de 4 blocuri cu 5 niveluri, blocat de 3 ani
LCA Construct are trei ani de când stă blocat cu un proiect imobiliar de 160 de apartamente în Copou. Cazul este cumplit prin absurditatea sa: dezvoltatorul a cumpărat un PUZ aprobat pe Aleea Sadoveanu, dorind să construiască patru blocuri cu 5 niveluri. Când s-a ajuns la autorizație, s-a reinterpretat accesul pe str. Antonin Ciolan ca Drum de Exploatare (DE) aflat în administrarea Stațiunii de Cercetare Vini-Viticole (SCDVV), fiind necesar acceptul acestei instituții pentru servitute.
S-a ajuns la un cerc vicios: juristul Stațiunii a spus că Ministerul de Finanțe trebuie să dea acordul, Guvernul spune că nu are atribuții, Primăria Iași a trecut strada în nomenclatorul domeniului public, pe aceeași stradă sunt alte zece autorizații eliberate, se construiesc alte blocuri, exploatarea agricolă nu mai există de 30 de ani, constructorul a fost nevoit să-și declare insolvența.
Cartierul avea PUZ aprobat și nu se ceruse acord de trecere

Sunt sute de apartamente scoase de mult la vânzare pe str. Antonin Ciolan. Dacă ar fi drum de exploatare agricolă, circulația mașinilor ar fi trebuit interzisă. Dar strada e deschisă public de 35 de ani
Acordul de trecere solicitat de Secretariatul Consiliului Local blochează acest proiect de trei ani. O gafă administrativă de proporții a fost retrocedarea terenurilor din zonă uitându-se însă și intabularea drumului. Formal, strada a fost trecută în nomenclatorul arterelor din municipiu și i s-a dat și nume: Prof. Antonin Ciolan.
Toate departamentele din Primărie, de la Urbanism la Juridic, și Consiliul Local au aprobat Planul Urbanistic Zonal considerând strada ca făcând parte din domeniul public sub administrarea Primăriei Iași. S-a dat inclusiv acordul unic al arhitectului-șef pentru eliberarea autorizației în favoarea construirii proiectului rezidențial Mon Jardin.
Lovitura de teatru a venit în momentul ultimei semnături pe autorizație, când, pe fondul marilor scandaluri de corupție din urbanism, secretarul Consiliului Local a identificat calea de acces ca drum de exploatare și a solicitat acord de trecere.
Administratorul LCA Construct s-a lovit de un zid birocratic, deschizând mai multe procese, comandând expertize și declanșând chiar și o grevă a foamei. Din cauza blocării proiectului, firma a intrat în insolvență.
Drumul administrat de SCDVV e în altă parte
O adresă a Ministerului Agriculturii (MADR) din decembrie 2022 certifică faptul că Stațiunea de Cercetări Vini-Viticole nu deținea în administrare decât 100 mp din Drumul de Exploatare (DE 1125), iar această suprafață se află la stânga proiectului rezidențial, spre Aroma Viilor, și nu în partea dreaptă, pentru a bloca accesul spre Viticultori.
„Parcela din stânga nu creează niciun impediment din punct de vedere rutier, pentru că accesul locuitorilor se face pe partea dreaptă a cartierului, conform PUZ și a Avizului de Circulație: din str. Antonin Ciolan spre Viticultori și apoi în Aleea Sadoveanu. Este sensul folosit de toți cei care locuiesc în casele și blocurile de pe această stradă. Acest acord de trecere nici nu este necesar”, explică Lucian Caras, administratorul LCA Construct.

Unul din numeroasele memorii depuse de LCA Construct: pe acest drum n-a mai circulat niciun utilaj agricol de 35 de ani
Dacă era drum de exploatare, accesul trebuia închis cu bariere
Disperarea sa este cu atât mai mare cu cât pe str. Antonin Ciolan (DE 1125) circulă doar mașinile rezidenților și cel mult utilajele de la șantierele care sunt încă deschise. Exploatare agricolă nu mai există de 35 de ani, iar pe acest drum nu a circulat niciodată în ultimele decenii vreun tractor sau alt utilaj al Stațiunii de Cercetare.
Pentru a îndeplini condițiile de drum de exploatare, calea ar trebui folosită ca legătură între sediul administrativ al fermei și câmpurile cu exploatație agricolă. Dar sediul SCDVV este pe Aleea Sadoveanu și nu mai deține niciun metru pătrat de vie în zona noului cartier de blocuri din Copou. Strada Antonin Ciolan este flancată de case și de fațade de clădiri cu multe etaje.
Ministerul Agriculturii și Stațiunea de Cercetare, care i se subordonează, nici nu consideră că mai sunt îndreptățiți să dea un acord de trecere.
„În toate audiențele și analizele făcute la minister a rezultat că ei nu au practic nicio legătură cu acest proiect. Ei ar mai administra 100 mp de drum undeva prin câmp, fără nicio ingerință în circulația mașinilor pe căile de acces spre cartierul nostru”, precizează administatorul LCA Construct.
Întregul blocaj este la secretariatul Consiliului Local.

Sediul Stațiunii de Cercetare este pe Aleea Sadoveanu. Drumul de exploatare ar trebui să facă legătura între sediul administrativ și plantațiile agricole, dar pe Antonin Ciolan nu mai există niciun metru de viță-de-vie
Strada figurează în Nomenclatorul Municipiului Iași
Lucian Caras a atins culmile disperării: „Mi se interzice dreptul de proprietate privată în România, prevăzut de articolul 44 din Constituție”. El se consideră cu atât mai nedreptățit cu cât, anterior, Primăria a dat autorizații pentru alte clădiri rezidențiale pe str. Antonin Ciolan exact în aceleași condiții.
În Nomenclatorul Stradal al Municipiului Iași, Antonin Ciolan figurează ca arteră deschisă circulației publice. Strada a primit acest statut încă din 2009. Prin Hotărâre de Consiliu Local. Destinația de drum public a fost menținută și în actualizările Nomenclatorului din 2013 și 2021.
Aceste Hotărâri s-au dat pe baza unor Ordonanțe de Guvern și ale unor Regulamente privind atribuirea de drumuri județene pentru libera circulație a vehiculelor și pietonilor.
În plus, Nomenclatorul a fost întocmit pe baza verificărilor departamentelor specializate din Primărie: Serviciul Juridic, Comisia Economică, Serviciul GIS-Cadastru. „Acolo s-a făcut o expertizare topometrică și o analiză juridică amănunțită, care a verificat caracterul proprietății și administrării drumului”, explică Lucian Caras. El spune: „Legiuitorul stabilește o situație juridică și apoi tot legiuitorul o contestă, ceea ce creează un viciu fără ieșire. Acesta nu mai este un stat care administrează activitatea oamenilor, ci un haos”.
Primarul își dăduse acordul pentru autorizația de construcție. Serviciul GIS-Cadastru eliberase un aviz prin care confirma că str. Antonin Ciolan este drum deschis circulației.

Primarul Mihai Chirica și-a însușit expertiza cadastrală care arată că drumul atât de disputat nu se află în administrarea SCDVV
Legea clasifică drumul pentru circulația publică
Marele paradox este că drumurile de exploatare agricolă nu sunt deschise public, în conformitate cu legea, lucru recunoscut și de Academia de Științe Agricole și Silvice, care coordonează SCDVV Iași. Or strada Antonin Ciolan nu este închisă cu bariere de către Stațiunea de Cercetare, fiind deschisă circulației libere a vehiculelor.
„Drumurile de exploatare agricolă tehnologică (categorie din care ar face parte și DE1125) fac parte integrantă din terenurile administrate de stațiuni și deservesc interesele acestora, neavând caracter permanent, nefiind publice, deoarece pe acestea circulă utilaje agricole care transportă inclusiv accesorii agricole cu diferite lățimi de lucru pentru înființarea și recoltarea de culturi sau întreținerea acestora pe tot timpul anului”, este definiția pe care o dă chiar Academia de Științe Agricole.
Realitatea infirmă această situație. Nu există producție agricolă, zona e plină de construcții edilitare, circulația liberă nu poate fi îngrădită. „Chiar și să fie în administrea SCDVV, această arteră are caracter de drum public, conform tuturor prevederilor Ordonanței Guvernului privind încadrarea și clasificarea drumurilor”, concluzionează Lucian Caras.
El consideră că este victima unei conspirații, nefiind lăsat să construiască pe o proprietate pe care a cumpărat-o cu PUZ aprobat.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
12 comentarii
O femeie care a născut, în septembrie 2024, la Spitalul de Obstretică-Ginecologie ”Cuza Vodă” din Iași a dat în judecată medicul curant Dragoș Nemescu și unitatea medicală Vrea daune de 45.000 de euro Reclamanta în vârstă de 37 de ani invocă trei motive pentru a-și justifica solicitarea, cel mai important fiind o greșeală pe care Nemescu ar fi comis-o în timpul operației de cezariană Din punct de vedere statistic, cele două spitale de obstretică-ginecologie din Iași, „Cuza Vodă” și „Elena Doamna”, sunt de departe pe primul loc la numărul de dosare intentate de foste paciente Anul trecut, într-un astfel de dosar, Spitalul ”Elena Doamna” a fost obligat, în primă instanță, la plata unor daune de 500.000 de euro
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole
Primăria Iași, Denisa, Chirica. Blocați proiectul pentru că nu ați primit dreptul? Dezvoltatorul nu a participat la Cina cea de taină de la Ciric, unde toți dezvoltatorii din Iași au cotizat la greu? Vine și vremea voastră să plătiți. Cu vârf și îndesat. Curtea de Apel nu o să vă mai țină mult în brațe. Se strânge lațul.
Cunosc situatia in amanunt pentru ca sunt unul din clientii firmei LCA Imobiliare.Planurile mele de a ma muta pana in 2025 au esuat datorita unor functionari corupti din Primaria Iasi care merita sa imbatraneasca in Puscarie .Unul din functionarii lacomi a primariei este Functionara-infractoare Denisa Ionascu,care impune in stil mafiot anumite taxe.Aceasta Infractoare nu are ce cauta in Primaria orasului Iasi, locul ei este in Puscarie ,alaturi de primarul actual Mihai Chirica care este un infractor dovedit.Imi doresc schimbarea sistemului pentru a trai in normalitate,corectitudine si respect reciproc!
Am cumpărat în 2021 un apartament în acest Ansamblu,pentru fiica mea și plătesc în continuare chirie pentru aceasta,din cauza unora care ocupă funcții în Instituțiile Statului și anume doamna Secretar,care este o coruptă și ar trebui să înfunde pușcăria,pentru abuz în serviciu și să plătească tuturor celor ce ai achiziționat apartamente în acest Ansamblu,daune morale și materiale.
Scriu acest mesaj înaintea Sărbătorilor de Crăciun și imi pare sincer rău pentru dezvoltator deoarece știu prin ce trece ! Am fost și eu cîndva în pielea lui insa m-am mutat definitiv cu construcțiile din Iași…Cît timp acest personaj (Denisa Ionascu) pe care nu o suportă nimeni din Primărie, a pus in dificultate firme și sute de familii prin deciziile ei, NU SE VOR DA AUTORIZAȚII !…Dumnezeu s-o ierte, dar cei care au suferit și suferă din cauza ei nu o vor ierta niciodată.
Am achitat integral două apartamente acolo. Din cauza mafiei din primărie, am ajuns și eu la disperare. Veți plăti pentru asta.
Am fost și eu client în acest PROIECT , care după părerea mea, este blocat de coruptie. Am acontat in 2022 cu 1200 euro mp, am recuperat banii cu greu,dar, nu mai pot cumpăra nimic la acești bani, deoare au crescut prețurile cu 60-70%…din câte am înțeles , s-au aprobat toate PUZ-urile dîn această zonă, s-au si emis autorizații pentru toate clădirile care se folosesc de aceeași stradă, în schimb, acestui dezvoltator i-a fost îngrădit pur și simplu dreptul prin lege al accesului la proprietate, nedandu-i-se dreptul de servitute la aceasta strada. Sărbători fericite tuturor și putere dezvoltatorului care și-a cerut insolvența din această cauză!
Primăria Iași, Ionașcu Denisa, MihaiChirica, clanul PNL-ist, a-ți Blocat proiectul pentru că nu ați primit dreptul? Dezvoltatorul nu a participat la Cina cea de taină de la Ciric, unde toți dezvoltatorii din Iași au cotizat la greu? Vine și vremea voastră să plătiți. Cu vârf și îndesat. Curtea de Apel nu o să vă mai țină mult în brațe. Se strânge lațul. Tic, Tac, Tic,tac!
bai baieti, ceva nu intelegeti voi. daca cineva a obtinut PUZ ul ilegal , trebuie de acum sa se continue cu ilegalitatile. Denisa nu respecta decat legislatia. si apoi cine va pus sa dati toti banii ptr cumpararea imobilului. inseamna ca v ati putut lipsi de ei. tzepe au fost si vor mai fi. de ce nu spune dl Caras ca a construit cu banii dvs. blocurile. mp construit era maxim 550 euro iar el a vandut cu 1400 euro. deci sa nu se mai planga, toti au crezut ca merge la infinit. daca erau mari dezvoltatori, construiau cu banii lor, obtineau intabularile si apoi vindeau. Chiar si cu adaus de 300%. dar asa sa taca din gura.sa dea blocurile Primariei, sa le faca lociinte sociale, iar apoi sa se apuce de afaceri curate
Între timp primarul te-a cununat, la cerere. Ești cam ipocrit.
Denisa Ionascu este un cancer ptr acest oras împreună cu acest primar infractor viitor dovedit!!!
Ei uita ca sunt in slujba cetățenilor si nu invers! Ce jigodii neperformante ptr acest frumos ora!!