Salariu plus componenta variabilă
În anul 2021, netul directorului Marius Ionescu a fost de aproximativ 12.000 de lei lunar. A sărit anul trecut la 14.843 lei net lunar și la 17.286 lei lunar în prezent. Ultima mărire a fost anunțată în iulie, odată cu numirea lui pentru un mandat de încă patru ani la conducerea companiei.
Astfel, în nici trei ani, creșterea salarială la Ionescu a fost de peste 1.000 de euro. Explicația: leafa directorului se calculează ca fiind de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut pe ramură, construcții în acest caz. Cum acest salariu brut crește constant, aproape lună de lună, și lui Ionescu i se mărește periodic leafa.
Însă, Marius Ionescu își poate spori veniturile dacă îndeplinește criteriile de performanță. Pentru că remunerația sa are două componente: indemnizația fixă (acest salariu acum de 29.550 lei brut) + o componentă variabilă. Aceasta înseamnă că, dacă Ionescu îndeplinește indicatorii de performanță (ținte de atins pentru societate într-un an), atunci poate fi premiat cu între 4 și 12 indemnizații, în funcție de procentul de realizare între 100% și peste 120%.
Cât mai poate lua
Două exemple concrete:
- dacă atinge indicatorii de performanță în proporție de 103% va lua, pe lângă salariul lunar, un premiu constând din valoarea însumată a încă 4 indemnizații lunare. 29.550 lei x 4 = 118.200 lei brut;
- dacă duce indicatorii de performanță la peste 120%, atunci Ionescu își dublează banii 29.500 lei x 12 = 354.600 lei brut - doar premiul.
Anul trecut, Marius Ionescu a ratat la mustață să se premieze.
Citadin este firma care face asfaltări în oraș pe baza comenzilor primite de la Primărie
„Componenta variabilă nu a fost anul trecut. Nu s-au îndeplinit criteriile de performanță. A fost la limită, aproape 100%”, a spus acesta.
Ca un amănunt: în 2022, Marius Ionescu a mai încasat alți 95.472 lei = 7.956 lei/net/lună ca membru al Consiliului de Administrație (CA) de la Salubris, altă firmă a Primăriei. Mandatul de acolo i-a expirat la jumătatea acestui an.
Dublu pentru membrii CA
De venituri consistente vor beneficia și membrii Consiliului de Administrație de la Citadin, șapte la număr. Recent, a fost stabilită componența CA pentru un nou mandat de patru ani, 2023 – 2027:
1) Kristian Bârzu (fost director tehnic Citadin)
2) Liviu-Gabriel Bulgaru (PNL)
3) Andrei Gazea
4) Maria Gheorghiu (fost director economic Citadin)
5) Cătălin Neculau (director Salubris)
6) Adrian-Gigi Postolache
7) Mihai Teodorescu (fost director Citadin)
Și în cazul membrilor CA se folosește un calcul similar al indemnizației. Acum, la Citadin, aceștia iau echivalentul a două salarii brute pe ramură. „5.297 x 2 = 10.594 lei brut lunar pentru membrii CA. Reiese 6.143 lei net lunar de membru CA. Asta e în plată în mandatul nou”, a declarat Maria Gheorghiu, membru CA și fost director economic la această societate. Care a menționat că, de fapt, legea ar permite ca și în cazul membrilor CA să se dea de șase ori salariul mediu brut. „Noi am mers pe vechi, cu de două ori. Vă dați seama, dar nu-și pune nimeni așa sume. E în funcție și de posibilitățile societății”, a spus Gheorghiu.
Anul trecut, așa cum se observă din declarațiile de avere ale foștilor membri CA, indemnizația medie netă lunară a fost de 3.142 lei, ceea ce înseamnă că noii componenți ai Consiliului au primit aproape o dublare a venitului net.
Pericol de scăderi
Lunar, directorul general și cei 7 membri CA de la Citadin îi costă pe ieșeni, doar ca indemnizații fixe, 103.708 lei. Într-un an, costul se ridică la 1,25 milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro. Și asta, fără a pune la socoteală premiile de performanță, în situația în care vor fi îndepliniți indicatorii.
În contextul discuțiilor privind plafonarea cheltuielilor bugetare, Maria Gheorghiu (CA la Citadin, fost director economic) a spus că un nou act normativ ar putea să le reducă veniturile: să scadă salariul directorului general, iar membrilor CA să nu li se mai permită premierea pentru îndeplinirea indicatorilor. „Ordonanța nouă pe care o așteptăm să fie publicată înjumătățește și la directorul general și la membrii CA de la 6 la 3”, a afirmat Gheorghiu. Dacă va intra în vigoare, atunci salariul lui Marius Ionescu ar urma să fie calculat după formula: 3 x 5.297 lei = 15.891 lei brut = 9.300 lei net. Dar veniturile fixe ale membrilor CA nu vor fi afectate pentru că la ei salariul mediu brut se înmulțește acum cu 2, sub plafonul de maxim 3 care ar urma să fie impus prin noua ordonanță. Pe aceste calcule, un membru CA ar continua să ia lunar 6.143 lei net, iar directorul 9.300 lei net. „Directorul general poate lua componentă variabilă în continuare, dar limitată la de 6 ori indemnizația fixă lunară față de 12 cât e acum. Iar CA-ul nu mai are componentă variabilă prin legea noua”, a adăugat Gheorghiu.
Acuzat de achiziții fictive
Tot din iulie, s-a operat o modificare și în echipa managerială a firmei. Radu Berechet a fost numit inginer-șef interimar – noua titulatură a funcției de director tehnic. Numele său apare pe portalul de justiție, fiind judecat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Conform rechizitoriului, în perioada 2011 - 2012, pe când deținea calitatea de administrator al firmei Specon SRL, acesta „în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a evidenţiat în actele contabile ale societăţii comerciale (...) achiziţii fictive de la presupusul furnizor (...) prejudiciul astfel cauzat bugetului de stat fiind de 130.358 lei (...)”, au descris anchetatorii. „Nu s-a întâmplat nimic din punctul meu de vedere. Este în justiție, se judecă. Nu a fost nicio sentință, procesul este în derulare”, a spus Berechet.
În 2018, el a fost angajat la Citadin ca „inginer în cadrul biroului «Licitații»”, după cum singur a spus. Acum câteva săptămâni, Berechet a fost promovat. E inginer-șef interimar. „Eu știu că este un proces, dar el cazierul îl are curat”, a declarat Marius Ionescu, directorul general, despre „mâna sa dreaptă”. Procesul va avea următorul termen pe 4 octombrie.
Conform celei mai recente declarații de avere a predecesorului lui Berechet, numărul 2 din Citadin a avut, în 2022, un venit net de aproape 13.000 lei lunar.