Imagini greu de privit: câinii sunt lăsați să moară de foame în Padoc
Voluntarii au fost șocați de ce au văzut
În urmă cu două săptămâni, un grup de ieșeni care îngrijesc și salvează câinii abandonați au ajuns la Padocul Balciu, aparținând Primăriei Miroslava. Ce au găsit acolo i-a îngrozit. Animalele erau ținute în niște condiții de lagăr de concentrare, fără mâncare, fără așternut din paie.
„Câinii sănătoși erau laolaltă cu cei bolnavi, care nu primeau tratamente. Probabil cu speranța că se vor îmbolnăvi și vor elibera locul. Puii erau slabi cum nu am văzut niciodată. Am aflat imediat că nu au văzut în viața lor mâncare specială pentru juniori, probabil că nici nu puteau mânca boabe de adulți”, spune Daniela Coțofan, unul dintre voluntari.
Femeia continuă să descrie imaginile și spune că i-a fost greu să mânânce după ce a văzut ce este la padoc: „M-a șocat să văd câini care își mâncau fecalele. Atât de flămânzi erau. Când le-am pus mâncare uscată se cățărau unii pe alții, nu apucam să punem în castroane în ritmul în care mâncau ei. Burțile erau umflate, semn că erau plini de viermi”.
Câinii sunt slabi, bolnavi și dorm pe ciment, fără așternut de paie
Veterinarul, acuzat că nu vine la Padoc
Oamenii s-au activat, cazul a ajuns imediat la mai mulți voluntari care lucrează cu animalele. Aceștia au căutat soluții pentru salvarea câinilor de la Miroslava.
„De atunci oamenii au mers foarte frecvent acolo, s-au făcut donații de bani și mâncare pentru căței. Evident, am căutat și vinovații pentru starea animalelor. Ne-am îndreptat atenția către veterinarul padocului și către conducerea acestuia”, a mai spus Daniela Coțofan.
Medicul veterinar care a câștigat contractul este Cristi Tanana. Acesta lucrează cu normă întreagă la Spitalul Veterinar al USAMV Iași și, în realitate, nu ajunge la programul de la Padoc.
Voluntarii au adus hrană, iar câinii s-au năpustit pe găleata cu boabe, fiind înfometați
Într-o discuție cu REPORTER DE IAȘI a negat că nu ar ajunge cu zilele la Miroslava: „Am servicii veterinare reale prestate acolo, evident că ajung la program. Și acum sunt la padoc. Nu pot spune ce facturi am emis sau ce tarife am, sumele sunt confidențiale”, a spus Cristi Tanana.
În urma scandalului, și-a luat concediu de odihnă de la USAMV pentru a activa la Miroslava. Mama medicului veterinar este unul dintre angajații cei mai vechi de la Primăria Miroslava. Lucrează la Serviciul Patrimoniu.
Medicul Cristian Tanana susține că vine la program, deși norma lui întreagă e la Spitalul USAMV. E fiul unei funcționare din Primăria Miroslava, care are în subordine și Padocul
Prestațiile medicale s-au scumpit din august
Consilierul local David Ilie, la rândul său medic veterinar, a descris sumele decontate de către Cristi Tanana în ultimele 4 luni. David Ilie a fost reprezentantul Consiliului Local în societatea Servicii Publice Miroslava, calitate care i-a fost retrasă săptămâna trecută.
„În august 2023, Cristi Tanana a ajuns la un an de activitate la padoc. Drept urmare, atunci a făcut act adițional cu noile tarife. Înainte erau sume normale pentru această activitate: 5.000-6.000 de lei lunar. Din august a explodat, a decontat pentru august-noiembrie 16.000 de lei pe lună, pentru toată perioada a trecut de 10.000 de euro. În realitate, serviciile prestate sunt la 30% din ce a încasat. A decontat câte 75 de lei de câine la capturare, dar el este cu normă întreagă la USAMV, nu a fost la nicio capturare. Are consumabile în documente de 2.000 de lei pe lună. Ca să ai consumabile de 2.000 lei, ai prestat de 7.000-8.000 de lei maxim. Nu poți să ai consumabile de 400 de euro pentru servicii medicale de 10.000 de euro”, a spus David Andrei Ilie.
De padoc se ocupă tehn. veterinar Mihaela Axinte, consilierul județean Georgeana Olaru fiind în concediu de creștere a copilului. Angajata nu recunoaște condițiile proaste de la padoc
Valorile decontărilor sunt exagerate
Medicul nu apare cu prestații în sistemul național de evidență a câinilor comunitari. „În momentul în care te ocupi de un câine, toate operațiunile apar în baza de date REX. Acolo se vede tot ce ai făcut. Am verificat toate codurile de microcip la câinii pentru care s-au făcut decontări, am intrat în REX, nu erau trecute evenimente. Are facturi la decontare fără documente în spate”, a mai spus consilierul.
Exemple de încasări fictive: a decontat 30-40 de capturări lunar (2.250-3.000 de lei lunar), a dublat valoarea vaccinărilor cu antirabic față de alte cabinete (65 de lei față de 30 de lei la alte cabinete), a decontat 100 de eutanasieri a 120 de lei fiecare în ultimele 4 luni, o cifră crescută brusc față de perioada anterioară, despre care consilierul David Ilie spune că nu poate fi confirmată.
Câini costelivi la Padocul Miroslava
„Eu am început să cer acte de la Servicii publice pe la începutul lunii noiembrie, tot atunci a ieșit scandal. Era evident că știu ce a efectuat în realitate, dar a depus factură de decontat de 17.000 de lei. În urma presiunilor, a fost votată eliminarea mea din calitatea de reprezentant CL la Servicii Publice Miroslava”, a mai precizat consilierul David Andrei Ilie.
„Padocul este dat spre administrare către Servicii Publice Miroslava. Nu știu ce buget este, ce decontări se fac. M-am săturat de aceste scandaluri. Orice faptă bună e pedepsită. Închid mâine padocul, dau drumul la câini, să vedem ce-o să fie…”
Dan Niță, primar al comunei Miroslava
Problemele de aprovizionare ale Padocului sunt vechi, acesta fiind un apel al unei asociații transmis în 2017
Padocul nu mai are propriu-zis un șef
Șefa padocului de la Miroslava este consiliera județeană Georgeana Olaru. Aceasta a fost contactată de REPORTER DE IAȘI în mai multe rânduri, dar nu a răspuns. Ea este în concediu medical, urmând să intre în concediu de creștere copil, după ce a născut.
În lipsa ei, puținele explicații sunt date de Mihaela Axinte, tehniciana veterinară de la padoc. Ea sune că animalele au fost neîngrijite o perioadă pentru că șoseaua din fața padocului a fost în lucru.
„Nu era făcut podețul de la intrare, nu am avut cum să transportăm o cantitate mai mare de mâncare aici. Dar a fost o situație de scurtă durată, care a fost rezolvată imediat. Inclusiv pentru paiele necesare așternutului am vorbit cu oameni care au ferme și ne-au dat”, a spus Mihaela Axinte. Ea susține că animalele nu au suferit așa cum acuză voluntarii care se ocupă de protecția animalelor.