fbpx
 
Ana Postolachi, la o reuniune de partid, alături de primarul Chirica și președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. „Mă înclin față de oamenii înțelepți din acest partid”, scria ea sub această poză Ana Postolachi, la o reuniune de partid, alături de primarul Chirica și președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. „Mă înclin față de oamenii înțelepți din acest partid”, scria ea sub această poză

UPDATE. Ana Postolachi, membră PNL Iași, acuzată de publicația Hotnews.ro că este fals doctor și adună bani care nu ajung niciodată la bolnavi


Publicația HotMews.ro a publicat, în această dimineață, o investigație despre Ana Postolachi - în perioada recentă, una dintre cele mai active membre ale filialei din Iași a Partidului Național Liberal. Ea este acuzată de faptul că se pretinde doctor, deși nu a terminat studiile de la Universitatea de Medicină și Farmacie, și că strânge bani în scop filantropic, pentru persoane care suferă de afecțiuni grave, dar sumele nu ajung la destinatari.

UPDATE

Inspectoratul Județean de Poliție Iași s-a autosesizat și face cercetări în urma dezvăluirilor despre Ana Postolachi, au transmis vineri reprezentanții instituției. Ancheta Poliției Iași a fost declanșată după ce HotNews.ro a scris vineri despre cum Ana Postolachi, autoproclamată „medic chirurg rezident, artistă și activistă”, a înșelat mai multe familii pe care a susținut că le ajută.

Tot la Iași, mai este un dosar penal în care polițiștii investighează fapte de înșelăciune. Acest dosar a fost deschis în urma plângerii depuse de președinta unei asociații, Anima Mia, care a colaborat de mai multe ori cu Ana Postolachi. Iolanda Dolhăscu a povestit că Postolachi i-a dat două conturi bancare despre care a spus că sunt ale unei mame din Republica Moldova, cu un băiețel cu leucemie, și un acord GDPR cu semnătură și date personale falsificate.

Un dosar penal există și în București, tot în urma plângerii unei mame. În acest caz, Postolachi a furat fotografiile cu copilul ei de pe pagina de Facebook a unui alt ONG și a spus că se ocupă personal de caz.

Ana Postolachi nu a ajuns să profeseze medicina pentru că nu a absolvit niciodată facultatea pe care susține că a urmat-o, afirmă sursa citată, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. A fost exmatriculată în 2017. Dar mai mulți profesori au afirmat că au văzut-o pe Postolachi umblând cu stetoscopul la gât pe holurile spitalelor din Iași.

De asemenea, asociația declarată public de ea, CaritAni, nu există legal nici în România, nici în Republica Moldova, de-acolo de unde este Postolachi.

Știre inițială

Din informații culese în trecut de REPORTER despre Postolachi, care, între timp, și-a șters multe dintre date de pe conturile de socializare, aceasta menționa faptul că este membră a Comisiei de Afaceri Externe din Republica Moldova. Cu toate acestea, în mod ciudat având în vedere tensiunea dintre țara ei de origine, Moldova și Rusia, în urmă cu câțiva ani, ea a pozat pentru revista Elle Rusia (foto jos), făcând paradă de munca ei filantropică, inclusiv într-un interviu acordat ProTV Chișinău.

Sursa: Elle Rusia

În calitate de membră PNL Iași, Postolachi a participat la mai multe acțiuni de împărțire flyere prin comune sau la ședințe ale filialei ieșene.

Adeziunea față de liberalii ieșeni apare menționată și într-o postare din 2021 în care femeia scria: „Mă înclin față de oamenii înțelepți din acest partid și mă mândresc că fac parte din echipa #PNL. Am fost și sunt alături de fiecare coleg! Sunt alături de Costel Alexe și de Mihai Chirica. Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!”.

Materialul din HotNews.ro poate fi citit AICI


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31