fbpx
 
Noaptea minții: spațiul verde al unui bloc, transformat de Primărie în parcare betonată cu mașini la 1 m de geamul unei familii oprimate

Noaptea minții: spațiul verde al unui bloc, transformat de Primărie în parcare betonată cu mașini la 1 m de geamul unei familii oprimate


Fiul unui fost polițist de la Arestul IPJ își face o parcare betonată și stații de încărcare a mașinilor pe un teren al Primăriei lipit de blocul unde are apartament. Fără autorizația care era obligatorie. Blochează geamul unui alt apartament de la demisolul imobilului. Îi ia și puțina lumină pe care o avea, și aerul.
Proprietara face plângere, dar instituțiile sesizate navighează cu grijă, să nu o deranjeze pe odrasla fostului om al sistemului.
Fiul are un comportament la intimidare, de om care și-a dorit de mic să fie tartor al cartierului. Își amenință vecinii care îi fac plângere, dar procurorul scrie că nu e un pericol și-l lasă în pace, dând rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.
Iași: oraș regal, prietenos cu cetățenii care îl locuiesc. Acum câțiva ani, individul a dat examen să devină polițist din sursă externă la Serviciul Rutier. Din fericire, a fost respins.

Cum începe totul: o parcare făcută fără autorizație

Adrian Claudiu Tincu este fiul unui fost polițist de la Arestul IPJ Iași și proprietarul unui apartament dintr-un bloc de pe Macazului nr 5, din spatele Parcului Copou. E un bloc vechi care avea în jur un petec de grădină și un gard din lemn.

Omul decide că vrea să-și parcheze mașinile sub geamul apartamentului de la etajul 1 al blocului și se face stăpân pe o bucată din curtea comună a blocului. Se apucă de treabă și, în octombrie-noiembrie 2022, schimbă gardul, face două stații de încărcare pentru mașini electrice, realizează o platformă betonată pentru parcare.

Conform legii, trebuia să aibă contract pe teren și autorizație. La ora la care făcea platforma, nu avea nici una, nici alta. Tot conform legii, nu ar fi obținut acte legale niciodată: blocul este pe lista monumentelor istorice, într-o zonă importantă a Iașului. Primăria nu ar fi avut cum să îi dea autorizație vreodată.

Poliția Locală și-a făcut treaba

În noiembrie 2022, proprietara apartamentului de la demisol, Ivona Lupașcu, a sesizat Primăria despre lucrările fără autorizație, pe un spațiu comun, realizate de către Adrian Claudiu Tincu. În plângerea trimisă la Primărie prin avocat, spune că mașinile parcate îi blochează acum geamul de la apartamentul situat la demisol. Scrie și despre stațiile de încărcare de pe fațada blocului.

Poliția locală verifică în noiembrie 2022 și este întocmit un proces verbal care confirmă: Tincu a făcut toate lucrările fără autorizație, la un monument istoric. Dosarul este trimis la Serviciul Investigații Criminale de la IPJ, care este obligat să se sesizeze. Este făcut un dosar penal, iar din acel moment toți se mobilizează pentru a-l salva pe Tincu.

Scos la liman de Direcția Fond Locativ

Deși Poliția Locală a întocmit acte prin care a constatat că Tincu a făcut o parcare ilegală, Direcția de Fond Localitiv (DFL) a Primăriei i-a dat tot sprijinul celui care a încălcat legea. I-a făcut contract de închiriere pe curtea comună. Toți proprietarii de apartamente au dreptul la contract de închiriere, dar Tincu nu avea contract când făcea platforma. Acesta i-a fost făcut în decembrie 2022, la câteva zile după ce Poliția Locală contactase neregulile.

„Poliția Locală a informat și Direcția de Fond Localitiv despre stituația de la adresa menționată, pentru că terenul de lângă bloc e în domeniul privat al Municipiului Iași. Cu legislația încălcată atât de grosolan, DFL i-a făcut contract de închiriere și lui Adrian Tincu”, a spus Ivona Lupașcu, propriertara apartamentului de la demisol.

Cristina Bălan, directorul DFL, spune că nu avea cum să refuze întocmirea contractului. „Este un drept pe care îl au proprietarii de astfel de aparatamente care au teren public. Nu putem refuza întocmirea unui contract de închiriere. Noi am făcut notificare să aducă terenul la forma inițială”, a precizat Cristina Bălan.

Procurorul: nu există interes public

În ordonanța de renunșare la urmărirea pebală și de clasare a cauzei, care este datată 4 decembrie 2023, procurorul de caz spune: legea, Primăria, Inspectoratul de Stat în Construcții susțin categoric obligația de a executa lucrările realizate de Tincu în noiembrie 2022 cu autorizație de construire. Totuși, câteva rânduri mai jos, magistratul se arată înțelegător: „Se constată că nu există interes public în urmărirea faptei mai sus amintite,urmând a fi dispuse renunțarea la urmărirea penală față de suspecții Adrian Claudiu Tincu și Ionela Tincu”

Adrian Claudiu Tincu a jucat rolul unui individ care vrea să intimideze în întâlnirea cu REPORTER DE IAȘI. L-a urmări pe reporter, l-a filmat iar apoi, confruntat și întrebat despre lucrările de la bloc, a spus că „indienii le-au făcut”. S-a îndepărtat fără alte comentarii.

Article image
Ingineria îți ia piuitul: fiul preotului din Miroslava a luat cu 14.000 de euro 2,7 ha într-o râpă în plin câmp și a făcut schimb cu tatăl său, care i-a cedat 2,5 ha din terenul parohiei, în centrul comunei Terenul primit valora minim 1 milion de euro, prețurile în zonă fiind între 50 și 100 de euro/mp Daniel Rusu a construit 20 de case și le-a vândut: profit minim – 1 milion de euro Mai are încă jumătate de teren liber ...
Autor Cezar Moraru Anchete 25 Aprilie 2024

 


Citeste si...
Nota
(12 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31