fbpx
 
Una dintre ofertele actuale pentru un apartament cu aceeași suprafață din aceeași localitate unde au cumpărat soții Stan Humulescu Una dintre ofertele actuale pentru un apartament cu aceeași suprafață din aceeași localitate unde au cumpărat soții Stan Humulescu

Controversatul judecător constituțional „Geani” Stan și-a cumpărat apartament de lux în Spania cu banii de la nuntă și de la prietenii din Iași


Judecătorul constituțional Gheorghe Stan, zis Geani, a cumpărat, în acest an, împreună cu soția judecătoare, un apartament de 138 de metri pătrați lângă faimoasa stațiune spaniolă Marbella

Pentru un apartament cu această suprafață, ofertele sunt cuprinse între 375.000 de euro și 445.000 de euro

Pentru plata achiziției, Stan a avut la dispoziție 90.000 de euro darul de nuntă și împrumuturi de 150.000 de euro de la persoane fizice, printre care nașul Viorel Cozma, patronul firmei de construcții Conest din Iași

Împreună cu soția, Stan a câștigat anul trecut peste 1,26 milioane lei

La nunta lui Stan au participat greii Justiției din România, dar și primarul Mihai Chirica. Personajele controversate s-au călcat pe picioare la eveniment

Numit la Curtea de Constituțională de PSD, în 2019, Gheorghe Stan a fost anterior șef al infamei Secții Speciale, instrument prin care regimul Liviu Dragnea a urmărit să scape de magistrații incomozi și să-și subordoneze total Justiția

Achiziție recentă

Una dintre cele mai bine plătite familii de bugetari din România și-a cumpărat, în acest an, un apartament în sudul Spaniei, pe malul Mării Mediterane. Soții Gheorghe Stan și Maria Ecaterina Humulescu Stan au achiziționat un apartament de aproape 138 de metri pătrați în localitatea Calajonda Mijas situată în apropiere de faimoasa stațiune Marbella. Informația apare în declarația de avere (foto jos) semnată, la jumătatea lunii trecute, de Maria Ecaterina, judecătoare la Tribunalul București.

 

Verificările REPORTER pe site-urile spaniole cu profil imobiliar indică faptul că pentru un apartament cu exact aceeași suprafață din această localitate, prețurile sunt cuprinse între 375.000 de euro și 445.000 de euro, cumpărătorii beneficiind de mai multe avantaje, precum accesul la o piscină privată.

Captură site imobiliar din Spania

De menționat că soții Stan Humulescu nu dețin vreo proprietate în România.

Venituri fabuloase în 2023

Din declarația de avere a judecătoarei Humulescu Stan mai reiese că, tot în acest an, cei doi cumpărători au împrumutat mai multe sume de bani, cu scadență în 2025. Împrumutători sunt sora judecătoarei, Ioana Alexandra Mîță Baciu (10.000 de euro), soțul acesteia, avocatul ieșean Cezar Mîță Baciu (10.000 de euro), patronul firmei Conest, Viorel Cozma, cel care, anul trecut, le-a fost naș de căsătorie (50.000 de euro), Ioan Bărbuleț (40.000 de euro) și Ana Humulescu (40.000 de euro). Este posibil ca aceasta din urmă să fie bunica judecătoarei. În total, 150.000 de euro.

Soții au mai mențiionat faptul că, din darul de nuntă încasat anul trecut, atunci când s-au căsătorit, au încasat 90.000 de euro.

Viorel Cozma

În ceea ce privește veniturile pe anul 2023, acestea sunt o înșiruire de sume mari care, adunate, dau 1,26 milioane lei, ceea ce înseamnă un venit mediu lunar net al soților Stan de peste 20.000 de euro.

Cea mai mare parte a provenit din salariul lui Stan de la Curtea Constituțională (473.540 de lei), 59.283 lei compensare concediu de odihnă neefectuat de acesta în 2022, 287.572 de lei pensie specială de fost magistrat, alți 67.060 de lei fiind diferențe restante pensie de serviciu pentru perioada mai-august 2023.

Venitul judecătoarei ca angajată a Tribunalului București a fost de 139.288 lei la care s-au adăugat 35.660 lei diferențe drepturi salariale din perioada când activa la Tribunalul Iași.

În rest, celelalte mențiuni din declarațiile de avere anterioare ale celor doi soți au rămas, în mare parte, neschimbate, cu excepția scăderii sumei din conturi de la 105.000 lei la circa 68.000 de lei.

Nunta Statului anti-reformist

Maria Ecaterina Humulescu (36 de ani) și Gheorghe Stan (50 de ani) s-au căsătorit anul trecut. Cununia civilă a fost oficiată la Iași, iar nunta, una fastuoasă, a avut loc la București. Nași au fost soții Cristian și Sabina Adomniței și Viorel Cozma, patronul firmei Conest.

Maria Ecaterina Humulescu și Gheorghe Stan

La eveniment au fost prezenți cei mai importanți oameni din Justiție la acest moment:

* aproape toți membrii Curții Constituționale, inclusiv Mona Pivniceru

* foști inspectori judiciari

* procurorul Adina Florea (a cărei numire la conducerea DNA a fost de două ori respinsă de președintele Klaus Iohannis)

* Florin Iordache (actual președinte al Consiliului Legislativ, fost deputat și mână dreaptă a lui Liviu Dragnea pentru schimbarea Legilor Justiției)

* Andrei Claudiu Rus (fost președinte al Secției Penale din ICCJ, locul unde ajung în final marii corupți)

* Lia Savonea (judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, cel mai influent judecător din România

* Mihaela Iorga Moraru (intrată în conflict cu Laura Kovesi când aceasta era șefa DNA)

* Daniel Grădinaru (președinte CSM la acel moment, judecător)

* Alex Florența (procuror general al României).

* Pe lângă toți aceștia s-a aflat și Mihai Chirica, primarul Iașului cu mai multe dosare penale în diverse stadii în Justiție.

Preferat al lui Dragnea

În plan profesional, asupra ambilor soți există suspiciuni de favoritism la cel mai înalt nivel, tipice unor protejați ai unui sistem anti-reformist din Politică și Justiție.

Despre Maria Ecaterina, surse apropiate instanțelor susțin că a avansat rapid din provincie la Tribunalul București pe mâna Liei Savonea, magistratul care face și desface în ceea ce privește toate deciziile cruciale din sistemul judecătoresc.

Judecătoarea Lia Savonea

La rândul său, Gheorghe Stan a avansat puternic în timpul regimului lui Liviu Dragnea, fiind numit, inițial, şef al Secţiei de investigare a magistraţilor, un instrument prin care fostul lider social-democrat urmărea să persecute magistrații care se opuneau măsurilor controversate de „reformare” a Justiției.

Tot pe mâna PSD, Stan a fost numit, în 2019, pentru un mandat de nouă ani, judecător la Curtea Constituțională, unealta ultimă de blocare a reformelor și a unor decizii care ar pune în pericol status-quo-ul din diferite niveluri corupte ale Statului.

Article image
Prezența primarului Iașului, cu dosare penale în care este inculpat sau trimis în judecată, a atras atenția la nunta judecătorului CCR Gheorghe Stan Influența acestuia în sistemul justiției din România este considerată „extrem de mare” Actuala soție a lui Gheorghe Stan a fost anterior avocată și apoi judecătoare la Iași, fiind ulterior detașată la CSM și promovată la instanțele din Capitală Stan-Chirica-Adomniței, ultimu...
Autor cristi tanasa Anchete 21 Septembrie 2023


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: