Statul român aberant: 72 de angajați concediați de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi au fost reîncadrați și li s-au plătit salariile pentru perioada cât n-au lucrat. Cu tot cu dări, suma totală este colosală, peste 9 milioane de lei, echivalentul a aproape 2 milioane de euro.
În septembrie, e ultima tranșă din net, însă Institutul va mai avea de achitat și impozitele aferente.
Povestea este absolut aiuritoare: acești salariați au fost puși pe liber la câteva săptămâni de la angajare, DNA a intrat pe fir, dar n-a concluzionat nimic, Institutul s-a dat singur în judecată, toată panarama durează din 2019.
Culmea absurdului: juristul Corneliu Prepeliță, unul dintre cei care și-au pus semnătura pe încetarea contractelor, a fost concediat la rândul său. I s-a reproșat că ar fi absentat la termenele de judecată în instanţă fix la procesele în care angajații concediați contestaseră măsură. Recent, Prepeliță a fost și el reangajat. Bonus: acum e director interimar la Spitalul Județean din Botoșani.
La stat toți încasează, nimeni nu plătește.
Bogdan Șaramet a făcut concedierile, dar apoi și el a fost trimis în judecată de DNA și nu l-a mai interesat
O sumă uriașă pentru un spital care abia supraviețuiește
În această lună, Institutul de Psihiatrie „Socola” va plăti celor 72 de asistente și infirmiere ultima tranșă a drepturilor bănești aferente perioadei dintre momentul încetării contractului și cel al reintegrării. „A fost un efort financiar extraordinar pentru Institut”, a declarat Cristina Dobre, managerul actual al unității medicale.
Deoarece deciziile instanțelor nu au fost puse în aplicare pe măsură ce oamenii au câștigat, aceștia s-au adresat unui executor judecătoresc. „Așa s-a ajuns ca toată suma de 2 milioane de euro să fie plătită o singură dată. Am expus speța judecătorilor și am solicitat plata în tranșe. Am obținut în instanță plata eșalonată, ni s-au aprobat 8 luni. Acum, în septembrie, e ultima tranșă din net. Mai rămân contribuțiile către stat”, a explicat o sursă internă, sub rezerva anonimatului.
Noua scenetă: recuperarea banilor de la patru funcționari
Dar scandalul este departe de final. Sursa citată a menționat că spitalul are o acțiune în instanța civilă împotriva a patru persoane: Corneliu Prepeliță, jurist, Adriana Tărăboanță (șefa RUNOS), Bogdan Șaramet (fost manager, cel care a decis concedierile) și Gabriel Oprișanu (fost manager, cel care a făcut angajările).
„Pentru recuperarea acestor bani. Acțiunea a fost recomandată atât de Corpul de Control al ministerului Sănătății cât și de Curtea de Conturi. Este un proces pe rol. Institutul are un avocat. Așa a fost sugestia, să nu fie un jurist intern ca să nu fie niciun fel de interpretări”, a declarat sursa din Institutul de Psihiatrie.
Contactat telefonic, Corneliu Prepeliță a confirmat existența acestei spețe. „E ceea ce pretind ei. N-am văzut dosarul, l-au studiat avocații. Poziția mea a fost exprimată prin întâmpinare în sensul că acțiunea este neîntemeiată”, a afirmat juristul.
Corneliu Prepeliță, juristul Spitalului Socola, nu s-a mai prezentat la procesele concediaților. N-a avut nimic de suferit, tocmai a câștigat concursul de manager la Spitalul Județean Botoșani
Tot noi suntem buni de plată, statul câștigă tot timpul
Separat, lui Corneliu Prepeliță i s-a reproșat și că ar fi absentat la un număr de termene de judecată în instanţă, la procesele în care angajații concediați contestaseră măsură. Din acest motiv, în august 2022, o comisie de cercetare disciplinară de la Institutul de Psihiatrie „Socola” a decis, în unanimitate, concedierea juristului Corneliu Prepeliță.
Pe fond, cel mai important argument al reclamantului a fost acela că fișa postului nu îl obliga să se prezinte personal la aceste procese. Prepeliță a câștigat în prima instanță, a fost reîncadrat și i s-au dat și 65.000 lei, veniturile pentru perioada cât a fost concediat. Institutul a făcut apel, încă se judecă. Prepeliță a fost reintegrat. „Banii nu s-au plătit”, a precizat el.
Prepeliță, binemersi în sistemul medical la Botoșani
Surse din Institut au menționat pentru REPORTER DE IAȘI că pe numele acestuia a fost înaintată și o plângere penală, fiind considerat unul dintre principalii responsabili pentru situația creată.
În acest an, după reintegrare, în luna iulie, Corneliu Prepeliță a fost numit director interimar la Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani. Contractul de muncă de la Institutul Socola a fost suspendat, însă el poate reveni când termină raporturile de muncă la Botoșani.
Clauza decisivă: perioada de probă era de 90 de zile, au fost concediați după doar 20 de zile
Cronologia unui caz uluitor
* 93 de asistenți medicali generaliști debutanți și infirmieri au fost angajați în 2019-2020 la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
* În septembrie 2019, a avut loc proba scrisă. În aceeași zi, la Institut au venit și procurorii DNA care au ridicat diferite documente, dar nu și tezele concurenților. Înainte de concurs, două angajate făcuseră plângere la DNA că se ia șpagă pentru respectivele angajări.
* În acest context, conducerea de-atunci a spitalului nu a știu ce să facă. A trimis adrese către ministerul Sănătății și către DNA care să spună dacă se poate relua concursul. DNA a zis că nu e treaba lor concursul, că ei nu l-au oprit. Iar Corpul de Control al Ministerului Sănății nu și-a asumat o decizie de anulare. Atunci, s-a luat decizia ca acest concurs să fie tranșat în instanță. Premieră absolută: Institutul de Psihiatrie „Socola” (reclamant), i-a acționat în judecată pe manager, Serviciul RUNOS și Comisia de concurs (pârâți). Obiectul dosarului din 20 decembie 2019 a fost anulare concurs. Pronunțarea a venit după aproape un an, cererea fiind respinsă. Absurdul situației: Institutul s-a dat singur în judecată și a pierdut.
* Concursul s-a reluat în decembrie 2019 cu proba interviu. Iar în ianuarie 2020 cele 93 de persoane au fost angajate la „Socola”.
* Explicația angajărilor: completarea schemei de personal de la paliație. Altfel, spitalul nu ar fi mai putut îndeplini criteriile de eligibilitate pentru a menține compartimentul de îngrijiri paliative, care, pe lângă faptul că este foarte necesar, paturile mereu ocupate, este și cel la care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile.
* În februarie 2020, Gabriel Oprișanu, managerul care făcuse angajările, a fost înlocuit cu Bogdan Șarament. În luna ulterioară numirii, Șaramet i-a îndepărtat pe majoritatea. Noul director a invocat ba neregulile de la concurs, ba faptul că bugetul Institutului nu poate acoperi costurile salariale ale celor 93.
Într-un final, s-a folosit de perioada de probă de 90 de zile care ar fi fost stipulată în contractele individuale. Au fost desfăcute contractele la 82 din cei 93. Salariații care au rămas au fost persoane care lucrau deja ca infirmieri în cadrul Institutului și trecuseră pe funcția de asistent. Erau, deci, sursă internă, iar în cazul lor a fost ca o promovare
* Cei 82 de angajați au fost concediați în martie 2020.
* Portița pe care a găsit-o Șaramet pentru a-i concedia: s-ar fi aflat în perioada de 90 de zile de probă. Și a făcut-o unilateral, cu semnătura sa și a lui Corneliu Prepeliță, de la Juridic.
* Contractul colectiv, cel pe ramură cum ar veni, prevedea că perioada de probă este de 20 de zile. Ei au pus în contractul individual 90 de zile. Adică, se băteau cap în cap. Așa că judecătorul a spus că prevalează cel de 20 de zile, din contractul colectiv, salariaților dându-li-se, astfel, câștig de cauză. Au fost reintegrați și plătiți pentru perioada în care nu au lucrat.
* Ulterior plecării lor de la „Socola”, Șaramet a fost trimis în judecată pentru fraudarea unui proiect de investiții din spital, iar Oprișanu este cercetat pentru că ar fi făcut parte dintr-o rețea de trucat concursuri de angajare la Spitalul Județean Botoșani.