fbpx
 
Calendarul Dosarului Tabla e interesant pentru factorul politic şi pentru publicul larg, pentru că reflectă tipul de societate pe care îl construim aici, la Iaşi. Suntem o comunitate de mâna a şaptea, care stă în promiscuitatea unor sentinţe aşteptate cu sufletul la gură, sau privim spre viitor într-o formulă în care nu există dosare de corupţie şi candidaţi penali?

Situația ieșită la iveală la Iași, unde 62 de copii cu nevoi speciale sunt adăpostiți într-un centru al Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului (subordonată CJ Iași) care nu mai are licență de funcționare din cauza condițiilor inumane, ne arată că azilele groazei descoperite în Voluntari sunt doar vârful iceberg-ului dintr-un fenomen mult mai complex la nivelul întregii țări. 

Actualul președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, nu a clarificat situația deosebit de gravă a celor 62 de copii cu nevoi speciale care locuiesc în Centrul de zi „Ion Holban”. În loc să explice de ce aceștia încă stau într-un centru fără licență, în condiții insalubre, Alexe a deturnat întreaga discuție spre zona politică. Prefectul Bogdan Cojocaru, cel care a adus acest caz în atenția opiniei publice, este, într-adevăr, președintele interimar al organizației județene Iași a PSD.

Acest personaj lipsit de orice scrupule a vorbit ieri despre marile realizări ale administrației peneliste de la Consiliul Județean (CJ) pentru copiii și bătrânii instituționalizați din Iași.

Centrul „Ion Holban" Iași unde locuiesc 62 de copii cu nevoi speciale nu mai are licență de funcționare din 30 iunie 2023. Condițiile improprii au condus la închiderea Centrului de plasament. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Florin Ion, a declarat, sâmbătă, că nu s-au făcut investiţii în Centrul de plasament „Ion Holban", întrucât urmează a fi închis, iar beneficiarii să fie relocaţi în case de tip familial.

Centrul de zi „Ion Holban” Iași unde locuiesc 62 de copii cu nevoi speciale nu mai are licență de funcționare din 30 iunie 2023

Condițiile improprii au condus la închiderea Centrului de plasament


Ieșenii vor plăti mai mult pentru colectarea deșeurilor. După ce, în martie, Costel Alexe a forțat o majorare a serviciilor de salubritate cu 20%, astăzi a fost impusă o nouă creștere de 10% a acestor servicii.

ZDI scoate miercuri ştire că Iaşul are cel mai mare număr de note de 10 la Evaluarea Naţională.
Imediat, Alexe, Brătescu, Muraru, Grigoraș, şefa ISJ ies cu locul fruntaş al Iaşului la note de 10, singurul lucru de scos în faţă. Toţi liberalii repetă cu obstinaţie aceeaşi informaţie într-un mod festivist grosier, sunt deja cei mai buni din România, au învins, s-au urcat călare şi pe acest subiect şi îşi savurează triumful.

ZDI scoate miercuri ştire că Iaşul are cel mai mare număr de note de 10 la Evaluarea Naţională.
Imediat, Alexe, Brătescu, Muraru, Grigoraș, şefa ISJ ies cu locul fruntaş al Iaşului la note de 10, singurul lucru de scos în faţă. Toţi liberalii repetă cu obstinaţie aceeaşi informaţie într-un mod festivist grosier, sunt deja cei mai buni din România, au învins, s-au urcat călare şi pe acest subiect şi îşi savurează triumful.

Terenul de 1.120 mp este una dintre ultimele parcele libere rămase în Copou

Cererea mediului de afaceri este uriașă pentru această zonă, dar Consiliul Județean nu a popularizat afacerea, pentru a-și maximiza veniturile

Instituția condusă de PNL a obținut la o licitație cu mână moartă exact oferta inițială rezultată din evaluare: 17.700 euro/an

Terenul va fi concesionat pe 25 de ani și corespunde unui preț de 395 euro/mp, deși în zonă se cer minim 600 euro/mp și se ajunge până la 1.200 euro/mp

Holicov a închis telefonul când a auzit întrebarea REPORTER DE IAȘI, iar conducerea CJ a preferată să păstreze tăcerea. Scandalul trece, tunul rămâne


Pagina 1 din 49

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30