fbpx
 
Comisarul-șef Constantin Chiriac de la Poliția de Frontieră Iași joacă alba-neagra în declarațiile de avere

De la datorii de 62.300 lei în 2019, a trecut la depozite și conturi curente de 124.758 lei în 2023, deși nu a vândut nimic, nu a câștigat la loz în plic, iar din veniturile familiei este greu de justificat o astfel de transformare

Fiica polițistului, ce abia a devenit majoră, a primit de la Primăria Țuțora 500 mp folosinţă gratuită ca să-și facă o casă. Cadou

Chiriac este șef sector Tomești (ce include și zona Țuțora) și a lucrat la gardul fiicei cu un subordonat

Același Chiriac i-a aprobat viceprimarului din Țuțora, Doru Mihăilă, acces în fâșia de protecție a frontierei de stat pentru întreținere nisipărie

De două ori ilegal: comisarul-șef Chiriac nu are în atribuții eliberarea unei astfel de aprobări, iar pe Prut nu se fac astfel de exploatații, e sit Natura 2000

Pornind de la mai multe stenograme de la Poliția de Frontieră Iași, REPORTER a identificat o parte din averea lui Daniel Săraru, polițist pensionar, personaj indicat în convorbiri că ar deține monopolul traficului de țigări, cantități mari, prin Vama Sculeni

Cât a fost activ în Poliție, avea doar o garsonieră de 34 de metri pătrați în CUG. Și aceea în rate, de la Minister

Imediat după pensionare: 1.900 mp în Uricani, o casă cu etaj edificată pe acest teren, un Audi și un BMW X6. În curte, soția s-a pozat într-un Mercedes decapotabil

În 2019, Săraru a devenit asociat cu 5% în firma Tirreno Immobiliare SRL. Pe site-ul Primăriei Miroslava, societatea figurează drept proprietar al unei hale de producție O avere impresionantă a agonisit și basarabeanul Igor Hariuc, inculpat de DIICOT în dosarul capturării unui TIR cu 285.000 de pachete. Valoare de piață: 600.000 euro

Deci ăsta (Hariuc n.r.) până acum a băgat în țară, astea-s doar trântele, capturile, ăsta a băgat în țară peste 10 milioane de pachete de țigări”, a spus în stenograme un agent a cărui identitate REPORTER DE IAȘI a decis să o protejeze

Dialogurile polițist operativ – Victor Mariniuc, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, partea a doua.

În 2014, Oana Maria Danciu, subofițer la Poliția de Frontieră Iași, a refuzat să tacă după ce a fost agresată și hărțuită sexual de adjunctul de la Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău, colonelul Nelu Popovici. A povestit cu lux de amănunte cum militarul, beat în dispozitivul de la Mitropolie, de la Sf. Parascheva, i-a arătat „cucul de la Bacău”, așa cum el s-a exprimat, și a invitat-o în camera de hotel de la Moldova  să-i „facă ce vrea ea”.

Deși toată lumea a sfătuit-o să treacă cu vederea, s-a încăpățânat și, până la urmă, colonelul a fost trecut în rezervă. Fuseseră peste 100 de mărturii, pentru că Popovici s-a dat în spectacol în fața pelerinilor.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31