
Liniște, Costel Alexe e în sesiune! Președintele CJ s-a înscris direct în anul ll la „Petre Andrei”, după ce a întrerupt Dreptul în 2012
- La Facultatea de Drept a Universității „Petre Andrei” din Iași este sesiune
- Unul dintre studenții aflați în examene este președintele CJ Iași, Costel Alexe
- El s-a înscris în octombrie 2024 în anul 2, la zi. Conform CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților din 2013, în 2012 era student la aceeași facultate, în anul 1
- „Ritmul intens al angajamentelor politico-administrative din acea perioadă nu mi-a permis să mă dedic cum mi-aș fi dorit acestui demers academic”, spune acum președintele CJ Iași
- El evită răspunsul la o întrebare simplă: cum reușiți să fiți prezent la cursurile și seminariile care, la zi, sunt cu prezență obligatorie?
În perioada 31 mai – 20 iunie, Facultatea de Drept a Universității „Petre Andrei” (UPA) e în sesiune. Printre studenții stresați în aceste zile se numără și președintele CJ Iași, Costel Alexe, care s-a reînmatriculat la zi, la studiile pe care le-a abandonat acum 12 ani. Conform regulamentului UPA, un student exmatriculat din cauza absențelor și abandonului se poate reînmatricula oricând după aceea. La acest detaliu e o diferență majoră între UPA și învățământul de stat, unde reînmatricularea după abandonarea studiilor e posibilă doar în următorii 5 ani. „Suntem învățământ superior privat, trăim din taxele studenților, ne facem singuri aceste reguli”, spun surse din cadrul UPA. Președintele CJ spune că regretă că a abandonat prima dată, dar nu răspunde la întrebarea cea mai importantă: de unde timp?

Fragment din CV-ul lui Costel Alexe
S-a reînmatriculat
Costel Alexe, președintele CJ Iași, este din toamnă student în anul II la Facultatea de Drept a UPA Iași. Conform CV-ului din 2013, aflat încă pe site-ul Camerei Deputaților, Costel Alexe era, din octombrie 2012, student la aceeași facultate.
Ulterior, spun surse din cadrul UPA, el a fost exmatriculat, pentru că nu a fost prezent la cursuri și la seminarii și a abandonat după terminarea primului an. Atunci ar fi promovat examenele din cele două sesiuni (iarnă și vară).
În toamna anului trecut, Alexe s-a reînmatriculat la cursurile aceleași facultăți. Regulamentul UPA permite reînmatricularea indiferent câți ani au trecut. „În cazul domnului Alexe, care promovase toate examenele din primul an, a fost posibilă reînmatricularea în anul II”, spun surse din cadrul UPA.
„Suntem învățământ superior privat, trăim din taxele studenților, ne facem singuri aceste reguli. La Universitatea Alexandru Ioan Cuza, de exemplu, este această regulă – nu se pot reînmatricula decât în primii 5 ani după abandon. La noi, perioada e nelimitată”, mai spun aceiași angajați ai UPA.
Taxa pentru anul II de studii la UPA este de 6,800 de lei. Mai scade pentru următorii doi ani – 5,900 pentru III, respectiv 5,500 de lei pentru utimul an.

Sediul Universității „Petre Andrei”
Două sesiuni
Obiectele de studiu pentru anul II de la Facultatea de Drept a UPA sunt Criminologie, Drept administrativ, Drept civil, Drept international public, Drept penal general, Dreptul mediului, Dreptul Uniunii Europene, Educație fizică semestrul, Engleza juridică, Istoria Dreptului Românesc. Ele sunt împărțite între cele două semestre. REPORTER DE IAȘI l-a întrebat pe Costel Alexe dacă își mai amintește obiectele din primul semestru și examenele pe care le-a susținut în sesiunea de iarnă (18 ianuarie – 7 februarie). Președintele CJ a evitat răspunsul.
La cele mai multe dintre seminariile de la forma de învățămînt de zi, prezența este obligatorie. Profesorii, indiferent că sunt de la facultate de stat sau privată, sunt foarte exigenți în a ține evidența prezențelor. Unii dintre ei sunt atenți și la prezența de la cursuri, ținând cont de ea la examene.
Costel Alexe a fost întrebat cum reușește să fie prezent la cursuri și seminarii, mai ales că funcția de președinte al CJ Iași este o slujbă cu normă întreagă. Nu a răspuns nici la această întrebare.
„Avem foarte mulți studenți aflați la a doua facultate la toate secțiile noastre. Nu este un caz singular cel al lui Costel Alexe”, spune rectorul UPA, conf.univ.dr. Teodora Liliana Prelipcean. Nu discută subiectul prezențelor președintelui CJ la cursuri, cum nu discută nici notele pe care le-a luat acesta la examene. Nici Costel Alexe nu a spus nimic despre examene, ce-și mai amintește din ele sau ce note a luat, acestea fiind unele dintre întrebările din lista pe care REPORTER DE IAȘI i-a trimis-o.

Conf.univ.dr. Teodora Liliana Prelipcean, rectorul UPA
Alexe: „Decizie dificilă”
Inițial, în zilele de joi (de mai multe ori după ora 13.00) și vineri (între 9.00 și 10.30), REPORTER DE IAȘI l-a căutat pe președintele CJ la birou, pentru un interviu. În ambele zile a lipsit. Ulterior, a avut loc o discuție telefonică cu președintele CJ, în vederea unui interviu pe subiect. Alexe a refuzat, solicitând întrebări în scris. I-a fost trimisă o listă în care era întrebat de ce a fost exmatriculat după primul an, ce materii a avut în primul semestru, ce examene a susținut, ce note a luat, cum reușește să fie prezent la cursuri și seminarii. Președintele CJ nu a răspuns la cele mai importante întrebări.
„Într-adevăr, am fost înscris anterior la Facultatea de Drept a Universității „Petre Andrei”, pentru că mi-am dorit un domeniu nou și complementar activității mele publice. Din păcate, ritmul intens al angajamentelor politico-administrative din acea perioadă nu mi-a permis să mă dedic cum mi-aș fi dorit acestui demers academic. A fost o decizie dificilă, dar necesară, într-un context în care responsabilitățile față de comunitate au fost prioritatea mea. Îmi doresc în continuare să îmi îndeplinesc acest obiectiv profesional, iar faptul că în prezent sunt stabilit în Iași îmi oferă o flexibilitate mai mare pentru a participa la activitățile didactice, de aceea am reluat cursurile”.
Conform aceluiași CV, Costel Alexe e absolvent de Geografie, la UAIC, și are un master în Mediu, Biodiversitate și Arii Protejate. În același CV, el notează că la Limba Engleză – participare la conversație – este „utilizator experimentat”, iar la discurs oral – „utilizator independent”. Alexe este cunoscut pentru că, în timpul unei ședințe de CJ, având de-a face cu o denumire în engleză dintr-un proiect de hotărâre, a renunțat după ce stâlcit toate cuvintele și a continuat cu „Bam Bam Bam”.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Acum două săptămâni, directorul Parcului Industrial al CJ Iași dădea asigurări că opoziția unui grup mare de consilieri de la Lețcani a fost rezolvată și Consiliul Local va aproba cedarea terenului către județ Nici pomeneală. Nu există nicio înțelegere, situația rămâne blocată Primarul comunei spune că nu există șanse să treacă proiectul acum, la ședința de finalul lunii. „Nu e niciun acord, nu avem niciun semnal pozitiv”, spune Stelian Turcu, primarul din Lețcani „I-am cerut din februarie actele domnului Alexe, dar nici acum nu le-a pus la dispoziție. Cum să votez pentru dacă nu știu ce anume aprob?”, spune unul dintre opozanți Parcul Industrial e un proiect din 2013, e finalizat de doi ani, dar nu are curent, nu are canalizare și niciun statut juridic al terenului care să permită concesionarea către firme
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole