O nouă anchetă DNA după o dezvăluire REPORTER: blocurile Tech Confort din Bucium fără locuri de parcare
Trei blocuri cu regim de înălțime P+5 din strada Petre Vancea nr. 9 (Bucium), înghesuite pe 3.880 mp, subiect abordat de REPORTER în urmă cu trei luni, au ajuns în vizorul procurorilor anticorupție.
Zilele trecute, oficialii DNA au solicitat de la Primăria Municipiului Iași toate actele urbanistice aferente acestui proiect imobiliar. Principala problemă: 126 de apartamente și câteva spații comerciale au la dispoziție doar 38 de locuri de parcare – dezvoltatorul Tech Confort nu le-a realizat și pe cele autorizate la parter și în subteran. Patronul Gavriil Miron, altădată volubil, a invocat lipsa semnalului când a fost sunat de REPORTER: „Nu vă mai aud, nu vă mai aud. Alo!, alo!”. Apoi a închis și nu a mai răspuns deloc.
Locatar: „Suntem disperați”
Lipsa parcajelor a dus la imposibilitatea intabulării a două dintre cele trei imobile, C2 și C3. Fără înscrierea la Oficiul de Cadastru, locuințele nu pot fi vândute oficial. Există doar antecontracte. „Unii au fost puși să achite integral casele, altora li s-a cerut chirie, iar alții sunt amenințați cu evacuarea. Am făcut plângeri la DNA și DIICOT”, a declarat, sub rezerva anonimatului, un locatar din respectivul ansamblu imobiliar. Autorizația nu a fost respectată, sute de vieți sunt date peste cap.
Aproape toate cele 126 de apartamente sunt acum ocupate de cei care ar vrea să le și cumpere. „Eu am dat în urmă cu trei ani un avans de 20% pentru un apartament care costa atunci 74.000 euro”, a explicat locatarul. Unii s-au împrumutat, alții au pus la bătaie economiile, și-au făcut mobilă la comandă, însă nimeni din blocurile al doilea și al treilea nu a putut face contracte de vânzare – cumpărare cu dezvoltatorul Tech Confort. Imobilele nu pot fi intabulate din cauza lipsei locurilor de parcare. „Nu știm ce să mai facem, nu se rezolvă această situație. Unii dintre locatari au dat în judecată, suntem disperați. Nu putem face actele”, a spus o femeie, îngrijorată.
Una scrie, alta s-a făcut
Metoda de lucru pe drumul dezvoltator-autorități: recepția și, ulterior, certificatul de atestare a edificării trebuie să pice „în cheie” cu autorizația de construire (AC). Cum în AC au fost prevăzute 114 locuri de parcare, tot atâtea trebuie să fie și în fizic, la fața locului, când se întocmesc cele două documente necesare intabulării. În cazul acesta, în autorizație există chiar o descriere amănunțită: „39 de locuri de parcare pe terenul proprietate, 43 de locuri în subsolurile clădirilor, 32 de locuri de parcare la parterul clădirilor”.
În realitate, au fost amenajate numai 38, supraterane. Pentru subsol nu există acces auto, iar la parter spațiile sunt pregătite pentru o destinație comercială. Deocamdată, sunt goale.
Un schimb utopic
În luna decembrie 2022, atunci când REPORTER a scris prima dată despre acest subiect, Gavriil Miron, patronul Tech Confort, spunea că are soluția în buzunar și că este doar o chestiune de timp până la rezolvare. „N-am mai făcut locuri de parcare nici la subsol, nici lângă blocuri. Am zis să aerisim un pic. Parcările vrem să le mutăm pe un teren care acum e al ADS (Agenția Domeniilor Statului n.r.), pe malul râului Vămășoaia, să facem un schimb”, a spus Miron. Manevra nu s-a realizat nici până acum, locatarii parchează pe unde apucă, pe stradă sau pe tăpșanele din zonă. „Din decembrie și până acum, nu s-a schimbat absolut nimic. Doar ne amenință cu evacuarea pe cei care nu am plătit integral sau nu vrem să-i dăm chirie. Când am luat noi, apartamentul era puțin peste 70.000 de euro, acum am auzit că au ajuns să coste peste 100.000 euro. Îi convine să ne returneze avansurile și să le dea altora, cu noile prețuri”, a spus respectivul locatar.
Scenariul a fost confirmat de o vecină: „Nici chirie nu mai vrea. Ar prefera să plecăm ca să le dea mai scump. Am auzit că s-a ajuns și la 105.000 euro”.
Notificare de pe poziție de forță
Etapizat, oamenii s-au mutat în blocurile buclucașe – C2 și C3 – începând cu toamna anului 2021. Pe bază de promisiuni sau antecontracte de vânzare – cumpărare, în urma plății unor avansuri. După mai multe prelungiri succesive, vara trecută, reprezentanții Tech Confort i-au notificat pe locatari. Din cuprinsul documentului:
– „recepția blocului este întârziată de amenajarea parcării pe malul râului Vămășoaia”;
– „procesul schimbului de terenuri cu Agenția Domeniilor Statului este unul anevoios”;
Schiță: cele trei blocuri și, în dreputunghi, terenul râvnit de la ADS pentru parcare
– „am încercat în nenumărate rânduri să înaintăm termene de predare, încheind prelungiri ale antecontractelor și, de fiecare dată, s-a dovedit că eram în imposibilitatea, independentă de noi, de a ne respecta promisiunea. În aceste condiții, prelungirile antecontractelor se vor face la momentul când vom avea o dată certă pentru încheierea contractelor finale de vânzare-cumpărare”;
– „cei care consideră că nu mai pot aștepta până la recepția imobilelor și a parcărilor și, ulterior, a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, în termenii descriși mai sus, pot cere rezilierea antecontractului în condițiile stipulate în acesta”.
Pasarea responsabilității
Patronul Gavriil Miron le-a mai transmis astă-vară clienților săi că cele două blocuri nu pot fi intabulate din cauze independente de el. Fără să recunoască că principalul motiv este, de fapt, nerespectarea autorizației de construire. Că nu a amenajat cele 114 locuri de parcare menționate în respectivul document.
Așa arăta proiectul din Bucium – spații largi, aerisite. A ieșit o înghesuială
Acum, locatarul care a vorbit cu REPORTER DE IAȘI a spus că, pe lângă dificultatea schimbului de terenuri cu ADS, a înțeles că ar mai fi o problemă legală. „Terenul e pe malul râului, însă am auzit că ar fi necesari 5 metri distanță de apă pentru a putea fi amenajat ca parcare”, a afirmat acesta.
Fiecare parchează pe unde apucă
Între timp, norma în vigoare prevede câte un loc de parcare pentru fiecare apartament, ceea ce înseamnă că nici măcar cele 114 din AC nu mai sunt acum suficiente. Cum proiectul presupune 126 de apartamente, iar la fața locului au fost amenajate doar 38, înseamnă că deficitul este de 88 de locuri de parcare.
În plus, și suprafața spațiilor verzi este deficitară. În randările proiectului, era prezentat un parc generos între cele trei blocuri, acum a rămas un spațiu meschin.
Ieri, Gavriil Miron a refuzat să discute cu REPORTER DE IAȘI invocând probleme cu semnalul telefonului.
Firmă de casă la Spitalul „Sf. Spiridon”
Patronul Tech Confort SRL a fost, în trecut, conexat cu mai multe contracte derulate la Spitalul „Sf. Spiridon”. Între 2013 și 2015, firma lui Gavriil Miron a prins, prin încredințare directă, 21 de lucrări cu unitatea medicală: reparații în valoare cumulată de 1,5 milioane lei.
În 2021, Tech Confort, având ca principal obiect de activitate „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, a înregistrat un profit net de 406.866 lei realizat cu 27 de salariați. În 2020, profitul a fost dublu, cifrându-se la peste 813.000 lei.
[article id=”119542″ /]
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Şeful Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomiţa, comisarul şef de poliţie Rareş-Gabriel Bulimej, a fost trimis în instanţă de procurorii DNA, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit bani pentru a urgenta soluţionarea unor cereri de angajare pentru cetăţeni străini veniţi din afara spaţiului Uniunii Europene.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole