
Polițist sub teroarea mogulului Asimionesei. Atac primitiv în BZI pentru că un biet agent a îndrăznit să-i dea o amendă
Instituții slabe în fața unui individ care vrea ca orașul să fie la cheremul său
Polițistul de la Rutieră îl amendase pe șoferul lui Ghiocel Asimionesei pentru depășirea vitezei legale
Imediat, BZI a început linșajul mediatic pe durata mai multor zile
Asimionesei l-a amenințat pe Adelin Mihalache că va rămâne fără serviciu, iar BZI a ajuns să ceară demisia șefilor Poliției Rutiere
BZI a publicat fotografii din viața personală a polițistului și i-a terorizat familia
Acești indivizi au fost ani de zile aliații lui Mihai Chirica. Primarul declara în 2018, în studioul BZI, că se află într-un „sanctuar al presei”, lăudându-le „profesionalismul”
Un polițist de la Rutieră îl acuză pe Ghiocel Asimionesei, patronul informal al publicației BZI, de săvârșirea infracțiunilor de ultraj, calomnie și șantaj. La sfârșitul lunii octombrie, un echipaj de la Rutieră, a oprit, în Bucium, mașina în care se afla Asimionesei, șoferul acestuia fiind sancționat pentru depășirea limitei de viteză cu 31 de km/h.
Instantaneu, a susținut agentul Mihai Adelin Mihalache în plângerea adresată procurorilor, Ghiocel Asimionesei a coborât din autoturism și s-a năpustit asupra sa. „S-a îndreptat în mod agresiv către mine proferând injurii și amenințări. (…) Printre amenințările și injuriile aduse, acesta a menționat că este patronul ziarului BZI și că îmi va face viața un calvar, ținându-se de capul meu dacă șoferul acestuia va fi sancționat în vreun fel”, a notat polițistul.
Acesta a adăugat că, la 30 de minute de la incident, pe site-ul BZI erau deja texte în care agentul era numit „milițian boschetar”, „polițist care acționează la comandă”, „corupt”. Materialele au continuat să apară în BZI și ulterior, pe parcursul mai multor zile. „Am făcut mai târziu plângerea pentru că am sperat să se oprească. Dar observ cum continuă, mi-a implicat familia”, a declarat Mihai Adelin Mihalache.
BZI devine o armă împotriva celor care îndrăznesc să îl înfrunte pe Ghiocel Asimionesei. Scopul celui care are veleități de mogul al presei este de a fi deasupra legii, deasupra instituțiilor, instituind teroarea mediatică. Așa l-au obișnuit politicienii locali care s-au ploconit în fața sa
„A lăsat de înțeles că voi fi dat afară din Poliție”
Evenimentul s-a petrecut pe 27 octombrie, la ora 17:08. Agentul principal Mihalache era operator al aparatului radar TruCam cu care a înregistrat o mașină BMW circulând pe șoseaua Bucium cu 81 km/h în condițiile în care limita de viteză era de 50 km/h. Mihalache și-a anunțat colegul de echipaj, iar acesta a oprit mașina pentru a-l sancționa contravențional pe șofer.
Din dreapta a coborât un individ care s-a dovedit a fi Ghiocel Asimionesei și care a pornit o tiradă împotriva agentului principal Mihalache. „Mi-a replicat că în cazul lui se impune clemență din partea organelor de Poliție, deoarece fiind patron de presă, Poliția este sub controlul lui. (…) eu voi fi cel care îl va ajuta și voi afla ce putere are el, urmând a fi tras la răspundere de către superiorii mei. Mi-a transmis faptul că nu voi mai putea să îmi exercit funcția de agent de poliție și că cel mai probabil voi fi mutat la o altă structură, lăsând de înțeles că voi putea chiar fi dat afară din Poliție”, a rememorat polițistul de la Rutieră.
Plângerea penală a fost obținută de publicația online Salut Iași. Polițistul explică intimidarea la care a fost supus, disconfortul asupra vieții sale personale și a familiei devenind „înfiorător”
Polițistul a făcut plângere la Parchet
Agentul Mihalache a afirmat, în plângerea adresată procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, că la 30 de minute după întâmplare, era deja protagonist pe site-ul BZI, fiind făcut „milițian boschetar” și „corupt”.
„Precizez că de la acest incident și până în prezent sunt ținta continuă a acestei publicații care în repetate rânduri m-a publicat pe prima pagină, în mod tendențios și denigrator pentru a mă face să plătesc că nu m-am supus solicitărilor numitului Asimionesei Ghiocel Florin”, a scris polițistul.
Acesta a menționat că a întârziat depunerea plângerii pentru a dovedi legătura dintre Asimionesei și BZI: „De aceea atașăm prezentei plângeri, în ciuda tertipurilor de ani de zile a lui Asimionesei Ghiocel de a se dezice de orice legătură cu ziarul BZI, dovezi și hotărâri ale instanțelor judecătorești prin care este dovedit faptul că familia Asimionesei, Ghiocel Florin, dar și fiul său Asimionesei Claudiu Florin, sunt cei care în realitate controlează ziarul BZI”.
Ghiocel Asimionesei acționează disproporționat prin unealta sa mediatică, încălcând regula de bază a presei, cea de a servi interesul public. BZI nu acceptă regulile unui stat funcțional, patronul considerându-se deasupra acestor reguli
Contactat de REPORTER DE IAȘI, agentul principal Mihai Adelin Mihalache a mai făcut câteva precizări:
* „Mi-am făcut treaba și nu m-aș fi așteptat să ajung pe prima pagină a unui ziar de șantaj. Ce am descris în plângere este sută la sută real. Nu îl cunoșteam și m-a revoltat comportamentul lui”.
* „Mă simt amenințat, pentru că nu știu exact câtă influență are și asupra cui și ce îmi poate face. Nu știu dacă îmi poate afecta locul de muncă sau nu”.
* „Șefii mei s-au comportat absolut normal și mă apără. Mi-au spus că mă pot duce în instanță, dar nu vreau să implic instituția”.
Șoferul, asociat cu Asimionesei într-o firmă care a lăsat datorii la stat
Din documentele echipajului de la Rutieră a reieșit faptul că mașina BMW cu Asimionesei la bord era condusă de Vlad Ionel Pulpan. Acesta mai are două procese pe rol, după ce a acționat în instanță Inspectoratul de Poliție Județean, însă nu se știe dacă sunt tot spețe rutiere.
Pulpan a fost asociat, din 2018, cu Violeta Asimionesei (soția lui Ghiocel) în firma Sigma Corp SRL. În 2019, Pulpan s-a retras din firmă. În 2020, Violeta Asimionesei a cerut insolvența firmei care, într-un final, a intrat în faliment. Acumulase datorii de sute de mii lei către stat.
Vlad Pulpan, șoferul lui Ghiocel Asimionesei, a fost folosit și ca paravan în una din firmele acestuia
Evenimente în care a fost implicată familia Asimionesei
– familia și-a edificat, în condiții ilegale, domeniul imobiliar din pădurea Bucium: fără niciun fel de autorizație de construire, dar și cu defrișarea unei suprafețe mai mari decât cea permisă de lege. DNA a cerut actele de la Primărie în ianuarie 2022, însă nu se cunoaște stadiul cercetării
– edificarea unui bloc pe strada Sărărie de o firmă controlată de familia Asimionesei, pe un teren al Primăriei, este parte a unui dosar penal demarat de DIICOT, speța fiind recent declinată către DNA Iași. Global Impex, administrată de Claudiu Asimionesei (fiul) a construit pe amplasament un bloc cu apartamente scoase la vânzare, deși contractual prevedea edificarea unei pensiuni și a unor spații de birouri
– Asimionesei a încercat să preia, prin interpus, o casă de 170 mp și terenul de 560 mp pe strada Zmeu nr. 2. REPORTER DE IAȘI a prezentat în repetate rânduri manevra revoltătoare și, în final, afacerea a picat
– tot printr-o firmă paravan, familia Asimionesei a vrut să facă spații comerciale în fața Policlinicii Spitalului Sf. Spiridon. Intenția nu s-a mai materializat, dar în fața unității au rămas două gropi imense
– actualul sediu al BZI, în fapt clădirea fostei Agenții de voiaj CFR, a fost închiriat în urma unei pseudo-licitații, la un preț foarte scăzut.
[article id=”116607″ /]
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un bărbat din Târgu Ocna este cercetat pentru ultraj după ce a agresat doi polițiști care veniseră într-un bar din municipiul Onești pentru a aplana un conflict, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole