Arcadia Spitale si Centre Medicale
Profesorul Dumbravă de la Psihologie <span class="rosu">a fost reclamat de studenți</span> că ar fi prea exigent. Are sala goală la cursuri, dar ia salariu ca și cum ar fi predat

Profesorul Dumbravă de la Psihologie a fost reclamat de studenți că ar fi prea exigent. Are sala goală la cursuri, dar ia salariu ca și cum ar fi predat

Ultima actualizare: 20 martie 2025Autor: Vizualizări: 2779
  • Un cadru universitar de la Facultatea de Psihologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” este cercetat disciplinar după ce studenții de la unul dintre mastere au semnat o plângere comună împotriva sa
  • În documentul asumat de 55 din cei 70 de studenți, aceștia reclamă că lectorul universitar Andrei Dumbravă i-ar fi amenințat să nu se înscrie la materia pe care o predă, spunându-le că le va fi foarte greu să promoveze examenul. Drept urmare, la cursul său opțional de Psihopatologie nu s-a înscris nimeni
  • „Am standarde ridicate, sunt exigent, de aceea studenții evită înscrierea la acest opțional”, explică lectorul Dumbravă
  • Conducerea facultății vine cu altă variantă: profesorul i-ar fi fugărit intenționat pe studenți de la curs, pentru că noțiunile pe care le-ar fi predat la Psihopatologie le poate integra în alt curs pe care-l predă, unul obligatoriu. Cu alte cuvinte, muncă mai puțină, bani mai mulți
  • Lectorul Dumbravă se află, de mai mulți ani, într-un conflict continuu cu colegi din facultate și din universitate, totul culminând cu procese în instanțe

Dumbravă: „Pluton de execuție”

„Am fost acuzat că i-am intimidat pe studenți, determinându-i să nu se înscrie la cursul opțional de Psihopatologie și prejudiciez în felul ăsta Universitatea. Tot ce am făcut a fost să le comunic studenților exigențele didactice de la cursul opțional, că fac evaluări de seminar în format grilă, că citim bibliografie de actualitate, în engleză, și că evaluarea finală e orală și conform Regulamentului studenților elaborat de Senat. Acuzația ar fi de furt, că vreau să iau banii universității fără să muncesc pentru ei”, face Andrei Dumbravă (56 de ani) rezumatul situației în care se găsește.

facultate

Sediul Facultății de Psihologie

Denumește comisia de cercetare „pluton de execuție” din care doi membri s-au retras. Dumbravă spune că aceștia au renunțat pentru că au realizat că este nevinovat, dar șeful de Departament, profesorul universitar Andrei Holman spune că au renunțat pentru că nu vor să fie o țintă a profesorului. „Unul dintre ei însă s-a întors în comisie, căutăm încă un membru, cercetarea disciplinară continuă”, a precizat Holman.

Marea schimbare de acum 3 ani

Până acum trei ani, cursul de Psihopatologie era obligatoriu, el fiind de bază pentru clinicieni. Un al doilea curs predat de Andrei Dumbravă, Neuroștiințe, era opțional. „Conducerea Facultății de Psihologie a făcut o rocadă între cursuri – Psihopatologie a devenit opțional, Neuroștiințe – obligatoriu. În toată țara Neuroștiințele era obligatoriu, iar ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior n.r.) a insistat ca și la Iași să fie la fel. Cursul de Neuroștiințe, devenit obligatoriu, mi-a fost luat și a fost dat altui cadru didactic. Am rămas doar cu Psihopatologia opțională, unde nu se înscrie nimeni pentru că sunt exigent. Acestea sunt decizii ale decanului Facultății și ale șefului de departament”, mai spune Andrei Dumbravă.

Care ar fi mizele

Până în urmă cu un an, lectorul nu a avut decât cursul la care nu vine niciun student. După memorii și insistențe la Rectorat, a primit încă o materie obligatorie: Nosologie Psihiatrică. „E o materie introdusă de către mine acum 20 de ani. Era pentru anul 4, apoi a dispărut cu totul, când s-a trecut la Sistem Bologna (studii universitare cu durata de 3 ani – n.r.). În 2018 s-a discutat reintroducerea materiei la Masterat, așa că am solicitat-o. Mi-a fost refuzată cererea, fiind cedată altui cadru universitar, deși nu mai aveam nicio disciplină obligatorie. Apoi am primit-o”, explică Andrei Dumbravă.

andrei

Lectorul Andrei Dumbravă

El susține că  miza nu este legată de protestul studenților care susțin că este prea exigent. „O miză este în existența modulelor de formare a psihologilor, pentru că multe cadre didactice au astfel de școli de formare. Am atras public atenția că este o formă de conflict de interese: eu te învăț la facultate, dar tu vii apoi la mine și plătești ca să te specializezi”, enunță profesorul o cauză a conflictului.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Stupid! Român mort în Germania după ce a căzut de la geam în timp ce încerca să-și sperie un coleg

Despre felul în care a primit cursul de Nosologie Psihiatrică, Dumbravă susține că este un caz unic în care s-a ajuns la votul Senatului Universității, având aviz favorabil de la Rectorat și aviz negativ de la Facultatea de Psihologie.

„Sunt incompetent”

Ca represalii că a cerut un curs obligatoriu despre care considera că i s-ar potrivi, Dumbravă spune că a primit și un „bonus”: un alt curs obligatoriu pentru o materie despre care nu știe nimic. „E un curs obligatoriu de la modulul psihopedagogic urmat de studenții care doresc o carieră în învățământ. Mi s-a dat Psihologia Educației, materie esențială, importantă, despre care nu știu nimic. Nu am ținut niciodată un astfel de curs, sunt perfect incompetent. Am făcut cursul acum 30 de ani, pe bibliografia de atunci, dar asta nu mă califică ca, după 30 de ani, să predau această materie”, a explicat cadrul universitar.

El spune că cercetarea disciplinară ar mai avea o miză: să nu predea studenților „fundamentele precare ale profesiei de clinician”. „Decanul și șeful de departament au refuzat să-mi semneze fișele de disciplină, care se elaborează de către fiecare cadru didactic titular și care sunt o formulă de a asigura predictibilitate pentru studenți. Ei știu ce materie urmează, ce criterii vor îndeplini pentru a promova. Mi-au cerut să scot datele de metaștiință și fundamentare științifică a domeniului. Fac o paranteză: știm de peste un deceniu că psihologia are niște probleme de credibilitate științifică. Orice știință are un caracter cumulativ: progresul se face pe umerii unor giganți care au activat în domeniu înainte. Se bazează pe rezultate anterioare, care dacă sunt robuste asigură creșterea domeniului științific respectiv. În psihologie nu a existat niciun efort de validare a rezultatelor. Rezultatele studiilor au fost luate de bune, iar acum 10-12 ani am constatat că se replică cam 33 până la 48 sau 50% dintre rezultate. Adică plecând de la aceleași premise, ajung la același rezultat. Dar, rezultatele studiilor trebuie să se replice, rezultatele trebuie să fie valabile și în Jamaica, și la New York, și la Hârlău”, a afirmat profesorul ieșean.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Insolvența Nordis îi lovește în creștet pe milionarii ieșeni Gheorghiu și Delcea: au 181 de apartamente la Mamaia și 152 de litigii în instanță!

Șefii: studenții se plâng

Profesorul Andrei Holman spune că acuzația principală legată de lectorul Dumbravă a fost enunțată de studenți în memoriul adresat conducerii.

andrei holman

Profesorul Andrei Holman

„Acuzația este că a mers la studenții pe care urma să-i întâlnească la opțional pentru a-i convinge să nu se înscrie. În acest fel ar fi scăpat de a-și susține orele. 90% dintre studenții din anul acesta au făcut acest memoriu în care povestesc cum a venit domnul Dumbravă să-i amenințe să nu se înscrie. Anul trecut, studenții generației trecute au depus un memoriu în care era descrisă aceeași tentativă, identică, de a-i convinge să nu se înscrie. Atunci nu a existat nicio cercetare disciplinară, pentru că domnul Dumbravă a atacat permanent Rectoratul cu memorii, iar Rectoratul a fost reticent în a accepta un astfel de demers”, a precizat Andrei Holman.

Cazul – o excepție

Șeful de departament mai spune că Andrei Dumbravă insistă să le predea studenților noțiuni legate de replicabilitatea în psihologie. „În loc să predea studenților ce trebuie, predă cu totul altceva. În condițiile în care a fost invitat repetat să propună un curs pe tema replicabilității, care este un lucru important de care să ținem cont. Folosește subiectul acesta ca motiv să convingă studenții să se lase de facultate. A formulat asta explicit”, a mai spus Holman.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Ruda lui Moisuc construiește un bloc în Galata, la numai 2 ani de când acesta e șeful informal de la Urbanism

Decanul facultății, profesorul Ștefan Boncu, declară că e o excepție în lumea universitară ca 55 de studenți din 70 să riște să semneze un memoriu împotriva unui profesor pe care oricum îl vor întâlni la un curs obligatoriu.

stefan boncu decan 2

Decanul Ștefan Boncu

„Studenții nu au curaj să-și înfrunte profesorul cu care vor avea curs. E o excepție în mediul universitar. Le-a spus că va fi foarte dificil, că va fi bibliografie bogată, în engleză, că vor da examen oral. Nu s-a înscris nimeni. Opționalul se desfășoară, profesorul stă două ore la curs, stă și la seminar, dar nu participă nimeni. Noi îl pontăm, e plătit, a povestit decanul Boncu.

Luptă continuă cu conducerea

Lectorul universitar Andrei Dumbravă se află de câțiva ani în conflict cu conducerea instituției după ce a fost sancționat cu penalizare de 10% din salariu pe 3 luni în urma unei plângeri a două studente. Acestea s-au plâns că profesorul nu le-a dat ocazia să promoveze examenul la disciplina predată de acesta. Dumbravă a acuzat faptul că decanul i-ar fi propus să treacă cu vederea lipsa prezenţelor şi a activităţii din timpul semestrului pentru cele două studente, fiind vorba de „o situaţie dincolo de orice regulament”. În final, Dumbravă a obținut prin decizie definitivă anularea sancțiunii și, ulterior, a dat în judecată angajatorul căruia îi cere plata de daune morale.

De-a lungul timpului, în calitate de avertizor de integritate, el a semnalat conducerii universității nereguli şi disfuncţionalităţi ale politicii de personal sau în procesul de şcolarizare al studenţilor sau condiţiile improprii de învăţare în sălile de curs.

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News

4 comentarii

  1. ff4252ba769e475d1df907e5d603ee63895c53c7c4ef7575077d4139bacb8da0?s=54&d=mm&r=g
    Nicoleta Craciun 21 martie 2025 at 6:33 - Reply

    Confirm… Confirm… Asa este.. Și este plătit din banii publici sa stea acasă…

  2. 307af3397ef0cf80cabafba0d5e3f96347203595626a48c5c5e373fc1a8da93b?s=54&d=mm&r=g
    Nadine 23 martie 2025 at 11:17 - Reply

    Lucrurile sunt mult mai grave decât sunt prezentate în acest articol, dar tuturor le este frică să vorbească despre ele. Până la urmă este doar vocea studenților contra unui profesor cu foarte mulți fani, datorită promovărilor continue sponsorizate de pe rețelele de socializare.
    Se tot vorbește despre cum studenții nu vor să învețe sau despre cum ei cred că este prea greu, sau cum profesorul este prea exigent. În niciun caz nu este vorba despre aceste lucruri.
    Materiile predate de acest profesor la facultate sunt strict în orar doar cu numele. Niciun student care a terminat această facultate și a făcut orele de Neuroștiințe, Nosologie, sau Psihopatologie cu acest profesor nu știe nimic despre aceste discipline și despre ce semnifică ele cu adevărat. Tot ce predă este despre cum articolele din psihologie nu pot fi replicate. Atât.
    Apoi lumea se întreabă de ce absolvenții de Psihologie sunt nepregătiți în domeniile care contează cu adevărat. Uite d-aia.

  3. 954601cb54558100cfaddf919fe7bc274db0203367dadc04608e1932617d9151?s=54&d=mm&r=g
    STAND-UP COMEDY 23 martie 2025 at 23:38 - Reply

    Păi ce să mai zic, profesorul ăsta Dumbravă pare că e un adevărat comedian involuntar! Îi place să țină cursuri goale, dar să încaseze salariul ca și cum ar fi predat efectiv. Probabil că-și face stand-up comedy la catedră, doar că studenții nu apreciază umorul său. Și ce să mai zici, când îi acuzi de furt că vrea să ia banii universității fără să muncească, iar el îi răspunde că e un „pluton de execuție” care-l cercetează? Ăsta da dialog de stand-up, demn de un show de comedie! Iar faza cu materia de Psihologia Educației, pe care a primit-o ca „pedeapsă”, e de-a dreptul hilară. Nici măcar nu știe nimic despre ea, dar trebuie s-o predea. Sigur că studenții vor învăța multe lucruri utile la cursul ăsta! Profesorul Dumbravă e o adevărată comedă ambulantă. Universitatea ar trebui să-l angajeze la catedra de Umor, că acolo chiar se pricepe!

  4. 3ed92532b68a3487a0a953451f2d3b09768ea1b114e3a2bb7f17ad2477108274?s=54&d=mm&r=g
    ion 25 martie 2025 at 5:36 - Reply

    In primul rand ,, profesorul ,, nu e profesor, e lector. Sa fii lector la varsta dumnealui…
    Nu se pricepe nici la umor, e un ratat in multe privinte. Unul care se crede cel mai destept, cel mai cel.
    Il cunosc si din afara mediului universitar pe care il face de ras.

Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole