
REȚEAUA BĂLAN: a luat pământuri de la săraci și le-a dat familiei sale bogate
Mihai Bălan și-a făcut planul în 8 ani: a luat peste 80.000 mp din retrocedări de la oameni sărmani din Bârnova, condiționând punerile în posesie
Valoarea terenurilor intravilane, bun pentru construcții de vile și blocuri, este imensă: peste 6 milioane de euro
DNA a deschis în octombrie 2023 un dosar penal împotriva familiei Bălan, făcându-le percheziții la domiciliu și la Primărie
Cazul de îmbogățire pe seama revendicărilor unor oameni foarte săraci este unic în România: niciun primar nu a pus la punct o asemenea morișcă, în care cel care semnează punerea în posesie este și beneficiarul final al pământului
Familia lui Bălan s-a îndestulat cu zeci de apartamente la jumătate sau chiar la un sfert de preț de la cei care au construit blocuri în Bârnova și care, altfel, nu ar fi primit autorizații
Mihai Bălan n-a adus niciun euro din bani europeni în comuna Bârnova, dar și-a văzut de propria lui îmbogățire: fiul, nora, cuscra au pus mâna pe cele mai valoroase terenuri intravilane
Practic, Bălan de la PNL și-a făcut suma ca primar: a privatizat Primăria și a numit-o BĂLAN SRL
În cei 8 ani de mandat ca primar al comunei Bârnova, Mihai Bălan (PNL) și membrii familiei sale (soție, fiu, noră, cuscră, socrii) au acumulat averi imobiliare fabuloase. Zeci de parcele de teren de la beneficiarii de restituiri și zeci de locuințe, vile și apartamente, de la dezvoltatorii imobiliari din comună au intrat în patrimoniul clanului Bălan.
Dezvăluiri pe care REPORTER DE IAȘI le-a făcut, în exclusivitate, pe tot parcursul anului trecut.
Mihai Bălan a trecut de la PSD la PNL și a transformat Legea fondului funciar în legea îmbogățirii sale
El a retrocedat, el a luat!
Au devenit milionari în euro, cu japca. Cele două metode brevetate:
1. Ca primar, Mihai Bălan a retrocedat pământurile confiscate de comuniști, iar fiul, nora sau cuscra sa le-au cumpărat ulterior la prețuri de nimic.
2. Ștefănel, fiul primarului Bălan, a achiziționat apartamente și vile la prețuri preferențiale de la dezvoltatorii imobiliari pe care tatăl-primar i-a autorizat și cărora le-a aprobat supraetajări.
Cota de piață a proprietăților se numără în milioane de euro. „Și ce, nu e voie?”, a fost refrenul sfidător al lui Mihai Bălan, primar PNL, când a fost întrebat de ziariști despre achizițiile imobiliare la prețuri de nimic.
Vilele construite de familia primarului pe terenurile luate sub șantaj de la oamenii care au avut retrocedări
DNA: percheziții la 6 dimineața acasă la familia Bălan
În octombrie 2023, procurorii DNA au descins la Primăria Bârnova de unde au ridicat mai multe documente legate de fondul funciar și de emiterea unor autorizații de construire. Dosarul este încă în lucru, mai mulți funcționari și beneficiari de retrocedări au fost deja audiați de procurorii anticorupție.
Membrii clanului Bălan sunt, acum, milionari în euro. La alegerile locale ce vor avea loc pe 9 iunie 2024, Mihai Bălan candidează, din partea PNL, pentru un nou mandat de primar.
DNA a făcut mai multe audieri în dosarul în care îl anchetează pe Bălan și cercetările se află într-o fază avansată. Conform surselor autorizate, mai mulți martori audiați l-au demascat pe Mihai Bălan, descriind mecanismul său de îmbogățire: condiționarea punerii în posesie de cedarea terenului pe care proprietarii îl revendicau.
Pământurile luate de la oamenii săraci din Bârnova, care au suferit 30 de ani pentru o punere în posesie, au ajuns pe mâna fiului și a norei primarului
Primarul Bălan a luat 80% din terenul retrocedat unei familii!
Proprietățile familiei extinse Bălan despre care REPORTER DE IAȘI a scris, detaliat, pe tot parcursul anului 2023:
– Din 1,5 hectare pe care primarul Mihai Bălan din Bârnova i le-a restituit lui Octavian Toma (moștenitor), 1,2 hectare au ajuns, la câteva săptămâni de la emiterea titlului, în proprietatea lui Ștefănel Bălan, fiul conducătorului de comună. Bălan senior a dat, Bălan junior a luat.
Toma a așteptat terenul vreme de 29 de ani. În 1991 i-a fost validat dreptul, în 2019 a fost pus în posesie și în 2020 a primit titlul de proprietate. Terenul era extravilan, însă l-a primit în 13 loturi, foarte valoroase, intravilan. La scurt timp, moștenitorul a vândut 1,2 hectare, la prețuri extrem de mici, lui Ștefănel Bălan, fiul primarului din Bârnova.
Mihai Bălan își face cruce să mai ajungă o dată primar: în Bârnova, din 22.000 de locuitori, nu vin la vot mai mult de 7.000 de persoane. Restul au buletin de Iași
Alt exemplu: a luat jumătate din terenul unei bătrâne cu doar 1,7 euro/mp
– Ionela Bordea, cuscra primarului Mihai Bălan din Bârnova, a luat 4.983 mp de la familia Nechifor. La incredibilul preț de numai 42.500 lei. Doar 1,7 euro/mp, de 10-15 ori mai puțin decât era pe piața liberă. Acest teren înseamnă aproape jumătate din hectarul pe care primarul Bălan, ca șef al Comisiei Locale de Fond Funciar, i-l restituise lui Nechifor. Deci, primarul a dat un hectar, dar jumătate s-a întors în familia sa, la cuscră, care l-a cumpărat la un preț derizoriu.
Pe 14 iunie 2021, Profira Nechifor a murit la vârsta de 94 de ani. Cu trei luni înainte, în martie, Comisia Locală de Fond Funciar Bârnova condusă de primarul Mihai Bălan îi semnase procesul verbal de punere în posesie pentru 1 ha de teren. După 9 de ani de așteptare, dreptul fiindu-i validat în 2012. Însă, bătrâna n-a mai apucat nici măcar să-și țină titlul de proprietate în mână, a murit cu o lună înainte de emiterea lui (14 iulie 2021).
După câteva luni, fiul acesteia, Vasile Nechifor, i-a vândut jumătate din teren cuscrei primarului. Schema clanului Bălan, folosită în multe cazuri: între punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate, între Bordea, cuscra primarului, și Nechifor fusese încheiat un antecontract de vânzare a unui bun viitor, terenul.
Un dialog REPORTER DE IAȘI – Mihai Bălan, primar de Bârnova, din februarie 2023 referitor la moșiile cuscrei sale, Ionela BordeaREPORTER DE IAȘI: – Cuscra cât teren are?
Mihai Bălan: – Eu m-am întâlnit cu ea de două ori. La nuntă și la cumătrie.
REPORTER DE IAȘI: – Cum e posibil să vină o femeie de la Priponești (Galați) și să cumpere în Bârnova hectare de teren? Sau să primească donație.
Mihai Bălan: – Lucrează la o firmă în Iași.
REPORTER DE IAȘI: – Ce lucrează cuscra aici?
Mihai Bălan: – Nu mă întrebați, nu știu.
REPORTER DE IAȘI: – Și are bani, își permite aceste achiziții?
Mihai Bălan: – Are o fată care e căsătorită cu mare barosan la București. Cu un șmecher din străinătate.
Marele jaf asupra familiei Tănasă: alte milioane de euro
– Un bătrân din satul Todirel, comuna Bârnova, septuagenarul Ioan Tanasă, a fost efectiv jecmănit de rubedeniile primarului Mihai Bălan. Nașii, nora, fiul și socrii primarului au cumpărat, la prețuri derizorii, 24.545 mp din cei 33.800 mp care-i fuseseră retrocedați lui Tanasă. Primarul a dat, iar neamurile sale au preluat. O spoliere de milioane de euro, fără exagerări.
Parcelele de 2,5 hectare însumat, ce au ajuns la rudele primarului, sunt intravilan, pe multe ridicându-se între timp vile și blocuri. În bătaie de joc, lui Tanasă i-au lăsat doar 9.000 mp, extravilan, care nu valorau mare lucru.
Pentru cei 33.800 mp, lui Ioan Tanasă i-a fost validat dreptul în 1991, dar a așteptat 27 de ani punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate. Titlul de proprietate eliberat pe numele lui Ioan Tanasă (în 2018) a fost cel de-al doilea din mandatul de primar al lui Mihai Bălan (din 2016 și până în prezent).
Ștefănel Bălan, fiul primarului, a primit 12 apartamente și spații comerciale în blocurile construite de dezvoltatori chiar în comuna Bârnova
70.000 de euro scoși din terenul unei biete CAP-iste
– Pentru 1.916 mp, Ionela Bordea, cuscra primarului din Bârnova, a plătit 13.000 euro. Dar pământul avea o valoare de piață de măcar 85.000 euro. Un profit de 70.000 de euro făcut cu zero efort. Terenul achiziționat de Bordea tocmai fusese atribuit de primarul Mihai Bălan unei foste CAP-iste, Nina Chirilă. Primarul i-a dat 5.000 mp în 2021 din rezerva comunei, dar 2.000 mp s-au dus, după câteva luni, la cuscra lui Bălan.
– În 2022, când Eugenia Dăscălescu a ajuns la vârsta de 78 de ani, i s-a întocmit fișa de punere în posesie (în mai), iar în august i s-a eliberat titlul de proprietate. O operațiune bliț, după ce anterior așteptase vreme de 29 de ani să-și primească terenu. Cheia întregii afacerii: toți cei 11.700 mp restituți au ajuns la Ionela Bordea cuscra lui Mihai Bălan, primarul din Bârnova, cel care a semnat procesul verbal de punere în posesie. La schimb, cuscra Bordea i-a dat bătrânei Dăscălescu 3.000 mp. Dar cei 3.000 mp, Bordea i-a primit donație, prin intermediar, de la moștenitorul lui Alexandru Meiu, altă retrocedare scandaloasă.
Primarul Bălan a spus, în repetate rânduri, că nu vede nicio problemă că fiul său face achiziții de terenuri și apartamente, la prețuri extrem de mici, de la beneficiarii de retrocedări și de la dezvoltatorii imobiliari din Bârnova. „Treaba lui. N-avea voie sau ce?”, e referenul favorit al primarului.
Și-au însușit 8 ha de teren intravilan, numai pentru vile și blocuri
– De fapt, pe filiera Meiu, cuscra primarului a primit ca donație o suprafață mult mai mare, de aproape 1,6 hectare. Ionela Bordea, cuscra, e o femeie simplă, de la țară, venită din județul Galați. Și, ca prin minune, a primit cadou o avere imobiliară. Totul gratis, donație
– Pe 31 octombrie 2018, pe raza comunei Bârnova, a fost eliberat primul titlu de proprietate din mandatul primarului Mihai Bălan. Printr-un șir de tranzacții, 8.179 mp din cei 11.800 mp restituiți au ajuns, la scurt timp, în posesia familiei primarului. Absolut derizorii au fost prețurile plătite de Bălan lui Constantin Luca, moștenitorul bunicii sale materne, Maria Durnea
– Din cele 4 hectare pe care Paul Soficu le-a trecut, cu ajutorul primarului, din extravilan în intravilanul satului Vișan, a vândut 8.497 mp familiei Bălan, primarul, soția și fiul
La familia extinsă Bălan (primarul, fiul, cuscra) au ajuns, fie la prețuri incredibil de mici, fie chiar ca donații, terenuri pe care aceștia le-au luat de la beneficiarii de retrocedări, fie de la dezvoltatorii imobiliari cu afaceri în comuna Bârnova. În total, peste 8 hectare de teren.
Mare parte din tranzacțiile cu terenuri de la oamenii din Bârnova s-au derulat pe numele Ionelei Bordea, cuscra primarului
Fiul a luat zeci de apartamente de la dezvoltatorii care au construit în Bârnova
La acestea se mai adaugă:
– 12 apartamente primite la schimb sau cumpărate de Ștefănel Bălan la prețuri preferențiale de la dezvoltatorii imobiliari ce ridică blocuri și case în comuna condusă de tatăl-primar care eliberează autorizații de construire și aprobă supraetajări
– o clădire cu spații comerciale și birouri
– 3 vile luate la schimb contra unui teren de Ștefănel Bălan, fiul primarului, de la un dezvoltator imobiliar
Mare parte dintre aceste tranzacții au fost perfectate la biroul notarial deținut de Simona Bălan și de fratele acesteia, Doru Ciolpan. Notăriță, Simona Bălan este cea de-a doua soție a primarului Mihai Bălan și, deci, mama vitregă a lui Ștefănel Bălan, marele speculant imobiliar din Bârnova. Cercul s-a închis, nimic n-a fost lăsat la voia întâmplării.
Minim 6 milioane de euro valorează terenurile pe care Mihai Bălan le-a luat de la țărari prin condiționarea punerii în posesie. Un dosar DNA pe acest subiect este în fază avansată, fiind făcute audieri iar martorii ar fi recunoscut faptele
Șeful CJ, Costel Alexe, privilegiat la puneri în posesie: mare dezvoltator imobiliar în Bârnova
Combinațiile liberalilor Mihai Bălan – Costel Alexe:
Primarul din Bârnova, Mihai Bălan a contribuit la înavuțirea lui Costel Alexe, actualul președinte PNL al Consiliului Județean Iași, dublu inculpat penal.
* Suprafețe retrocedate unor moștenitori au fost rapid puse în posesie de Primăria Bârnova după ce membrii familiei Alexe au devenit mandatarii celor care făceau revendicările
* Fulgerător, după punerile în posesie, terenurile erau vândute președintelui Consiliului Județean, prin fratele acestuia, Florin
* Faptele s-au petrecut în mare viteză în ultimii ani: practic sora lui Costel Alexe ajungea să vândă un teren valoros din Bârnova altui frate de-al lor, Florin Alexe. Cazul a fost documentat cu acte și mărturii de REPORTER DE IAȘI la începutul anului trecut
* Pe drepturile succesorale, clanul liderului PNL, Costel Alexe, a plătit sume derizorii, sub valoarea de piață, chiar și de 50 de ori mai puțin decât prețul real
* O pădure de peste 1 ha a fost singura retrocedare forestieră din comuna Bârnova pe parcursul a 10 ani. Actele, făcute rapid după ce familia Alexe a devenit reprezentantul legal al proprietarului. Singurul hectar de pădure restituit în comuna Bârnova în perioada 2013 – 2023 a ajuns în proprietatea familiei lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. Procesul verbal de punere în posesie a moștenitorului, cheia de boltă a reconstituirii, este datat februarie 2020, când Alexe ocupa funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. Acei 10.800 mp forestier au plecat din proprietatea statului în cea a familiei Alexe prin intermediul moștenitorului
* Șeful Comisiei Locale era primarul Mihai Bălan, care s-a transferat la PNL după realizarea tranzacțiilor, sub bagheta președintelui Costel Alexe
REPORTER DE IAȘI, ianuarie 2023: Sunt 470 ha cerute de vechii proprietari în Bârnova. Comuna are disponibile 207 ha. S-au retrocedat doar 11 ha în 10 ani, marii favorizați fiind Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, și Mihai Bălan, primarul din Bârnova. Sute de oameni care își cer pământurile de la Primăria Bârnova, au deciziile de punere în posesie sau chiar sentințe judecătorești și totuși așteaptă câte 10-20 de ani.
[article id=”123545″ /]
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Procurorii DNA au reţinut şi solicită arestarea preventivă a unui inspector din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă a ANAF şi a unei femei, administrator de firmă. Inspectorul din cadru ANAF e acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că a cerut şi primit mii de euro în schimbul promisiunii de a interveni în aşa fel încât unele firme care activează în domeniul transportului în sistem ridesharing să nu fie controlate sau chiar de a bloca o sesizare penală în urma unui control al ANAF. Femeia care i-ar fi dat banii este şi ea inculpată, pentru cumpărare de influenţă în formă continuată.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole