
La fel ca Ceaușescu, Mihai Chirica produce Iașului numai dezastre și nu permite nimănui să-l contrazică / EDITORIAL
Repetatele dări de seamă pe care Mihai Chirica le face în cadru solemn, sub camerele video, sunt experiențe stranii care merită studiate de cercetătorii științelor sociale.
El se transfigurează într-o autoritate tragică la scară istorică. O entitate supremă cu gândire extrem de avansată și care disprețuiește mediocritatea civilizației întinse la picioarele sale.
Ședințele CL sunt adevăratul scop al vieții pentru Mihai Chirica. El nu trăiește ca să facă lucruri, el trăiește ca să se dea în spectacol în aceste ședințe, cu toți supușii în față sa, cu toată audiența publică la dispoziție.
Cazul e pur științific. Nu mai există nicio miză în disecarea personajului, alegerile au trecut și praful s-a ales de acest oraș într-un deceniu de stagnare. Nu mai contează dacă tot am îmbătrânit și vom muri.
Chirica e un mic Ceaușescu, iar Iașul resimte acest stil discreționar. Serviciile proaste, marile pierderi financiare, eșecurile unor proiecte uriașe, prostul gust în deciziile urbanistice și chiar modul anevoios în care ne mișcăm prin acest oraș sunt toate simptome ale acestei autocrații care ne-a paralizat voința. Nu ne putem opune, nu putem progresa prin competiția liberă a ideilor, nu putem verifica marile hoții, nu putem propune schimbări, nu putem cere competență, nu putem face nimic. Trebuie doar să ne supunem.
Curtea de Conturi i-a spus că a făcut cheltuieli ilegale pentru Centenar și au fost angajați oameni pe perioadă nedeterminată la un compartiment fără ocupație în 2025. Un recurs la normalitate într-o instituție bugetară. Chirica a răspuns mesianic, a persiflat și a transmis că el nu se supune legilor care guvernează această țară și la care se raportează Curtea de Conturi.
Naționalismul ceaușist exprimat de Mihai Chirica într-un minut care părea suspendat din realitate merită imortalizat într-o carte de istorie despre fenomenul satrapilor locali în democrații disfuncționale. Chirica spune în 2025 că face ce vrea și că naționalismul său anacronic poate justifica orice cheltuială publică.
Așa s-a încălzit. Figura sa a căpătat rapid o imobilitate specifică, ochii i s-au afundat în orbite, căpătând o privire fixă, și a intrat într-o tranșă de paranoia pură. A vorbit despre proiectul de extindere a pieței din A. Panu, corespondentă cu IC Brătianu și Sf. Lazăr, modificarea liniilor (completat rapid de Eduard Boz – „Excelent v-ați gândit”) și a descris, vizualizând în mintea sa cu ochii închiși, cum va arăta noul sediu al Primăriei și parcarea subterană pe trei niveluri de lângă Teatrul Național.
Delirul abia s-a conturat pe tot frontul atmosferic, ca un ciclon care s-a hrănit cu destulă umezeală din oceanul de dedesubt și începe să se năpustească asupra vastelor teritorii calamitate. Furtuna era de neoprit. În 2025, Chirica vorbea de lucruri pe care le-a menționat prima oară în 2016 și pe care nu le-a făcut niciodată, și o zice ca și cum ar fi din nou în acel moment zero, în prima lui lună de activitate.
Vorbea absolut convins de ceea ce va realiza și era singurul din acea mare încăpere care mai credea acest lucru și singurul din tot orașul și din tot Universul. Mihai Chirica se autoelogia în visul său și nu mai avea nevoie de mesajele realității. El pierduse contactul cu Pământul. E ca atunci când îți imaginezi la duș că ai câștigat la Loto și repeți în gând tot ce vei face cu banii. Chirica face acest lucru în public și o face cu ochii deschiși și vorbește cu voce tare, fără să-i pese că stă gol ca la duș în fața tuturor. Îl vedem despuiat și ni se pare penibilă scena, dar el nu conștientizează. El n-a cunoscut pedeapsa vreodată, e Ceaușescu neatins încă la Congresul XIV.
A spus cu ochii sticloși că e normal să se dea, la Iași, o autorizație de locuință individuală în 4-5 ani și vina este în totalitate a sutelor de arhitecți din Iași. Toți pământenii sunt nevrednici, iar el nu ne poate salva. Delir paranoic. Iluzia absolutismului l-a făcut să amenințe că va chema Ordinul Arhitecților la instructaj. Reflex ceaușist, tot orașul i se supune, toate instituțiile i se subordonează, toți îi vor asculta ordinele.
Chirica spune că scandalurile din urbanism sunt din cauza corupției arhitecților și nu a lăcomiei sale insațiabile. E semnul unei pierderi a simțului realității. A ținut blocuri fără parcări în suspensie pe biroul său și le-a eliberat abia când s-a plătit suma. A făcut posibile toate aberațiile pe suprafețe mici, cu arhitecții care dădeau șpagă calcutată la euro/mp din aria construită, a făcut blocuri cu 10 etaje din autorizații de 3 etaje, a ținut PUG-ul blocat 30 de ani ca să facă afaceri din PUZ-uri, a construit vile din bani negri și a primit șpagă în natură de la imobiliari care primeau schimburi de terenuri de la Primărie.
Iar acest Ceaușescu de provincie – supraviețuitor la scară mică, pentru că acesta e secretul longevității în România -, spune că propunerile de schimbare sunt „provocări” ostile. Ceașcă în 20 decembrie ’89. Promite realizări pe care nu le mai crede nimeni, ca o placă stricată ce amintește de același Ceaușescu, pe care niciun român nu-l mai ascultă. Vorbea efectiv singur. Chirica spune că PUZ-urile centrale se termină la sfârșitul acestui an, cel mult mijlocul anului viitor, dar în 2 ani abia s-au făcut notele de fundamentare și trebuie refăcute în totalitate. PUZ-urile, în mod real, cu toate avizele și studiile de trafic și geodezice, vor dura 10 ani în ritmul actual.
Chirica minte, amenință, conduce singur. Dezastrul lăsat în urmă este specific unui dictator. A nenorocit Iașul dar i-a distrus și pe cei din jurul lui, zeci de angajați de care s-a folosit și care au acum dosare penale, tratându-i ca niște cârpe de șters pe jos. Zeci de colaboratori care l-au servit și care acum și-au pierdut locurile de muncă, și-au distrus carierele și așteaptă cu inima strânsă termenele de la procese penale epuizante.
Adevăratul palmares al lui Chirica este cel mai de jos. Acest Ceaușescu de Iași ne-a distrus orașul:
– eșec termoficare – 60 milioane de euro gaură cu Afacerea Cărbunele
– eșec turbine cogenerare – 25 milioane de euro finanțare pierdută
– eșec centrală hidrogen – 30 milioane de euro finanțare pierdută. Cluj și Oradea implementează, vor folosi centrala pentru transport public, vor avea zero cheltuieli combustibil
– eșec Esports – 8 milioane de euro pierduți
– eșec Tren Metropolitan – 270 milioane de euro pierduți
– eșec centura ușoară Cicoarei – 20 milioane de euro gaură
– zero PUG – durează de 10 ani și e blocat intenționat, scopul fiind îmbogățirea prin corupție
– zero supratraversare și centură la Trei Fântâni,
– zero lărgire Lunca Cetățuii
– zero Parc Industrial la CUG
– zero investiții pasaje (Alexandru, Socola)
– zero Sala Polivalentă
– zero finanțare pasaje Podu Roș
– zero stadion
– zero Depou Dacia
– zero drum Aeroport-Aviației
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Ieșenii care și-au făcut o ligă de amatori la Șorogari sunt amenințați de patronul Magic Pizza cu represalii Organizatorul de minifotbal vrea ca toate competițiile din județ să aibă licența Federației la care este vicepreședinte E ca și cum nu ai mai avea să joci fotbal în fața blocului pentru că trebuie să-i plătești drepturile lui Mops El a spus că orice meci de amatori desfășurat pe teren sintetic cu suprafețe între 16 și 40 m înseamnă minifotbal și el are exclusivitatea în județul Iași Aproape că a inventat mingea de fotbal și trebuie să-i plătești taxă A trimis somații și amenințări la mai multe competiții de amatori, pentru că acestea sunt un potențial pericol pentru propriile lui afaceri, meciurile pe care le organizează pe terenurile sale Legal, orice ONG din România are dreptul să organizeze competiții sportive
Articole din aceeași categorie
Alte articole