
Scandalul Dandanache de la PNL: de ce votăm parlamentari și nu știuleți de porumb
Scântei la Iaşi e fix din Caragiale, ca Agamiță Dandanache care întreabă unde-s „coledzii”. Dacă PNL Iaşi nu se revoltă până luni, cu scandal mediatic, ieşit în faţă cu declaraţii tranşante, nu înseamnă că liberalii sunt nişte neica nimeni, ci că Iaşul e un târg oarecare din care Bucureştiul, Clujul şi Oltenia fac ce vor.
Dacă PNL Iaşi ar face masa critică, depăşind faza dezbinării provocate de egoismul câştigătorilor pe liste, scandalul le-ar prinde bine electoral. Mai sunt cel puţin două judeţe care s-au revoltat şi au câştigat. Scântei o fi bună, dar la ea acasă, la Bucureşti. Asta aştept ca ieşean, că de aici pleacă şi autostradă şi falsificatul rapoartelor de trafic pe aeroporturi şi sălile polivalente şi stadioanele care se fac numai prin alte locuri. Nu sunt nimicuri provinciale, sunt fundamentele paradigmei de oraş minor. Cluj se afirmă ca a doua capitală, nu acceptă sub nicio formă să i se spună altfel.
Iureşul listelor parlamentare pare de neînţeles pentru marele public, cât timp atribuţiile sunt abstracte, 20-30 de lideri politici şi o armată de consilieri analizând şi hotărând totul în materie de legiferare şi de stabilire a direcţiei statului de drept şi a vitezei reformelor. De ce atâta zbucium? Pentru că parlamentarii sunt adevăraţii factori de influenţă din societate la nivel local şi regional, ei sfinţesc locul. Puterea lor este o aură a autorităţii mai presus de instituţii, mai presus de funcţiile executive, mai presus de funcţionarii cu rang înalt care ascultă ce spune legea. Parlamentarii sunt trend-setterii statului de drept, ei veghează mersul instituţiilor, calitatea demnitarilor locali şi a şefilor de instituţii, ei dau linia, poziţiile lor publice sunt un factor de presiune mai puternic decât actele administrative care, de obicei, te bagă în controverse interminabile şi nu lămuresc nimic.
Parlamentarii de Iaşi trebuie să fie cei care să fixeze standarde de transparență, de excelentă în selecţie şi promovare, să fie cei care se afirmă că lideri naţionali care bat cu pumnul în masă când e vorba de paradigma socio-economică a unei regiuni pe termen lung. Parlamentarii trebuie să-i dea afară pe politrucii din şcoli şi spitale, să fie primii care dau publicităţii rapoartele secrete din domenii sensibile, cum ar fi bugetele de drumuri, protecţia pădurii, investiţiile în educaţie, să afle şi să semnaleze primii conflictele de interese. Ştiu, sună ridicol, nu sunteţi obişnuiţi cu aşa ceva, dar de aceea votăm parlamentari, nu pentru nişte legi adoptate în Parlament, redactate de consilieri mult mai bine pregătiţi, ci pentru modul în care ştiu să se bată pentru statul de drept la ei acasă, pentru investiţii în comunităţile lor şi în regiune.
Îmi pare rău, dar Petru Movilă, Mihaela Popa, Vasile Șalaru, Costel Alexe, Tudor Ciuhodaru – nu-i mai enumăr pe toţi, n-au fost interesaţi să se bată pentru ridicarea standardelor, pentru transparență, pentru competență, pentru investiţii directe, pentru infrastructură, pentru reducerea risipei, pentru fixarea unei agende strategice. Au intrat în combinaţii între ei, la nivelul privilegiaţilor indiferent de partid, au furat fonduri publice, au creat sisteme piramidale în instituţiile de control, pe care şi le-au subordonat, şi-au înavuţit rudele şi prietenii, care brusc au urcat în ierarhii, au înăbuşit cât au putut potenţialele scandaluri provocate de contractele oneroase, au spus minciuni an de an, săptămână de săptămână, au dormit, au lenevit, au băut şi au mâncat punându-i mereu pe alţii să plătească. N-am văzut-o pe Mihaela Popa nici măcar o singură dată să se revolte, să spună că s-a săturat de inspectori corupţi şi de nepoţi imbecili în nu ştiu ce structură a statului. Pe niciunul nu l-am auzit. Atmosfera în mediul politic este de şuşoteală complice, de ascundere a adevărului faţă de „pulime”.
Reforma listelor e vitală pentru că apoi nimic nu mai poate fi schimbat. Alegerile nu au loc în decembrie, evoluţia Iaşului nu se face cu răbdare în următorii ani, totul se hotărăşte acum, până luni. Nulităţile se aleg astăzi.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, a intrat, luni, în biroul judecătorului Curții Constituționale, Gheorghe Stan, și l-a luat la rost în fața presei.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole