
Socialismul românesc a falimentat, dar românii îl votează în veselie
Ceea ce se întâmplă cu metroul bucureştean, subdimensionarea reţelei de transport în Bucureşti, care de la suprafaţă a ajuns să capituleze şi în subteran, e pur şi simplu izbirea de zidul realităţii. Când ai 20 de ani cu lideri care nu construiesc nimic, care nu gândesc deloc în viitor, fiind la fel de iresponsabili ca cei care i-au votat, oameni care se gândesc numai la următoarele 3 luni de viaţă (ne dau indemnizaţiile speciale din ianuarie, ne scad taxa, hai jos şi cu TVA-ul la pâine), e normal ca realitatea să te izbească, să dea cu tine de pământ, declarându-şi falimentul.
Când votezi în neştire oameni de la care ştii că n-ai la ce să te aştepţi, dar care îţi sunt simpatici şi care îţi mai pun 100 de lei la pensie, luându-ţi 200 înapoi fără să-ţi dai seama, nu poţi fi furios pe ăia pe care i-ai pus cu mâna ta acolo, ci trebuie să fim furioşi pe noi înşine. Când metroul a ajuns să nu mai facă faţă dezvoltării oraşului, ar trebui ca toată mulţimea aia să se ia singură la bătaie. „Proştilor, suntem 3.000 adunaţi în staţie, vreo 2.500 dintre voi ne-au băgat în fundătură asta, prin lenea voastră de-a gândi”, asta ar trebui să se audă ca un ecou în conştiinţele celor înghesuiţi, ajunşi la propriu cu faţa la zid şi fără scăpare.
Gândiţi-vă ce secretari de stat am avut la Transporturi, analfabeţi sadea, nişte comunişti expiraţi, nu doar că nu ştiau să proiecteze ceva, nu ştiau nici să se exprime, dar toţi puşi pe japcă, pe călărit bugetul şi pe cărat milioanele acasă, prin firme paravan, convertite apoi în vile la munte, la mare şi în centrul Bucureştiului. Gândiţi-vă ce miniştri penali am avut la Transporturi, care n-au reformat nimic, n-au eficientizat, n-au redus risipa, au făcut concedieri doar împinşi de la spate de FMI, în ceasul al 12-lea, după ce s-au pierdut miliarde. Amintiți-vă-l pe Șova, veritabil criminal în serie ca profil psihologic, pe care l-am pus acolo printr-o revoltă de stradă, abia scăpând de Berceanu, înlocuindu-i cu mâna noastră pe dracu şi pe tat-su şi pe toate rudele lor, la fiecare 1-2 ani, lăsându-ne călăriţi de Necolaiciuc şi Năstase, şi votându-i apoi ciclic de mai multe ori, fără să ne săturăm niciodată.
Şi ce văd dimineaţa? Directorul de la CFR Infrastructură prezentându-ne din nou proiectul legării Aeroportului Otopeni de Gara de Nord, ca şi cum acum l-am fi descoperit, şi anunţând că va fi gata în 16 luni. Sunt doar 2,4 km de cale ferată de construit, gândiţi-vă că de 25 de ani avem Capitala fără legătură rapidă cu centrul oraşului doar pentru că n-a fost nimeni în stare să pună în pământ 2,4 km de sine! Directorul acesta vorbea la fel de prost ca toţi ceilalţi de până acum, nu credea o iotă din ce spune, părea a avea un retard serios stâlcind cuvintele şi n-avea nici măcar inspiraţia să se uite în cameră, privind în jos ca o fată mare, semn al unei inteligenţe submediocre.
Noi îi vrem, noi îi alegem. Le dăm bugetul pe mână, din ce în ce mai mare de la an la an, privim captivaţi televiziunile de partid, cu rating cumulat de câteva milioane de români pe seară, facem caterincă, ne mulţumim cu puţin şi ne obişnuim ca aia care stau în aceleaşi izmene fără să le mai spele niciodată. Nu înjuraţi primarii, liderii de partide, miniştrii şi lipitorile flămânde din ministere şi din toate structurile statului, înjuraţi-vă pe voi, trageţi-vă palme, smulgeţi-vă părul din cap şi spuneţi-vă în oglindă: „Imbecilule, tu ţi-ai făcut-o!”.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Primăria unei comune din Iași trebuie să plătească despăgubiri echivalente cu bugetul pe 4 ani, pentru că nu a eliberat la timp anumite documente. Avizele erau necesare unei firme, care a ratat un proiect cu fonduri europene, din cauza lipsei documentelor respective. Un executor judecătoresc a pus deja în aplicare decizia definitivă. Edilul comunei speră acum la o eșalonare a sumei care se ridică la 1,2 milioane de euro.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole