Dar asta cu poporul suveran e o capcană colosală. Dacă era după popor, Alex Muraru era astăzi un profesoraş de materialism dialectic, tocindu-şi coatele pe o catedră de liceu. Ar fi predat în silă doctrina marxistă şi ar fi scris mecanic eseuri proletcultiste în gazete de partid.
Eu cu poporul român am mari dubii. Acest popor a rămas ultimul din tot blocul comunist care în 1989 n-a vrut să-şi doboare dictatorul, propriul asupritor. Polonia făcuse schimbarea în mod paşnic, în iunie 1989, prin alegeri parţiale, urmase Cehoslovacia, apoi Ungaria, care şi-a deschis graniţele de vest şi a permis revărsarea spre Germania a unor mari mase de oameni din blocul comunist. A căzut Zidul Berlinului şi Gorbaciov transmitea clar că susţine eliberarea popoarelor, fără să provoace niciun tremur seninului popor român. Până şi bulgarii l-au schimbat paşnic pe Jivkov pe 10 noiembrie, dictatorul a fost înlocuit de propriii lui comunişti, a înţeles că s-a terminat partida şi s-a dat deoparte, numai noi nu aveam de gând să mişcăm.
A fost cel mai dur regim concentraţionar din Europa, alături de cel al Albaniei, dar elitele spuneau exact ca Muraru şi Ciucă în acest moment: „Dacă poporul suportă, ce putem face noi?". În baza poporului cred că eram dinastie comunistă şi-n ziua de azi. Toate ţările din jur se eliberau, bulgărele de zăpadă schimbase toate regimurile din Europa de Est, televiziunile tuturor ţărilor din jur, pe care românii le prindeau cu antenă, ne cereau în mod categoric să ne revoltăm, peste tot se vorbea de schimbare, democraţie, falimentul economic al comunismului, numai românii continuau să se scoale dimineaţa, să meargă la serviciu, să stea la cozi şi să-şi mănânce parizerul cel de toate zilele ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Amintiţi-vă că Revoluţia de la Timişoara a fost un eşec. Ceauşescu o înecase în sânge în 4 zile şi nopţi, iar pe 21 decembrie spălase străzile şi se lăsase liniştea. Pe 21 decembrie la ora 10.00, Ceauşescu a chemat muncitorii la miting pentru a arăta Marilor Puteri că poporul îl ascultă şi îl va urma în continuare. Şi poporul a venit la convocare, s-au lăsat scoşi din fabrici şi conduşi ca oile spre Comitetul Central, deşi toţi ştiau de Timişoara, de morţii de acolo, de semenii lor împuşcaţi în creier şi arşi în crematorii. Toate televiziunile (sârbă, bulgară, rusă, maghiară) povesteau grozăviile şi titrau: Cât mai rezistă Ceauşescu?
Poporul - în baza lui... - a aplaudat la discursul unui asasin paranoic, care avea mâinile mânjite cu sânge chiar în faţa lor. După eşecul de la Timişoara agenţii unguri şi ruşi s-au dat de ceasul morţii să urnească o dată poporul român. La Iaşi nici măcar n-avuseseră curaj să iasă în stradă, iar acum, pe 21 decembrie, au provocat rumoare în primele minute ale discursului lui Ceauşescu. Culmea, poporul s-a lăsat convins încă o dată, pentru ultima oară, dictatorul l-a liniştit în 7 minute şi apoi a ţinut ultimul lui discurs, de circa 20 de minute. Şi le-a zis oamenilor: mergeţi la casele voastre şi lăsaţi prostiile. Şi oamenii l-au ascultat.
În baza poporului, cum spune Ciucă, nu se mai făcea niciodată Revoluţie. Dacă nu spărgeau agenturile vitrinele de pe Calea Victoriei, românii plecau acasă şi rămâneam enclavă comunistă încă multă vreme. Românii l-au ascultat pe Ceauşescu până cu 20 de minute înainte de a începe revolta. Elitele comuniste şi Securitatea stăteau la cotitură, nu făceau nimic decisiv, doar aşteptau să vadă încotro merg lucrurile, exact aşa cum stă Ciucă să vadă ce spun sondajele despre Chirica: îi mai facem dosarele alea sau nu?
Dacă e să te bazezi pe popor, va trebui să aşteptăm un 21 decembrie 2049 al lui Mihai Chirica. Exact atât va dura. Românii l-au îndurat pe Ceauşescu până s-a suit în elicopter pe acoperişul CC, şi aceasta a fost marea lui greşeală. Românii s-au uitat pe cer şi au spus: „Stăpânul a eliberat scena, putem face ce vrem". Securiştii l-au ascultat pe Ceauşescu şi au omorât 1.000 de oameni până pe 21 decembrie, au ars 50 de copii la Timişoara, iar dacă mai stătea în CC încă 48 de ore, dând ordine generalilor şi fără să lase un vid de Putere, scenariul altor nopţi însângerate se repeta. Poporul? O dezamăgire.
Nu trebuie să ne mire că un oraş asistă indiferent la manifestările absolutiste ale unor cripto-comuniști corupţi şi paranoici. „Poporul" invocat în mod ipocrit nu există în marile decizii. Alegerile într-un tur, cu patru-cinci outsider-i care se canibalizează, nici nu îndeplinesc criteriile de a fi numite „democratice". Sunt o pseudo-consultare, pentru că matematica face imposibilă schimbarea. E o autovalidare a unor feudali siniştri. Poporul nu există în această afacere.
