fbpx
 
iStock Photos iStock Photos

Prezența la vot e ca o coadă la pâine proaspătă, când miroase a schimbare


Diferenţa în 2020 între Mihai Chirica şi Cosette Chichirău a fost de 10.000 de voturi (36.000 la 26.000). Doar PSD mai exista ca partid important, AUR şi ceilalţi erau partide cu candidaţi exotici.

Deci votul s-a concentrat în jurul primilor doi candidaţi. Dacă doar 5.000 de ieşeni s-ar fi răzgândit şi n-ar mai fi votat cu Mihai Chirica, atunci cei doi ajungeau la egalitate (31.000 la 31.000).

5.000 de ieşeni nu e mult. E un cartier mai micuţ. Prezenţa a fost foarte slabă, cea mai scăzută din ultimii 30 de ani de democraţie, aşa că ăia 5.000 au contat enorm.

Acum sunt mult mai mulţi candidaţi vizibili. Chirica plecase în 2020 de la 62% (conform propriilor afirmaţii) şi s-a oprit la 42%. Acum aud că pleacă de la 38-40% şi s-ar putea opri sub 30%. Confruntarea e şi mai strânsă. Repet, Cosette trebuia să convingă doar 5.000 de alegători de-ai lui Chirica în 2020, nu era mult.

Dar acum sunt trei candidaţi pe culoarul pe care USR alergase singur în 2020. Mai e PSD şi AUR (tot splitaţi din acelaşi trunchi), mai e partidul lui Șoșoacă. Sunt 7 candidaţi vizibili în loc de 3 în 2020. Fărâmiţarea îl poate ajuta pe Chirica, la care mă uit şi pare un peşte cu burta albă întoarsă pe jumătate la suprafaţa apei şi care gâfâie mai având puţin oxigen. Foarte mulţi ieşeni spun: „Ne-a minţit 10 ani. Nu ne-a livrat nimic, acum nu ne mai păcăleşte".

Dacă diferenţa dintre Chirica şi următorul clasat va fi de 15.000-20.000 de voturi, atunci nu e nimic de comentat. Dar dacă diferenţa va fi de 4.000-5.000 de voturi, sau poate chiar mai mică, vom fluiera a pagubă şi sentimentul va fi ciudat, de extremă frustrare. Fărâmiţarea s-ar putea dovedi decisivă şi va fi un cadou nemeritat pentru Mihai Chirica, fără să acuz nicio înţelegere secretă, ca să-i răspund vechiului prieten Pavel Lucescu.

Cea mai mare prostie este să ai adversari ai favoritului care nu se suportă între ei şi îşi concentrează tirurile unii împotriva altora. E o deturnare totală a campaniei şi o crasă lipsă de discernământ.

Dar cel mai important s-ar putea dovedi elementul prezenţei la vot. Calculele arată că Mihai Chirica are o mare problemă la o prezenţă de minim 42% (126.000 de voturi faţă de cele 96.000 din 2020). În Iaşi au mai fost 125.000 de voturi cu 10-15 ani în urmă. Dar emulaţia prezenţei la vot se creează când se instituie sentimentul că schimbarea nu e doar posibilă, ci şi probabilă, când speranţa capătă consistenţa unei pâini calde spre care întinzi mâna şi o apuci.

De aceea, prezența are nevoie de conturarea unei schimbări iminente. Şi aceasta se distinge când este la distanţă mică de favorit. Vii la vot conştient că eşti la o palmă de schimbare. Nu vii ca să configurezi Consiliul Local, vii ca să întorci toată povestea Iaşului pe partea cealaltă. Vii pentru singura miză care contează: salvarea din ghearele lui Chirica.

 


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31